Alexandru Cristian – Lectura, un virus salvator

Când spunem cuvântul virus ne gândim la boală şi chiar la moarte. Este un cuvânt terifiant, dătător de mari spaime. Mă gândeam zilele acestea dacă din multitudinea de viruşi prezenţi în lumea biologică  există unul care să nu ne facă rău. Vă spun sincer nu am găsit. Anumite obiceiuiri ale omului sunt numite vicii sau reflexe condiţionate. Un viciu bun este un oximoron ciudat. Expresia un virus sănătos este amuzantă pentru marea majoritatea a oamenilor. Reflectând, mi-am adus aminte de puterea curativă  a unui viciu  lectura. Lectura are o putere greu de cuantificat. Citind te dezvolţi, te întregeşti, te hrăneşti cu lucruri utile. Pentru a deveni un viciu bun sau un virus sănătos lectura are nevoie de trei elemente. Primul element este imboldul. Imboldul sau voinţa de a citi se dezvoltă încă din copilărie. Acest element trebuie să fie  o parte a educaţiei unui om. În loc să lăsăm copilul să se joace ore nemăsurate, îi limităm timpul şi îi adăugăm puţin câte puţin acest microb al cititului. Al doilea element este dorinţa de a cunoaşte. Acest element apare odată cu înaintarea în vârstă şi apariţia unor noi semne de întrebare. Copilul descoperă lumea, oamenii, casa, totul din jurul său este necunoscut. Pentru a cunoaşte are nevoie de cunoaştere, iar această cunoaştere o dobândeşte citind. Al treilea element este virusarea. Odată format obiceiul acesta, virusul lecturii pătrunde în minte şi inimă şi nu mai lasă aceea fiinţă umană decât în momentul trecerii în altă lume. Acest virus este mortal pentru ignoranţă şi necunoaştere dar în acelaşi timp  este un panaceu pentru lumea în care trăim. Pentru a trăi în această lume plină de atât mister, revelat forţat de către  tehnologie, trebuie să ne alimentăm cu multă cunoaştere. Înţeleptul este cel care doreşte să descopere mai mult, ignorantul este cel care ştie totul avant la lettre. Sábato spunea că viitorul...

Alexandru Cristian – Sensul lecturii în lumea postmodernă

Am intrat într-o nouă eră, era informaţională. Fluxul masiv de informaţii domină lumea. Factorul K ( cunoaşterea ) este  în viziunea lui Alvin Toffler elementul central al lumii actuale. Fără cunoaştere nu poţi evolua, fără evoluţie eşti marginalizAt de  jocul  istoriei. Lumea postmodernă este o lume  a păcii, conflictele distrugătoare şi hecatombele întâmplătoare sunt de domeniul arhivei. Arhetipul acestei noi lumi este tehnologia. Sábato spunea că lumea a intrat într-un delir tehnologic. Motorul acestui fenomen este computerul împreună cu  toate funcţiile sale, iar modul de exprimare al acestui delir este internetul. Minune a tehnologiei sau dezastru al omenirii? internetul este invenţia tehno-informaţională cea mai contestată  a istoriei. De-a lungul istoriei toate invenţiile au fost contestate, trenul era considerat un vehicul periculos şi aducător de moarte chiar dacă rula cu viteze foarte mici. La începutul secolului al-XIX-lea unii medici au declarat că omul nu poate respira la o viteză de 40 km/h, o viteză care multora în prezent li se pare una de melc. Internetul este un depozit informaţional unic în istoria lumii. Toate bibliotecile lumii de la Marea Bibliotecă a  Alexandriei la cea a Marilor Moguli din India şi  până în zilele noastre la Biblioteca Congresului sunt cuprinse în această uriaşă magazie virtuală. Rolul internetului este din ce în ce mai pregnant, lumea se raportează la acesta ca la un oracol. Oracolele lumii antice au fost înlocuite cu Oracolul Google. Veridicitatea presupusă a internetului esta dată de o singură caracteristică, uriaşa masă informaţională. Cantitatea covârşitoare topeşte calitatea şi distruge toate elementele veridice. Oamenii au ajuns să se trateze sau să se roage virtual. Nu contest puterea internetului sau calitatea sa. Acesta ar trebui să fie folosit ca un dicţionar sau un compendiu, acesta trebuie să fie un auxiliar. Internetul nu trebuie să înlocuiască procesul continuu de acumulare de cunoştiinţe sau mai grav să devină procesul  fundamentării educaţiei socio-culturale. Baza...

Ernesto Sabato – La Resistencia

De Alexandru Cristian O lume plină de tehnologie, dominată de internet şi de tehnică, o lume în care iubirea a devenit condiţionată de tehnologie, în care internetul este vectorul cel mai important de comunicare.O lume înlănţuite în fire şi mii de unde. A lupta în această lume te defineşte ca un erou post-modern, un erou anti-tehnologic, rezistenţa lui Ernesto Sabato este remarcabilă.Într-o reflexie împotriva masificării, clonării, globalizării Sabato ne provoacă la o rezistenţă pe care trebuie să o ducem ca o nouă cruce, un nou drum al Golgotei presărat de o tehnologie dezumanizantă. Rezistenţa(La Resistencia) este o carte manifest, un apel la supravieţuire, un monument de apărare  al speciei umane. Împărţită în cinci scrisori, eu le-am numit epistole, cartea este scrisă cu pasiune nedisimulată şi cu tumult interior.Din prima scrisoare, Sabato ne spune că un cutremur ameninţă civilizaţia şi specia noastră în care trăim aparent lipsiţi de griji , un cutremur pe care valorile spiritului nu pot să-l oprească.Televiziunea este opiul popoarelor reintrepretând butada celebră a lui Marx, Sabato ne trage un grav semnal de alarmă.Televiziunea dezumanizează, răceşte omul, îl goleşte de sentimente, îl bestializează, îl coboară pe un stadiu josnic al evoluţiei sale. În a doua epistolă, Sabato ne spune că valori precum demnitatea, respectul, ruşinea sunt considerate valori antice.Sunt lucruri despre care se vorbeşte numai în basme sau în poveştile despre război ale bunicilor noştrii.Citându-l pe marele Mircea Eliade care spunea că fiecare concepţie despre lume trebuie trăită înăuntrul ei, Sabato ne reliefează că noi nu mai avem o lume în care să trăim.Globalizarea duce la masificare, la atomizare şi chiar la clonarea fiinţei umane, oameni cu gusturi asemănătoare, cu pasiuni identice, fără unicitate sau personalitate, fiinţe golite de sens şi de substanţă, aneantizarea fiinţei. Sentimentul dominant al acestei lumi este cel de orfanitate, de singurătate perpetuă.Omul este singur pentru că s-a înconjurat de tehnologie care nu...

Roberto Bolaño – Anvers

De Alexandru Cristian A construi un puzzle este o provocare, a te uita pe un album vechi de fotografii este o căutare, o aflare. De multe ori puzzle-ul are ceva misterios, ştii că este gata dar parcă ceva îi lipseşte. Elementul plin de enigmă este omul care l-a gândit. Rebelul Bolaňo a scris un roman absurd, un roman anarhic, un roman fotografic.Anvers(Amberes) este romanul lumii actuale, o lume absurdă, o lume în care banalul poate deveni sacru.Sacralizarea banalului duce la desacralizarea sacrului, la golirea de substanţă a lumii. Bolaňo în toată scriitura sa descrie  de fapt o rezistenţă de tip sabatian. Romanul este scris impersonal la diferite persoane, ca un narator ce observă un puzzle pe care încearcă să-l compună, ca un album de fotografii pe care-l priveşte.Întâlnim plaje pustii , femei roşcate sau blonde, un cocoşat, un poliţist corupt, o serie de crime ce se confundă între ele, scene de sado-masochism sau de bestializare sexuală, vagi urme de  discuţii  teologice.Este o creaţie amorfă din care desprindem lumea noastră de astăzi.Este un roman în care violentul cu reflexia filosofică se îmbină fericit.De ce este un roman anarhic?Pentru că nu respectă nici un canon clasic şi pentru că este o revoltă împotriva mizeriei lumii contemporane.Este scurt timpul care ni se dă pentru a ne constru viaţa conchide Bolaňo, o revoltă împotriva timpului.De ce este absurd?Pentru că poliţistul care este braţul legii apare în scene de erotism violent, pentru că tineri sunt prinşi în capcana năucitoare a drogurilor, pentru că plaja mare pustie este tristă, pentru că la Anvers un bărbat moare după ce maşina sa este strivită de un camion plin cu porci, pentru că “realitatea pute rău.” Titlul este dat de numele  marelui port belgian Anvers (Antwerp în flamandă), este un titlu sugestiv.Într-un port întâlnim oameni de toate categoriile, marinari, comercianţi, birocraţi, milionari, săraci, preoţi, femei ieftine, femei uşoare,...

Carlos Fuentes – Toate pisicile sunt negre

De Alexandru Cristian Literatura şi istoria s-au împletit în mod fericit de-a lungul timpului. Nu există istorie fără literatură şi invers. Marii scriitori pot fi observatori fini ai fenomenului istoric,  de exemplu Tolstoi sau Sienkiewicz. Destin sau hazard, istoria ridică această dilemă şi nu ne lămureşte sau poate nu trebuie aflată, multe sunt enigmele pe care nu le vom şti niciodată. Mulţi istorici îşi spun în secret o întrebare Dacă războiul era câştigat de..? Dacă nu murea prinţul moştenitor…? si multe alte interogaţii pline de regret sau de speranţă. Aceste întrebări sunt începutul construcţiei unei istorii contrafactuale. Nu vom şti niciodată ce a fost cu adevărat sau ce putea să fie în prezent dacă o mică rotiţă din angrenajul istoriei universale se învârtea în sensul opus de până acum. Este ciudat să observi cum  un mare romancier poate fi şi un mare dramaturg, Carlos Fuentes a reuşit acest lucru în piesa de teatru Toate pisicile sunt negre(Todos los gatos son pardos). De ce este ciudat? Nu pun la îndoială talentul unui mare romancier, ceea ce vreau să subliniez este viziunea creaţiei, un romancier are o dorinţă de a prezenta mai amplu un fapt, o stare, o situaţie pe când un dramaturg nu se poate ajuta de elemente descriptive de aceea trebuie să concentreze stări, trăiri şi diferite imagini în cuvintele pline de subiectivitate ale personajelor. Teatrul lui Fuentes este unul profund, care ne interoghează asupra rostului nostru în destinul acestei lumi. Stilul romancierului este scos în relief prin dorinţa de a descrie  împletită admirabil cu forţa teatrală, expresia unui fapt, acţiuni, situaţii într-un dialog scurt. Piesa de teatru este o scurtă epopee despre cucerirea Mexicului aztec de către spanioli. Fuentes ridică prin construcţia sa şi întrebări contrafactuale extrem de bine ascunse în scenele piesei. Moctezuma, regele Mexicului, este cuprins de la începutul piesei până la sfârşit de un presentiment...