Ernesto Sabato – Tunelul

De Alexandru Cristian Cel mai înălţător sentiment este cel al iubirii. A iubi înseamnă a împărtăşi cu ceilalţi ce simţi tu, a putea simţi ce au trăit ei, a te împărtăşi din ceilalţi. O definiţie creştinească  a iubirii este  că iubirea nu se declamă sau se recită se simte şi se trăieşte, iubirea trebuie să fie activă, să aibă viaţă. Iubirea poate fi umbrită de sentimente întunecate, de gânduri ce o pot distruge.Boala comună a tuturor îndrăgostiţilor este gelozia.Acest sentiment infantil care poate produce o serie de nedreptăţi şi nenorociri.De ce este un sentiment infantil?Pentru că este atributul unui copil, un copil este fascinat de jucăria sa şi dacă i-o iei începe să se revolte cu toată fiinţa sa.Cei care iubesc infantil, confundă persoana iubită cu o jucărie. Aceea fiinţă iubită sau adorată  este un om cu gândurile, cu trăirile sale, nu o jucărie care să te asculte la fiecare pas.Geloşii sunt oameni foarte singuri, iar iubirea îi face groteşti. Tunelul unui om este singurătatea sa, este ceva obscur, solitar spune în citatul de la începtul romanului Tunelul(El Tunel) Ernesto Sabato.Tunelul este un drum întunecat, unde în capăt o lumină crepusculară, se arată.Oare la capătul lui este chiar o lume sau este impresia lăsată de speranţa omului de a găsi lumină, o Fata Morgana ce nu aparţine unui deşert. Pictorul Juan Pablo Castel este un solitar, un om îndrăgostit de opera sa. Un pictor extrem de ciudat, unul care lipsea de la toate vernisajele sau expoziţiile de pictură.Îndrăgostit de o tânără care îi priveşte tabloul, Maria, acesta va dezvolta o obsesie cu un clar substrat sexual ce-l va duce la nebunie.Fascinaţia este reliefată în dorinţa de a o urmări peste tot.Este o dorinţă de posesivitate nestăpânită.Este necesar, este necesar îşi spune, este necesar să fie lângă el, să o simtă.Pictorul simte că această fiinţă este legată de el prin...

Carlos Fuentes – Bătrânul Gringo

De Alexandru Cristian Uneori destinul este atât de puternic încât nici măcar iubirea nu-l poate împiedica să se împlinească.Această concepţie care nu este acceptată de biserică este un fatalism pe care putem să-l întâlnim în orice decizie, fatum-ul este implacabil.Se spune că singur îţi faci destinul, ceea ce este în principiu corect dar dacă anumite fapte te orientează către un drum neştiut de tine? Discuţia rămâne deschisă şi aflarea multor întrebări va duce la găsirea de noi şi noi întrebări, un carusel al interogaţiei care nu se mai opreşte. Romanul Bătrânul Gringo(Gringo Viejo), publicat în 1985 este un roman care este marcat de soartă şi de curgerea de neoprit a timpului.Povestea unui bătrân scriitor american  care în viaţa lui nu a putut citi opera de căpătâi a limbii spaniole Don Quijote este împletită cu destinele unui general al Revoluţiei Mexicane(1910-1920) şi cu o tânără americancă. Laitmotivul romanului este aflat din primele pagini, bătrânul gringo  a venit să moară în Mexic. Romanul este construit pe fundalul istoric al violentei revoluţii mexicane dar şi a eternelor neînţelegeri de-a lungul Marelui Fluviu(Rio Grande este fluviul ce reprezintă lunga frontieră naturală a Mexicului cu Statele Unite ale Americii, un fluviu brăzdat de sânge şi de ură). General al armatei revoluţionare Tomás Arroyo este un fost peon al unei mari familii mexicane Miranda(nume clasic pentru marii proprietari de pământuri din aceea perioadă în Mexic).Scopul său suprem este să distrugă, să şteargă de pe faţa pământului ferma familiei( la hacienda) unde a suferit în copilărie.Peonii pot fi comparaţi cu şerbii şi rumânii din ţările române, dependenţa lor faţă de stăpâni este zdrobitoare.Harriet Winslow este tânăra ziaristă, o frumoasă gringa, de care Arroyo şi bătrânul gringo se vor îndrăgosti nebuneşte. Cei doi bărbaţi au  un ţel comun moartea, generalul vrea o moarte demnă de un erou homeric iar bătrânul gringo vrea doar o moarte atât şi...

Orlando Barone – Dialoguri Borges-Sabato

De Alexandru Cristian Dialogul este o parte esenţială a vieţii noastre. Omul s-a născut în dialog, primul dialog este  conversaţia copilului  cu mama sa şi cu tatăl său. Dialogul este forma exterioară a sentimentelor unui om, este materializarea gândurilor, sentimentelor şi emoţiilor. Dialogul dintre doi titani este ceva greu de descris. Doi scriitori mari pot trece peste divergenţele lor prin dialog.Sabato şi Borges au trecut printr-un dialog savuros, o conversaţie împărţită în 7 dialoguri, de valoare platoniciană despre; artă, literatură, muzica, teologie, destin, istorie, ştiinţă şi alte subiecte ce pot incita mintea  a doi scriitori universali. Dialogurile dintre Borges şi Sabato(Diálogos de Borges y Sabato) este o carte pe care nu ai cum să o uiţi prea uşor. Temele abordate de cei doi sunt atât de complexe încât este greu să le cuprinzi într-o scurtă recenzie.Despre literatură Sabato crede că singurul lucru valabil este cartea, care este scrisă pentru a rămâne, ziarul este un produs care este supus uitării.Despre teologie Borges crede că este o literatură fantastică de o înaltă valoare, iar Sabato crede că este creaţia omului dar şi că poate exista un Dumnezeu imperfect, din cauza lui se pot produce o grămadă de nenorociri în lume, de care lumea a avut parte subliniază Sabato.Ernesto Sabato în ciuda divergenţelor pe care le-a avut cu Jorge Luis Borges, îi recunoaşte acestuia meritul spunând că Borges este un scriitor pentru scriitori ca şi James Joyce.Divergenţa cea mai interesantă a celor doi este legată de romanul Don Quijote de la Mancha a lui Cervantes, opera care tronează de sute de ani peste literatura de limbă spaniolă, opera-rege. Borges în tinereţea sa nu a fost atras de roman, pe când Sabato întotdeauna l-a crezut unul dintre cele mai mari romane ale istoriei literaturii universale, dacă nu cel mai mare. Cei doi mari scriitori  nu au obţinut niciodată Premiul Nobel.Sabato explică acest lucru...

Roberto Bolaño – Târfe asasine

De Alexandru Cristian Viaţa este un tablou sau o scenă de teatru plină de personaje care se luptă pentru a fi recunoscute.Când a murit împăratul Octavian Augustus acesta a spus: Dacă v-a plăcut reprezentaţia, vă rog aplaudaţi! Viaţa noastră este mult prea scurtă pentru a fi trăită fără plăcere, iar plăcerea mea trebuie să fie în limita de a nu-l răni  pe celălalt.Trebuie să trăiesc frumos fără a-l răni pe celălalt. Volumul de povestiri Târfe asasine(Putas asesinas) are un titlu provocator, incitant.Titlul volumului este dat de o povestire omonimă în care este descrisă o femeie care îl înlănţuie şi apoi îl omoară pe bărbatul cu care s-a culcat.Roberto Bolaňo a scris acest volum cu gândul la viaţă, o viaţă plină de răutate, mizerie, trădare, meschinărie, clevetire, ură, crimă, relaţii patologice, psihopatologii sexuale, psihopatii, nevroze provocate de alcool sau de droguri.Este un volum format din 13 povestiri pline de viaţă, savuroase, dar nu o viaţă însorită ci o viaţă condusă de un soare negru. Negativismul nu este o trăsătură specifică scriiturii lui Bolaňo, caracteristica sa este prezentarea vieţii ca un întreg.Dacă scriitura lui ni se pare dură este pentru că viaţa aşa şi este.Bineînţeles că în viaţă sunt şi lucruri fericite dar timpurile ne arată că asupra acestui pământ planează răutatea şi necredinţa.Desacralizarea lumii este surprinsă de Bolaňo în acest volum, dublată de pierderea conştiinţei dar şi de golirea de substanţă sufletească a omului, animalizarea sa. Povestiri precum Ochiul Silva, Zile din 1978 sunt povestiri despre o viaţă absurdă, violentă care te poate duce la sinucidere.Sunt povestiri care se confundă cu perioada dictaturii chiliene.Ultimele amurguri pe pământ este o povestire dostoievskiană care surprinde relaţia tată-fiu domninată de dragoste dar şi de mizeria pulsiunilor primare.Prefigurarea lui Lalo Cura este povestea unui tânăr crescut în mijlocul filmelor porno, mama sa fiind actriţă, în această povestire iubirea nu depăseşte stadiul de instinct.Întoarcerea este...

Ismail Kadare – Palatul viselor

De Alexandru Cristian Să ne imaginăm că nu mai suntem liberi să visăm…Groaznic, nu? Terifiant, ultima fărâmă de libertate confiscată de o poliţie secretă.Visul tău nu este în siguranţă într-o lume condusă de Palatul Viselor(Pallati I Ėndravve), această instituţie îţi controlează mintea şi pe urmă sufletul.Romanul cu acelaşi nume al lui Kadare a fost interzis într-o Albanie terorizată de stalinistul convins Enver Hodja(secretar general al Partidului Comunist Albanez între 1941-1985). Tânărul Mark Alem, descendent al legendarei familii de viziri Köprülü, doreşte să lucreze în această instituţie comparată cu Oracolul de la Delphi.Esta angajat datorită familii sale încă foarte influentă în Imperiul Otoman.Cariera sa este rapidă, fulminantă şi datorită unor calităţi native în scurt timp ajunge foarte apreciat în cadrul acestei tenebroase instituţii, de ce tenebroase?Pentru că obiectul principal de lucru este visul, mai exact Visul Total, visele tuturor supuşilor din imperiu.Ca o adevărată instituţie, este împărţită pe departamente fiecare după importanţa şi atribuţia sa.Selectarea viselor şi Interpretarea viselor sunt două departamente care se întrepătrund dar se şi concurează între ele. Aflat la Selectare Mark Alem citeşte un vis pe care îl consideră important, acest vis va duce la condamnarea la moarte  a unchiului său şi la ascensiunea sa până la funcţia supremă în Palat.Fără să-i dorească moartea, doar făcându-şi treaba îi poate condamna pe mulţi la moarte, moartea era adusă prin scris (visele erau scrise de cei care visau noaptea şi în fiecare dimineaţă erau date unor funcţionari care le transmiteau la instituţia centrală adică la Palat) şi interpretarea unor vise poate însemna condamnarea la pedeapsa capitală.Palatul Viselor este curpins de zvonuri multe, de tulburări interne provocate chiar de puternica sa familie o inamică tradiţională a acestei instituţii.Pentru ca familia sa să reziste în timp trebuie sacrificat un om, aşa spune sumbra legenda a marii familii de origine albaneză.Numele lor vine de la un pod cu trei arcade din...