O întrebare cu tentă conspirativă, nu-i aşa? Aceste idei conspirative par de-a dreptul halucinante şi imposibil de conceput pentru cetăţeanul de rând care priveşte sau ascultă mass media americană, gen canalul de televiziune FoxNews.
Putea oare armata americană să pună la cale uciderea de civili nevinovaţi? se întreabă Marian Petruţă în ziarul Phoenix Mission. Putea oare să orchestreze răpirea unor avioane şi prăbuşirea lor în clădiri, sau alte atacuri teroriste similare? Răspunsul este afirmativ. Da, putea. Nu, nu spun eu asta, ci o spun chiar documentele armatei americane din arhivele istorice.
Comemorăm 9 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, însă n-am să scriu despre acele evenimente. Am să scriu, în schimb, despre o operaţiune militară TOP SECRETĂ de acum aproape 50 de ani, scoasă la iveală acum 10 ani, dar care a trecut aproape neobservată în mass media centrală americană. Aceasta seamană izbitor cu ce s-a întâmplat pe şi după 11 septembrie 2001.
O excepţie face ABCNews, care a scris detalii despre acest document într-un articol amplu semnat de David Ruppe, pe data de 1 mai 2001.
În primăvara anului 2001, Arhivele Secrete Naţionale făceau publice un document TOP SECRET, preluat şi publicat de către George Washington University, care dezvăluia informaţii de-a dreptul şocante cu privire la planurile armatei americane de la începutul anilor ’60.
Operaţiunea intitulată “Pădurile Nordice “ (“Operation Northwoods”) este un document semnat de către tot spectrul conducerii armatei americane, aşa zisul “Joint Chiefs of Staff” format din: corpul terestru de armată, trupele aeriene, marine şi navale. Documentul top secret, intitulat “Justificaţii pentru intervenţia militară americană în Cuba” era un memorandum trimis secretarului pe probleme de apărare de atunci, Robert McNamara, în care erau descrise planurile armatei americane de a inventa diferite pretexte pentru invadarea Cubei. Aceste propuneri făceau parte dintr-un program numit “Operation Mongoose” lansat împotriva lui Fidel Castro. Cu câţiva ani înainte acesta reuşise să ajungă la putere în Cuba, fiind primul lider comunist aflat la doi paşi de teritoriul SUA, lucru care-i dispera la culme pe americani.
Chiar dacă ulterior planul nu a fost pus în aplicare pentru că nu a găsit sprijinul necesar din partea conducerii civile de la acea vreme, acesta arată gândirea şi intenţiile diabolice inteprinse de armata americană, care încerca să elimine un aşa zis inamic comunist, folosind însă metode pe care chiar comuniştii erau acuzaţi că le utilizează: minciună, manipulare sau teroare.
Planurile descrise în acest document includ înscenări de asasinate, mai mult sau mai puţin reale ale cetăţenilor de origine cubaneză din Florida, instaurarea unei campanii de teroare în zona Miami şi-n alte oraşe din Florida cât şi Washington DC, scufundarea unui vapor cu emigranţi cubanezi care încercau să ajungă în SUA, înscenarea unui atac de către forţele aeriene cubaneze asupra unui avion civil american, sau atacarea unui vas american în apele cubaneze, incident de care să fie ulterior acuzată Cuba. Toate acestea trebuiau făcute cu scopul de a produce nemulţumire în rândul populaţiei şi a comunităţii internationale care în schimb să susţină şi să justifice o intervenţie a armatei americane împotriva Cubei, care să ducă la înlăturarea lui Castro.
Din document reiese că planul ar trebui astfel demarat încât “incidentele să crească în intensitate, să se întâmple într-o ordine logică şi să fie combinate cu alte evenimente întâmplătoare astfel încât obiectivul final să fie camuflat, dând impresia că Cuba acţionează în mod iresponsabil pe scară largă faţă de alte ţări, în special Statele Unite”. Rezultatul acestor acţiuni era să arate comunităţii internaţionale că SUA a fost pusă în poziţia de a se apăra în faţa Cubei, care ameninţa liniştea şi pacea în emisfera vestică.
O serie de evenimente înscenate ar fi trebuit să aibă loc în apropierea bazei militare americane din Guantanamo Bay. Acestea trebuiau să dea impresia că “ sunt executate de forţe cubaneze ostile”. Incidentele ar fi trebuit să înceapă prin răspândirea de zvonuri transmise pe unde radio plasate clandestin, plasarea de cubanezi în uniformă care să atace baza militară americană, capturarea unor aşa zişi sabotori cubanezi în interiorul bazei, stârnirea de proteste în apropiere de porţile de la intrarea în bază, explodarea de muniţie în baza militară, precum şi izbucnirea de incendii, lansarea din exterior a unor bombe care să producă distrugeri ale instalaţiilor americane, sabotarea sau scufundarea unor nave aflate în zona portului, şi efectuarea unor ceremonii funerare pentru victime care de fapt n-au existat.
Unul din punctele din document era aranjarea unui incident de “genul” celui care a provocat războiul americano-spaniol din 1898. Pe 15 februarie, 1898, nava de război USS Maine se afla în zona portului din Havana, prin prezenţa ei SUA încercând să-şi apare interesele în revolta dintre Cuba şi Spania, când la bordul navei americane a avut loc o “explozie” care a ucis trei sferturi din echipaj, nava scufundându-se. Americanii i-au blamat pe spanioli de incident declarându-le război. În mod asemănător americanii doreau “să explodeze o navă americană în golful Guantanamo” şi să-i acuze pe cubanezi de incident. “Putem expolda o navă fără nume oriunde în apele cubaneze. Putem face ca incidentul să se întâmple în zona Havana sau Santiago, părând un atac spectaculos al armatei cubaneze aeriene sau navale, sau ambele” arată documentul. Simpla prezenţă a unor nave sau avioane cubaneze care ar fi venit să investigheze incidentul ar fi fost evidenţe suficiente ca să-i acuze pe cubanezi de incident. Apropierea de Havana sau Santiago ar fi trebuit să adauge la credibilitatea incidentului, pentru că lumea putea auzi explozia şi vedea focul. Statele Unite urmau apoi să execute o misiune de “salvare” pe mare şi în aer pentru a evacua “echipajul-inexistent” mai arată documentul. Numărul victimelor publicate în presa naţională ar fi trebuit să stârnească un val imens de indignare din partea populaţiei.
Un alt posibil scenariu era provocarea unui război între Cuba şi o ţară din America Latină. Un astfel de incident putea fi inscenat cu Republica Dominicană. Avioane americane vopsite, ca să pară a fi cubaneze, ar fi trebuit să penetreze spaţiul aerian dominican şi să incendieze pe timp de noapte diferite culturi agricole. În plus aceste acţiuni urmau să fie cuplate cu mesaje de suport adresate dizidenţilor comunişti, cât şi transportarea de arme din partea Cubei, care să fie însă descoperite şi interceptate de autorităţile dominicane. Vopsirea unor avioane MIG ca să pară a fi cubaneze, şi care urmau să provoace hărţuirea avioanelor de pasageri din Republica Dominicană era o altă recomandare. .
O altă metodă sugerată era înscenarea unui atac cubanez şi doborârea unui avion de pasageri american. Ruta ar fi trebuit să fie astfel aleasă încât avionul să treacă prin spaţiul aerian cubanez. Grupul ar fi trebuit să fie unul de studenţi aflaţi în vacanţă sau un grup de persoane care să fie interesate să zboare într-o cursă charter. Un avion al CIA urma să fie folosit pentru această cursă fantomă. Pasagerii urmau să fie îmbarcaţi sub identităţi false la bordul unui avion militar vopsit identic cu cel al CIA. Ambele avioane urmau să plece în acelaşi timp, însă după o scrută rută prin sudul Floridei avionul cu pasageri urma să aterizeze la baza militară, pasagerii erau evacuaţi, iar avionul vopsit la starea iniţială. Celălat avion pus pe pilot automat urma să îşi continue ruta, iar odată ajuns în spaţiul aerian cubanez urma să transmită mesaje că este atacat de avioane MIG cubaneze. La scurt timp, prin semnal radio, avionul urma să explodeze; ştirea atacului urma să fie făcută cunoscută americanilor de către Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile care ar fi trebuit să intercepteze radiofonic mesajele transmise cu atacul şi explozia. În acest fel se dădea o mult mai mare credibilitate incidentului decât dacă ar fi fost făcut public de SUA.
Acţiuni similare sunt descrise cu lux de amănunte în document. Spre sfârşitul lui este menţionat faptul că datorită faptului că o revoltă din interior este puţin probabilă, SUA trebuie să creze o provocare Cubei care să-i permită o intervenţie militară.
Un punct culminant al documentului este folosirea lansării în spaţiu a unei rachete, având la bord pe astronautul John Glenn, în februarie 1962, în timpul căreia conducerea Statului Major american propunea o explozie a rachetei care să-l ucidă pe astronaut, incident care urma să fie pus pe seama cubanezilor.
Totodată documentul avea şi câteva recomandări. Acesta trebuia trimis spre aprobare Secretarului Apărării, apoi şefului de operaţiuni militare responsabil de proiectul cubanez, însă nu trebuia să ajungă în mâinile nici unui ofiţer american din cadrul NATO, sau comitetului militar american din cadrul Naţiunilor Unite.
Nu se ştie cu siguranţă dacă proiectul n-a fost dus la îndeplinire pentru că fusese refuzat de Secretarul Apărării, Robert McNamara, ori pentru că preşedintele J.F. Kennedy i-a spus câteva zile mai târziu generalului de armată, Liman Lemintzer, că SUA nu va putea folosi acţiuni militare ilegale pentru a invada Cuba.
Dacă în anii ’60 proiectul a eşuat, un altul similar a fost dus la îndeplinire după atacurile de la 11 septembrie, 2001. Este vorba despre grupul de neo-conservativi de la PNAC (Project for the New American Century) care s-a format la mijlocul anilor ’90 cu scopul şi ideologia clar declarată că SUA trebuie să domine lumea prin folosirea forţei.
Printre membrii grupului şi adepţii acestei ideologi s-a aflat fostul vice preşedinte Dick Cheney; Secretarul Apărări Donald Rumsfeld, precum şi John Bolton, Paul Wolfowitz, Richard Perle, Richard Armitage, sau Elliot Abrams, lideri în diferite poziţii importante în fosta administraţie George W. Bush.
Faptul că atacurile de la 11 septembrie, 2001 au fost puse la cale de către lideri ai armatei americane sau CIA n-ar fi exclus să aflăm cu certitudine din documente similare desecretizate peste 40-50 de ani. Până atunci însă putem să credem varianta oferită de autorităţi cu toate că asupra ei planează enorm de multe semne de întrebare, sau putem să speculăm pe baza documentelor şi evidenţelor deja existente.
Leave a Reply