Câţi scriitori trăiesc din cărţile lor?

Le Monde a lansat la începutul acestei luni o amplă anchetă despre câţi scriitori pot trăi din scrisul lor,  din vânzări şi din comercializarea drepturilor adiacente (scenarizări, adaptări la radio sau la televiziune, etc.). În general se spune că un scriitor îşi poate permite să trăiască din scris dacă vinde, anual, peste 30 000 de exemplare din cărţile sale. Cei care ajung la această cifră sunt însă puţini: este cazul cu Michel Houellebecq (ultimul său roman, „Harta şi teritoriul”, apărut luna aceasta, s-a vândut într-o săptămână în 190 000 de exemplare), susţine Matei Vişniec la RFI. Orice scriitor care se respectă din Occident are un agent literar, care se ocupă de relaţia cu editorii, mass-media, firmele de promovare. Recent am postat un articol despre Modelul de lansare a unei cărţi – Widukind. Scriitorii români nu au agenţi literari. Acţiunile ICR de tipărire în străinătate a volumelor unor scriitori agreaţi nu sunt de mare anvergură. Conform unor date oferite recent de România liberă, tirajele sunt modice. Deci şi autorii primesc sume infime de bani. Foarte puţini au reuşit pe cont propriu în străinătate. Gabriela Adameşteanu este un exemplu. Cartea ei „Dimineaţa pierdută” a apărut în şase limbi, după ce prestigoasa editură franceză Gallimard a publicat o primă ediţie. „Banii îmi ajung să supravieţuiesc”, îmi spunea recent prolifica autoare româncă, o Hortensie Papadat-Bengescu pe stil nou. Dacă Mircea Cărtărescu a dat lovitura cu „De ce iubim femeile„, încasând aproape 20.000 de euro din drepturile de autor, Radu Aldulescu, un alt scriitor prolific, trăieşte din salariul mediu pe economie.Acestea avea să spună recent că un autor român care vinde peste o mie de exemplare poate să se considere fericit.Nici Cătălin Dorian Florescu, român stabilit în Elveţia, câştigător a mai multor premii internaţionale, având poveşti bine scrise despre personaje reale, nu vinde prea mult în România. El mărturisea recent unui prieten că trăieşte...

Atelierelaţionale au durat „Până mereu”

Atelierelationale la ediţia a ll-a. Cafeneaua Dalles. Sâmbătă 18 septembrie 2010. Răzvan Ţupa l-a avut ca invitat pe poetul Gabriel Daliş care a citit din „Până mereu”, noul său volum de poezie. Din sală, Johanna Purdea, Răzvan Mihalache au citit din creaţile lor literare. Versurile care puteau fi reduse la un sms au fost notate. Cei din public au avut caiete în care notau ce li s-a părt mai interesant. Pentru ediţia a lll-a se pregăteşte Claudiu Komartin, un alt poet din Berceni, bine cotat de critici. Acţiunea va avea loc 25 septembrie, tot la Cafeneaua Dalles. Evenimentul săptămânal este organizat de Libraria Dalles, BoomLIT.com și Bookiseala.ro. Cu acest prilej, publicului i s-a reamintit vorbele lui Gellu Dorian care spunea în “Convorbiri literare”: “După Nicolae Labiş, Suceava ne trimite un alt poet de calibru – pe Gabriel Daliş”. „Până mereu” poate fi achiziţionată din Magazinul Bookiseala.ro, la preţul de 15...

Jonathan Franzen vrea să fie Tolstoi

Istoria literaturii americane contemporane are în persoana scriitorului Jonathan Franzen unul dintre cei Douăzeci de scriitori ai secolului 21, conform lui The New Yorker. Dacă debutul său a fost consemnat în 1988, cu The Twenty-Seventh City, iar în 1992 publica Strong Motion, la cel de-al treilea roman, The Corrections, a obţinut râvnitul trofeu National Book Award. A apărut recent în America noul său roman: The Corrections, Freedome’s comes, în centrul căreia se află familia Berlung, el, soţia, micuţul Joey şi muzicianul Richard Katz, prietenul lor cel mai apropiat. Este o carte despre tentaţiile pasiunii, pe de o parte, iar pe de alta despre putere, ca formă de libertate prin morală. Într-un articol din The New York Review of Books, declară că el nu vrea să fie Austen sau D.H. Lawrence, ci Tolstoi. Aşteptăm ca şi editorii români să se împrietenească mai repede cu scriitorul...

Model de lansare a unei cărţi: Artur Balder – Widukind

Artur Balder este un autor de thriller istoric. Ca spaniol a reuşit deja să publice în mai multe limbi. În România, la RAO i-a apărut deja cartea Curdy şi Camera lorzilor. Ca orice scriitor care se respectă are un agent literar. Magda Ortin Lorente de la Agenţia Meatpeaking Productions din New York, împreună cu Dedalus Arquitectos din Spania, pregăteşte campania de promovare a noii cărţi Widukind, asta pe lângă activitatea curentă de reprezentare a autorului la diferite edituri. Cu aşa un agent tenace, Artur Balder nu trebuie să facă nimic altceva decât să scrie. Deja are vreo cinci cărţi, câteva milioane de dolari în cont şi, fireşte, un apartament în New York. „Toate se datorează Magdei”, îmi spunea deunăzi. Autorul scrie povestea lui Widukind,  un lider păgân al saxonilor (saşii), care în secolul IX e.n., a pornit la luptă contra lui Carol cel Mare, în ceea ce istoria va consemna drept Războaiele saxone, care au durat 32 de ani. Aşa a ajuns chiar un simbol de rezistenţă. La un moment dat, armata lui Carol cel Mare a luat 4.500 de prizonieri, din care a executat 783 într-o zi de masacru. Widukind fugiind astfel în Danemarca. După lungi negocieri cei doi lideri au ajuns la un acord de pace, iar eroul lui Balder s-a creştinat, Carol cel Mare ajungând chiar părintele său spiritual. Producătorii lui Balder încă nu au dezvăluit sinopsisul cărţii care se vrea de top la Târgul de anul viitor de la Frankfurt. Doar au stârnit curiozitatea cititorilor din lumea întreagă prin lansarea unei campanii de teasing. Flicker-ul, youtube-ul, facebook-ul, twitterul au deja un personaj: Widukind. Cât de simplu e pentru profesionişti. Oare de ce nu ştiu şi românii să lucreze tot aşa? http://widukindus.blogspot.com/ http://www.youtube.com/user/VisualWidukind http://twitter.com/Widukindus http://www.facebook.com/pages/Widukind/138416932869184?v=wall#!/pages/Widukind/138416932869184?v=wall http://www.flickr.com/photos/widukindus/...

Putea fi 11 septembrie 2001 provocat intenţionat din interior?

O întrebare cu tentă conspirativă, nu-i aşa? Aceste idei conspirative par de-a dreptul halucinante şi imposibil de conceput pentru cetăţeanul de rând care priveşte sau ascultă mass media americană, gen canalul de televiziune FoxNews. Putea oare armata americană să pună la cale uciderea de civili nevinovaţi? se întreabă Marian Petruţă în ziarul Phoenix Mission. Putea oare să orchestreze răpirea unor avioane şi prăbuşirea lor în clădiri, sau alte atacuri teroriste similare? Răspunsul este afirmativ. Da, putea. Nu, nu spun eu asta, ci o spun chiar documentele armatei americane din arhivele istorice. Comemorăm 9 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, însă n-am să scriu despre acele evenimente. Am să scriu, în schimb, despre o operaţiune militară TOP SECRETĂ de acum aproape 50 de ani, scoasă la iveală acum 10 ani, dar care a trecut aproape neobservată în mass media centrală americană. Aceasta seamană izbitor cu ce s-a întâmplat pe şi după 11 septembrie 2001. O excepţie face ABCNews, care a scris detalii despre acest document într-un articol amplu semnat de  David Ruppe, pe data de 1 mai 2001.   În primăvara anului 2001,  Arhivele Secrete Naţionale făceau publice un document TOP SECRET, preluat şi publicat de către George Washington University, care dezvăluia informaţii de-a dreptul şocante cu privire la planurile armatei americane de la începutul anilor ’60. Operaţiunea intitulată “Pădurile Nordice “ (“Operation Northwoods”) este un document semnat de către  tot spectrul conducerii armatei americane, aşa zisul “Joint Chiefs of Staff” format din: corpul terestru de armată, trupele aeriene, marine şi navale. Documentul top secret, intitulat “Justificaţii pentru intervenţia militară americană în Cuba” era un memorandum trimis secretarului pe probleme de apărare de atunci, Robert McNamara, în care erau descrise planurile armatei americane de a inventa diferite pretexte  pentru invadarea Cubei. Aceste propuneri făceau parte dintr-un program numit “Operation Mongoose” lansat împotriva lui Fidel Castro. Cu...

Pumnul intelectual al stângii are un nume: CRITICATAC

Recent, pe piaţa ideilor a apărut o grupare  formată în jurul celor patru intelectuali Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea, Ovidiu Ţichindeleanu care au scris Iluzia anticomunismului şi nu au găsit editor decât în Basarabia. Acum au simţit nevoia de a se reuni sub simbolul stângii europene – pumnul ridicat – într-un grup intitulat sugestiv CRITICATAC. Din Declaraţia de intenţie a mişcării nu se pot extrage idei, doar formule goale de conţinut de genul: „derobotizare cetăţenească. Autoprivarea voluntară de libertăţi şi drepturi” sau lozinci de tipul: „să defrişăm ordinea stufoasă a discursului public”. Cu noua limbă de lemn vor  să consolideze o voce, pe mai multe tonuri, de stânga. Nu e rău că în spaţiul public mai apare o grupare. Băieţii tineri au eşuat individual, ideologic vorbind, şi vor să se salveze împreună. Disecând site-ul www.criticatac.ro cu penseta poţi extrage teme de supravieţuire. Ceva lamentări, chiar nostalgii. La silogismul unuia ca Dan Ungureanu: „Era Elena Ceauşescu proastă, ţîfnoasă şi urîtă ? S-o aplaudăm pe Elena Băsescu, prima păpuşă Barbie gonflabilă din Parlamentul European”, dacă nu te sufoci, poţi chiar merge mai departe să parcurgi argumentaţia de gâgă a marxistului-kaviar, Claude Karnoouh, cum că anticomuniştii de azi din Europa răsăriteană nu au legitimitate pentru că părinţii lor au venit de la ţară sau să parcurgi Raportul social al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. Gáspár Miklós Tamás apare în chip de proptă, fireşte cu un mesaj despre stânga şi marxism în Europa de Răsărit. Din nevoia de colac, grupul care s-ar putea lesne intitula …de la Moldova s-a încolăcit pe gâtul lui Tismăneanu, de partea opusă, că dreapta lui e ocupată de Neamţu, Aligică etcomp. Nu că Volodea ar fi un mare  ideolog al dreptei… Băieţii simt nevoia de contratac ca să se legitimeze. Noroc că nu dau cu pumnul. E bine că marxiştii stau grupaţi.  Vorba lui Coposu, măcar...