Milan Kundera – Cortina

Eseistul Milan Kundera este la fel de mare ca romancierul Milan Kundera. A scrie eseuri înseamnă a  scrie liber despre ceea ce gândeşti. A încerca diverse teme şi de a le varia în funcţie de context. Eseul succede romanului şi povestirii. Cortina este o culegere de eseuri despre politică, literatură, cultură, artă, muzică. Eseuri fascinante pline de lirism şi de bogăţie culturală, eseurile  din Cortina ne îndeamnă să medităm la  poziţia Europei Centrale şi de Est în Europa. În Europa există naţiuni mari şi mici. Cehia ca şi România sunt naţiuni mici. Milan Kundera spunea că naţiunile mici abundă în poeţi mari. Continuând ideea lui Kundera pot afirma că naţiunile mari abundă în scriitori mari. Franz Kafka un scriitor uriaş este considerat de  Kundera norocos deoarece a scris într-o limbă universală, germana. Dacă marele Kafka era ceh nu era ştiut de nimeni spune Kundera. James Joyce este considerat creatorul Odiseei moderne iar Franz Kafka cel al Iliade moderne. Kundera ne spune că gloria artiştilor este groaznică. Dacă eşti în plină glorie antumă încetezi să devii artist şi eşti doar o marionetă în mâna tuturor. Un adevărat artist este un om singur care este ştiut doar de operele sale. Gloria este ca un blestem pentru creaţie. Unele dintre cele mai interesante romane sunt cele scrise având ca subiect lupta omului pentru libertate, romanele dedicate decolonializării. Astfel Terra Nostra a lui Carlos Fuentes şi Harpa şi Umbra a lui Alejo Carpentier trebuie să fie romane de referinţă pentru lumea occidentală. Rupte de istoria artei lor, operele de artă nu lasă în urmă mare lucru. Orice lucru trebuie să fie încadrat într-o categorie. Şi valoarea este dată de comparaţie. Pentru că omul alege prin comparaţie. Istoria artei este pieritoare, bâlbâiala ei, însă este eternă. Din aceste poticniri s-au născut marile opere de artă. În opinia lui Kundera absenţa unui mare roman în...

Alexandru Cristian – Daimon-ul lui Dostoievski

Ce este creaţia? Un act, o expresie  a sufletului, o sinteză între suflet şi minte, sunt diferite răspunsuri care nu ne lămuresc întru totul. Teologii cred că actul creaţiei este de inspiraţie divină. Dumnezeu l-a creat pe om dându-i suflare de viaţă. Omul creează o operă dându-i suflarea sa, gândurile şi visurile sale. Creaţia precedă sau nu  omul? Actul creaţional este născut odată cu omul. La naşterea sa s-a produs un miracol, devenirea întru fiinţă, parafrazându-l pe marele Noica. Omul devine ceva ce are viaţă, are pulsatilitate divină, flacără dumnezeiască. Creaţia unui artist este însămânţată de duhul său. Artistul dă naştere operei sale. Opera unui creator este parte din fiinţa sa. Un mare artist poate crea nu o simplă operă ci o lume întreagă. O lume este ceva complex şi complet. Marii creatori ai omenirii au creat lumi paralele. Dostoievski este creatorul unei lumi unice în istoria literaturii, o lume a sufletului, mai exact  dimensiunea ontologică a sufletului rusesc. Sufletul rusesc a existat de la naşterea poporului rus. Deşi acesta poartă un nume de origine nordică ( cuvântul rus provine din protosuedeză) sufletul rusesc are o dimensiune slavă. Dostoievski a simţit şi a creat o operă în care nordul şi estul se completează  în agitatul suflet rusesc. Artist de geniu, creator titanic Dostoievski a putut zugrăvi sufletul rusesc prin doua modalităţi, meditaţia şi întâmplarea. Meditaţia este o stare comună omului, gândul profund se transformă într-unul meditativ. Întâmplarea este o parte mică a destinului unui om. Dacă Dostoievski nu era condamnat la moarte şi graţiat cu siguranţă romanele sale nu erau atât de cutremurătoare. Această experienţă marcantă i-a lăsat urme adânci în suflet, un brăzdar de nelinişte străbate sufletul marelui scriitor. Socrate spunea adesea că are un Daimon care îi şopteşte gândurile. Dostoievski a avut experienţa de partea sa şi credinţa în Dumnezeu. Dostoievski este un gânditor şi în acelaşi...

Milorad Paviċ – Mantia de stele

De Alexandru Cristian Visul este un mister al timpului. Când visăm ieşim din timpul  cognoscibil sau intrăm într-ul alt timp? Visul este o depăşire a vieţii, mulţi văd visul ca pe o proiecţie a incoştientului. Citeşte câteva pagini Milorad Pavić vede visul ca pe o parte a timpului. Romanul său Mantia de stele (Zvezdani Plašt) este un roman plin de forţă onirică. Visul este tema centrală a acestui roman plin de iluzie. Căderea în vis (catabaza) şi ieşirea din vis( anabaza ) sunt temele centrale ale romanului. Declanşarea acţiunii este provocată de găsirea unei cărţi astrologice care poartă titlul Mantia de Stele a împăratului Henric al-II-lea. Scenele se succed cu repezicune. Spaţiul iugoslav este un spaţiu în care timpul îşi împleteşte fuiorul pe diferite meridiane istorice. De la despoţii sârbi ai secolului al-XV-lea la bombardamentele N.A.T.O. Totul este o scurgere a timpului. O scurgere necontrolată, continuă şi egală. Romanul este construit din mai multe poveşti. Este o povestire în ramă, un roman-puzzle. Poveştile sunt guvernate de simboluri zodiacale care sunt atent analizate. O interesantă poveste este cea a furtului de timp. Un bărbat din secolul al-XVIII-lea reuseşte să fure timp pentru se vindeca şi trăi mai mult . Timpul furat provine din alt secol, secolul XX. Acestă poveste ne arată că timpul este egal împărţit pentru toţi. Timpul nu poate fi împrumutat sau furat. Timpul este un bun dat de către Creator, clepsidra nu poate fi întoarsă decât de o forţă supremă. Pavić explorează şi fascinanta idee a morţii. Există o moarte secundară, omul care moare timp de 40 de zile nu realizează că moare. Acestă poveste confirmă prezenţa a două dimensiuni. Prima este cea telurică în care omul îşi duce viaţa în limite temporale apoi cea celestă unde timpul nu mai contează. Moartea este împlinirea actului suprem numit viaţa. Moartea este măsura tuturor lucrurilor, spun vechii înţelepţi. Cu...

Dostoievski – Idiotul

De Alexandru Cristian Bunătatea este o virtute aleasă. A fi un om bun înseamnă a înţelege imperfecţiunea omului,   a-l accepta şi a-l ierta. Uneori bunătatea poate fi luată ca un semn de naivitate sau mai grav, pură prostie. Idiotul este un prinţ care este un inadaptat perpetuu. Lev Nikolaievici Mîşkin este ultimul din familia sa, este un om inteligent dar care suferă din păcate de o maladie frecventă în acele timpuri, epilepsia. Epilepticii sunt oameni extrem de sensibili şi în stare de multe sacrificii. Ca orice bărbat acest prinţ este îndrăgostit de o femeie care se joacă cu mintea şi cu sentimentele sale. Iubirea ei este inexistentă, Natalia Filipovna este genul de femeie fatală care doreşte ca bărbaţii să fie sclavi nu parteneri. Prinţul Mîşkin este “idiot” de bun şi de îngăduitor cu toţi oamenii din viaţa sa. Este un om care nu protestează la nicio nedreptate este un om  care acceptă multe deoarece este un om cu un suflet rar şi pur. Maladia sa l-a făcut să vadă viaţa în alt mod. Viaţa este prea scurtă pentru a ne chinui şi a fi răi unii cu alţii. Dostoievski a zugrăvit un personaj ieşit din comun. Mulţi critici şi istorici literari cred că acest prinţ este un alter ego al lui Dostoiesvki. Nu poate fi o afirmaţie extrem de fundamentată  deoarece în toate romanele sale putem vedea o parte a sufletului acestui genial creator. Romanul este plin de întrebări unele fără răspuns. Întrebarea centrală este legată de neadaptarea unui om. Acesta poate trăi într-o astfel de lume mult timp? Şi dacă poate trăi atunci în ce mod poate trăi. Putem spune  că acest roman este unul care urmăreşte viaţa unor oameni înzestraţi cu calităţi mari. Oamenii simpli nu vor recunoaşte oamenii mari pentru că nu pot ori nu doresc acest lucru. Femeia pe care prinţul o iubeşte va pieri...

Alexandru Cristian – O carte despre impostură

Ce este impostura? Este prezentă în lume? Impostura este acţiunea prin care un om ia un loc ce i se cuvine altui om. Din multitudinea de imposturi prezente în lume, consider că cea mai gravă este impostura intelectuală. Nu te poţi juca de-a intelectualul. Un intelectual se formează greu şi se dezvoltă şi mai greu. Mărturisesc tristeţea cu care am citit cartea lui Marius Ghilezan, ImpostURA-despre snobism şi puterea falsului. Cartea este scrisă pe un ton sarcastic,  jovial, critic, este scrisă cu putere. Revolta interioară este provocată nu de modul de a scrie ci de tema expusă. Oare societatea noastră este plină de impostori? Oare sângele vărsat de la Revoluţie este o jertfă în zadar? Sângele uscat nu ne mai glăsuieşte nimic, nu ne mai tresare nici o emoţie. Veleitarul este simbolul societăţii actuale, acesta are tupeu şi inhibă prin tenacitate, spune Marius Ghilezan. Veleitarul umblă după aprecieri, elogii. Este ambiţios şi ignorant. Veleitarul este personajul arhetipal al cărţii lui Marius Ghilezan. Impostor prin excelenţă acesta îşi măsoară performanţa doar prin kilometrii de tupeu, ne avertizează trist autorul. Societatea română este plină de impostori. Avem academicieni fără opere, biserici pline de negustori şi nu de preoţi cu har, medici care nu mai respectă jurământul lui Hippocrate din Cos. Între mirare sardonică şi tristeţe am citit această carte. Factorii de mediu influenţează impostura în special în societăţile aflate în tranziţie, ne spune autorul cu un fin simţ sociologic. Minciuna cu cât este mai mare cu atât e mai credibilă spunea Goebbels. Marius Ghilezan încearcă să demascheze minciuna, parvenirea şi falsitatea din societarea românească. Distrugător al măştilor veneţiene, autorul ne avertizează ca impostura naşte o lume a subumanului, a dedublării, a minciunii, a schimonosirii, a parvenirii. Civilizaţia modernă decapitează simbolul în opinia lui Marius Ghilezan. Cred că societatea modernă va ajunge să se autodistrugă pentru că decapitează pe lângă simbol şi...