Milan Kundera – Lentoarea

De Alexandru Cristian Fiecare epocă are propriul său mod de a percepe lumea. Lumea de astăzi se închină la demonul vitezei şi uită de ea însăşi spune Milan Kundera. Epoca noastră este o fugă ce este rezumată la câteva colţuri de ziar şi minute de publicitate. Spre ce alergăm? Alergăm pentru a ne reîntoarce în trecut unde totul era permis şi ascuns. Falsul tabu al epocii noastre a născut o lume în care totul este obsedat de cuvântul spectacol. Toţi trebuie să ne dăm în spectacol pentru a ne simţi cineva. Lentoarea este prezentă doar în mintea unui observator devastat de viteza lumii moderne. Amorul de altădată este acum  frugal şi plin de superficial. Lumea actuală este dominată de oameni moderni ca Pontevin care dezvoltă conceptul de balerini, mai exact exhibiţionişti. Exhibiţionismul este totul timpul prezent în actuala civilizaţie occidentală. A fi narcisist şi exhibiţionist este trăsătura unui balerin autentic. Balerinii   doresc să fie în lumina  reflectoarelor cu orice preţ. Vincent şi Julie se îndrăgostesc sincer unul de altul, apoi cad pradă unui penibil des întâlnit în lumea de astăzi, o relaţie sexualizată. Sexul a suprimat iubirea iar să fii iubit fără merit este chiar dovada adevăratei iubiri, spune Milan Kundera. Lumea modernă nu mai cunoaşte frica, pudoarea şi ruşinea pentru că s-a eliberat. Cine s-a eliberat de viitor s-a eliberat de teamă. Balerinul este un concept cheie în acest roman, este esenţa degradării civilizaţiei noastre. Lentoarea este un roman trist cu accente  nostalgice. Kundera deplânge pierderea valorilor esenţiale ale lumii de odinioară, respectul, teama, ruşinea şi pudoarea. Un roman profund cu accente satirice şi plin de esenţă, Lentoarea este un roman care este de fapt un tablou al lumii de astăzi, o lume ca o scenă plină de balerini şi de curioşi care privesc.   De acelaşi autor: Iubiri...

Nicu Alifantis – Scrisori nedesfăcute

De Alexandru Cristian Poetul Nicu Alifantis este un muzician al cuvântului, forţa poeziei sale irumpe şi distruge simplitatea care ne înconjoară.Cu un limbaj direct, o adresare colcvială, poetul încearcă să fie aproape de public, chitara sa a făcut loc lirei, o liră puternică şi curajoasă. Citadinul poeziei sale este reprezentat de apologia noului secol, de resemnare faţă de tehnologie, nu este un revoltat împotriva vremurilor.Aşa cum spunea Nichita Stănescu fiecare epocă are poeţii săi, în această epocă a vitezei şi furiei electronice poetul Alifantis răzbate şi distruge tot.Nu este o ardere completă a conceptelor, este o dărâmare şi o reclădire a acestora pe baze cum ar fi sinceritatea, respectul, iubirea şi corectitudinea. Poeziile sale nu sunt deloc răzbătute de un fior adolescentin, cum plin de modestie o mărturiseşte, ci sunt mature şi responsabile.Poetul are verticalitatea unei decizii, când ne îndeamnă să visăm sau mut să aşteptăm viaţa, o spune cu modestie şi virilitate.Spectatorul din cântecele sale este acum spectator neangajat, tăcut. Publicul este răscolit de forţa versurilor, de vigoare şi virilitatea pe care puţini poeţi o mai au în ziua de astăzi dar şi de luciditate.Poetul nu îngroapă ideile sale în metafore şi în silogisme care mai de care mai sofisticate sau cu aere de filosofii.Filosofia sa este cuvântul rostit din inimă, pe valuri tăcute ale Dunării care izbesc încet dar cu o cadenţă continuă sufletul cititorului. Poezia sa nu poate să nu rămână, cântecele sale aşijderea.Ce cuvânt îmi vine în minte prima oară despre universul poetic alifantesc…CURAJ.Curajul de a lupta, de a te lua la întrecere cu viaţa şi de a reuşi când toţi ceilalţi chiar şi cei apropiaţi te-au minimalizat sau mai rău te-au ignorat.Muzica este o poezie, poezia este o muzică a cuvântului.Îl îndemn pe muzicianul Alifantis, să devină şi poetul Alifantis.Un poet care va rămâne în literatura noastră ca unul dintre cei mai curajoşi, verticali...

Roberto Bolaño – Nocturnă în Chile

De Alexandru Cristian Rebelul scrisului chilian a transpus într-un roman toată forţa sa şi vulcanismul ideilor sale.Romanul lui Bolaňo este logic şi ilogic, este realist dar şi magic, este direct dar şi indirect, este un roman clasic şi avangardist, un roman total şi nu prea. Nocturnă în Chile(Nocturno de Chile) este povestea unui preot, critic literar, membru al Opus Dei(Obra del Dios în spaniolă) şi poet mediocru.Romanul este dominat de o atmosferă de introspecţie dar şi de privire din exterior.Un personaj fictiv, imaginar va fi cenzorul personajului principal, acel personaj poate fi conştiinţa dar şi proiecţia ideatică a omului Sebastián Urrutia Lacroix un creuzet dacă îl privim prin prisma moştenirii culturale, franco-iberică.În roman mai apar şi personaje legendare ale ţării, poetul Pablo Neruda(1094-1873) şi dictatorul Augusto Pinochet Ugarte(1973-1991 dictator militar în Chile).De subliniat că în roman această ţară sud-americană este sinonimă  cu trădarea, reprezentarea sa fiind copacul lui Iuda.Pentru câţiva arginţi toată ţara este plină de trădători, atacul împotriva regimului militar chilian este evident.Admiraţia pentru Neruda este redusă, poetul este redus la dimensiunea sa umană deşi nu lipsesc momentele când poetul cu mâna sa atinge stelele şi luna recitând versuri ce aduc aminte de celebrul poem 20 Puedo escribir los versos más tristes esta noche… Titlul este incitant şi este perfect integrat în roman. Noaptea ce stăpâneşte Chile ete o noapte a istoriei unde lumea suferă în tăcere, unde glasuri şi şoapte îşi aud ecoul doar în colţuri întunecate.Lumea dominată de o dictatură este o societate fără lumină, nocturnă şi fără nici măcar un felinar al speranţei.Cu Neruda mort, peste cultura chiliană s-a lăsat o lungă nocturnă, parcă fără sfârşit.Titlul este plin de regrete, de remuşcări, noapte este un cuvânt liniştitor paşnic, nocturna este ceva de nedescifrat, misterios, ascuns iar toate aceste  adjective produc o teamă, o nelinişte în suflet. Romanul este scris abrupt, parcă dintr-o răsuflare, începe în...

Truman Capote – Mic dejun la Tiffany

De Alexandru Cristian Anumite opere trăiesc împletite de o aură de legendă. Romanele de legendă devin filme de legendă. Povestea romantico-tragică a Americii este Mic dejun la Tiffany, o țară a tuturor posibilităților dar și imposibilităților. Într-o Americă în căutarea unui sens al istoriei, dacă există unul, o femeie își face un renume de individiat. Un tânăr locuiește într-un apartament în Upper East Side o zonă mai înstărită a New York-ului. Aici o întâlnește pe domnișoara Holly Golightly. Aceasta îl alinta punându-i numele de Fred, care în mintea ea era un alter ego al fratelui ei. Barul de pe Lexington Avenue este barul în care Fred, să-l numim așa, cunoaște povestea fascinante domnișoare Holly. Patronul barului Joe Bell este îndrăgostit de această femeie aventuiroasă, această visătoare. Pe cartea de vizită scria Domnișoara Holly Golightly, Călătoare. O căutătoare a vieții și a iubirii. Un suflet neliniștit torturat în universul de sticlă și beton al New York-ului. Holly era căsătorită cu un medic veterinar care o iubea la nebunie. Însă spiritul ei a făcut-o să plece de lângă el și copii lor. Holly era legată de un mafiot, Salvatore “ Sally” Tomato. Un om pe care ea îl descria ca pe tătăl ei, închis pe viață la celebra închisoare Sing Sing. O zi pe săptămână îi era rezervată acestui Sally. Fiind frumoasă și extrem de atrăgătoare Holly se învârte într-un cerc închis de oameni bogați și influenți. Se căsătorește cu insipidul Rusty Trawler un om tânăr dar foarte bogat. Deși nu-l iubește cu adevărat consideră că lumea din care face parte Rusty este lumea care i se potrivește. Visul lui Holly era să rămână aceeași persoană dar în fiecare zi să ia un mic dejun la Tiffany, celebrul magazin de bijuterii. Torturată de anumite idei Holly îl refuză pe cel căruia îi spunea Fred și se hotărește să plece în căutarea...

Alessandro Baricco – Novecento

De Alexandru Cristian Viața  omului este înlănțuită de o plăcere, de o pasiune, de o durere, de o iubire. Omul nu poate trăi independent pe acest Pământ. O forță misterioasă, unică îl ține. Este sensul unei vieți, este datoria de a demonstra că nu te-ai născut degeaba. De ce ne-am  născut ? De ce vedem și auzim frumusețile lumii ? Ca să vorbim despre ele sau ca glasul nostru să fie un mormânt veșnic ? Pasiunea adevărată te ucide dar nu te distruge.    În anul 1900 un biet marinar Danny Boodman descoperă o cutie de carton ce scoate sunete nemaiauzite de el, Un copil căuta un drum spre viață. Marinarul îl adoptă și îl crește până la opt ani când moare. Copilul este botezat cu un nume ce marchează apariția sa pe lume, Novecento, începutul secolului XX. Danny Boodman T.D. Lemon Novecento va ajunge unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii. Singuratic dar genial, valurile mării îl fac să înțeleagă lumea cu ajutorul notelor muzicale. Începe să cânte de la vârsta de opt ani. Până la moarte nu a coborât niciodată de pe vasul de croazieră Virginian, unde tatăl său adoptiv l-a găsit. După un duel pe care îl câștigă cu inventatorul jazz-ului, Novecento începe să cânte dumnezeiște. Nimic nu-l oprește. Cum poate acest băiat care nu a coborât niciodată de pe vas să cânte despre toată splendoarea, grația și minunea lumii ? Dăruit de Dumnezeu cu un talent uriaș Novecento începe să-și dorească să vadă marea de pe țărm. Deși a trăit toată viața pe mare, Novecento simte că marea nu se poate observa decât de pe pământ. Se hotărăște se coboare la 33 de ani de pe vas,  în celebrul port al New York-ului. Entuziasmat de acest gând, își face bagajele și așteaptă cu nerăbdare atingerea țărmului. Se aruncă vijelios pe scară, dar la a treia scară se oprește. Privirea îi îngheață spre...