Eric Emmanuel Schmitt – Domnul Ibrahim şi florile din Coran

De Alexandru Cristian Ce putere nevăzută ne facem să ne naştem într-un loc în care totul se împleteşte cu un sens? Ce carte trebuie să citim ca să pătrundem sensul vieţii…? Unde putem găsi un prieten sau o persoană care să ne schimbe viaţa? Moise este un copil evreu născut într-un agitat loc din spectaculosul Paris. Domnul Ibrahim este un comerciant care are deschis de la 8 dimineaţa până la miezul nopţii, chiar şi duminica. În limbajul comerţului este un arab. Domnul Ibrahim şi florile din Coran este o carte despre viaţă şi puterea de a lupta chiar  dacă totul îţi este potrivinic. Pentru a putea să suporţi fatalitatea vieţii trebuie să zâmbeşti, Moise sau Momo va zâmbi trist unor oameni care nu îi ştiu zbuciumul. Un arab adoptă un copil evreu, orfan din punct de vedere spiritual, şi îi dăruieşte florile din Coran drept supremă învăţătură. Viaţa este ca o grădină trebuie să culegem ce este mai pur şi frumos din ea. Călătoria celor doi, Moise şi Ibrahim, spre Cornul de Aur, sprea marea natală a lui Ibrahim este un drum fără întoarcere. La capătul acesteia Ibrahim se va scufunda în marea eternităţii. Drumul a fost momentul în care Moise a învăţat ce înseamnă să exişti. Existenţa poţi să o ai dar mai greu este să o simţi, să fie palpabilă. Ibrahim l-a învăţat pe Moise a verbul a dărui. Ceea ce oferi rămâne la tine, ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna. Dăruind Moise a realizat că nu există diferenţe dintre oameni. Concepţia filoetnică a fiecăruia dispare în faţa umanităţii. Deşi Ibrahim era doar un arab, în opinia tânărului,  acesta a fost un om. Arabul din colţul străzi nu a murit s-a dus să  întâlnească necuprinsul iar Momo a simţit marea lui natală ca pe marea pe care o căuta de o viaţă. Eric-Emmanuel Schmitt a scris...

Eric Emmanuel Schmitt – Milarepa

De Alexandru Cristian În lume totul este poveste. O poveste care este viaţă, care este moarte. Împlinirea unui destin este un fapt unic dorit de voinţă sufletească nu de raţiune. Sufletul conduce lumea spre nemurire. Omul metafizic supravieţuieşte, omul fizic piere. Destinul lui Milarepa este marcat de dihotomia rău-bine. Acest întreg compune sufletul lui Milarepa, marele yoghin tibetan. Peste nouă veacuri povestea sa este spusă de un tânăr parizian, Simon,  care nu uită transformarea simplului om în marele ascet al Tibetului. Samsara ( transmigraţia sufletului) unchiului lui Milarepa, Svastika este îndeplinită pentru ca lumea să nu uite acest destin unic al ţării înzăpezite. Simon şi Svastika descoperă împreună povestea yoghinului nemuritor. Ca să devii un înţelept, un adevărat Bodhisattva , un iluminat, trebuie ca trupul să moară, să se frângă sub dorinţele lumeşti şi sufletul să fie liber de închisoarea fragilă  a cărnii. Un yoghin trebuie să ştie că sufletul este marele său ţel. În lume totul  „ poartă pecetea vremelniciei” ne învaţă Milarepa. Socrate, Buddha, Confucius, Lao Zi, niciunul nu  a ştiut să ne explice de ce totul este trecător. Singurul care ne-a dat soluţia şi ne-o dă în continuare este Iisus Hristos. Eric-Emmanuel Schmitt a scris o povestre despre trăirea adevărată, despre sufletul unui ascet. Ascetul se deosebeşte de omul de rând prin faptul că poate simţi ploaia în sufletul său pe când omul de rând doar pe pielea sa. Marele Lama Marpa un model de atingere a stării ascetice, ne învaţă  că “ toate făpturile pot deveni Buddha dar ele nu ştiu acest lucru şi mor în durere, fără ideal”. Acest regret este învăţătura supremă a filosofiei tibetane, o filosofie însetată după  nemurire precum deşertul după apă. Milarepa, marele yoghin priveşte şi acum Tibetul după un mileniu. Acesta, măreţ, ne învaţă că cel mai scurt şi sigur drum este acela pe care îl simţi.   De...

Lev Tolstoi – Război şi pace

De Alexandru Cristian Istoria uluitoare a marilor puteri este marcată de mari tragedii. Imperiul lui Alexandru cel Mare s-a stins după o cumplită luptă fratricidă. Imperiul Roman a căzut sub berbecii barbarului însetat de cucerite. Imperiul lui Napoleon s-a sfârşit într-un fum temporal, ca un vis măreţ. Război şi pace este capodopera literaturii ruse şi poate cel mai mare roman istoric din istoria literaturii universale. Este un romn ce descrie starea societăţii ruseşti în războiul cu Imperiul Napoleonian dar sub dominaţie culturală franceză. La începutul secolului al-XIX-lea mândra nobilime rusă vorbea numai limba franceză, aproape că uitase rusa. Romanul este vast, dens,  de o limpezime aparte. Lev Tolstoi a rescris romanul de 13 ori înainte de a-l publica. Frazele sunt şlefuite şi atent alese. Romanul este ca un tablou plin de culoare despre o epocă în care glasurile au tăcut şi muschetele au urlat. Acţiunea se petrece între anii 1805-1812 şi începe cu descrierea celebrei bătălii de la Austerlitz, culmea militară şi politică a lui Napoleon Bonaparte. Personajele principale ale romanului sunt Pierre Bezuhov un nobil modest, prinţul Andrei Bolkonski, Nataşa Rostov  o femeie de o frumuseţe remarcabilă. Numărul personajelor este uluitor de mare peste 500, epicitatea romanului este construită ca un solid schelet de fapte idei şi întâmplări. Război şi Pace este reflecţia lui Lev Tolstoi asupra istoriei. Pentru acesta istoria este un înşelător joc de şah unde noi suntem pionii. Mareşalul Kutuzov deşi un ’’bătrân şiret’’ salvează Rusia, pentru că aşa a trebuit să fie, concluzionează Tolstoi. Un roman filosofico-istoric despre măreţia şi decăderea popoarelor. De ce Rusia nu  a fost cucerită de Napoleon? Lev Tolstoi ignoră presupunerile şi analizele istorice, crede că fiecare om sau fiecare naţiune are un destin sau  o soartă proprie  de neschimbat. Obiectivul istoriei este libertatea omului în raport cu spaţiul, timpul şi o cauzalitate cu origini greu de cunoscut, crede Tolstoi....

Dostoievski – Idiotul. 2 volume

De Alexandru Cristian Bunătatea este o virtute aleasă. A fi un om bun înseamnă a înţelege imperfecţiunea omului,   a-l accepta şi a-l ierta. Uneori bunătatea poate fi luată ca un semn de naivitate sau mai grav, pură prostie. Idiotul este un prinţ care este un inadaptat perpetuu. Lev Nikolaievici Mîşkin este ultimul din familia sa, este un om inteligent dar care suferă din păcate de o maladie frecventă în acele timpuri, epilepsia. Epilepticii sunt oameni extrem de sensibili şi în stare de multe sacrificii. Ca orice bărbat acest prinţ este îndrăgostit de o femeie care se joacă cu mintea şi cu sentimentele sale. Iubirea ei este inexistentă, Natalia Filipovna este genul de femeie fatală care doreşte ca bărbaţii să fie sclavi nu parteneri. Prinţul Mîşkin este “idiot” de bun şi de îngăduitor cu toţi oamenii din viaţa sa. Este un om care nu protestează la nicio nedreptate este un om  care acceptă multe deoarece este un om cu un suflet rar şi pur. Maladia sa l-a făcut să vadă viaţa în alt mod. Viaţa este prea scurtă pentru a ne chinui şi a fi răi unii cu alţii. Dostoievski a zugrăvit un personaj ieşit din comun. Mulţi critici şi istorici literari cred că acest prinţ este un alter ego al lui Dostoiesvki. Nu poate fi o afirmaţie extrem de fundamentată  deoarece în toate romanele sale putem vedea o parte a sufletului acestui genial creator. Romanul este plin de întrebări unele fără răspuns. Întrebarea centrală este legată de neadaptarea unui om. Acesta poate trăi într-o astfel de lume mult timp? Şi dacă poate trăi atunci în ce mod poate trăi. Putem spune  că acest roman este unul care urmăreşte viaţa unor oameni înzestraţi cu calităţi mari. Oamenii simpli nu vor recunoaşte oamenii mari pentru că nu pot ori nu doresc acest lucru. Femeia pe care prinţul o iubeşte va pieri...

Milan Kundera – Ignoranţa

De Alexandru Cristian Ce înseamnă a avea o patrie? A fi născut într-un loc în care prima oară ai simţit, ai vorbit, ai iubit, ai cunoscut lumea, ai visat. Patria este leagănul pământesc al oricărui om. Poţi avea mai multe patrii? Milan Kundera spune că poţi avea câte vrei, important este să simţi că faci parte din acel loc. Irena este exilată în Franţa de peste douăzeci de ani, Josef la fel. Au plecat după Primăvara din 1968, după ce tancurile roşii au zdrobit dorinţa de libertate a ţării lor. Patria pentru ei este o noţiune abstractă, este o amintire pierdută în colţul minţii. Ignoranţa cu care ei tratează lipsa patriei nu trebuie să ne mire. Pentru aceştia  patria a fost reprezentată de oameni care au alcătuit universul lor. Fără acest univers ei sunt pierduţi, nu îşi mai ştiu originile. Familia şi prietenii reprezintă de cele mai multe ori patria unui  om. Ziua îi arăta paradisul pe care-l pierduse noapte infernul din care fugise, acesta este coşmarul unui exilat în perioada Cortinei de Fier.  Amândoi vor reveni în Boemia natală şi vor cunoaşte dezamăgirea, speranţa şi visul. Între cei doi se va înfiripa o poveste lăsată neterminată. Revenirea lor este continuarea şi sfârşitul poveştii din tinereţe. Ignoranţa lor este povestea  de dragoste de care şi-au dat seama prea târziu. Ea se va încheia după ce se va consuma pentru că nu mai avea sens după zeci de ani. Doi străini nu pot avea o adevărată poveste de dragoste. De remarcat că autorul foloseşte denumirea Boemia şi nu Cehia. Boemia este originea acestei patrii. În timpul comunismului ţara era formată din două entităţi diferite.Irena şi Josef   nu erau cehoslovaci ci boemieni. Noţiunea de patrie este raportată la scurtimea vieţii noastrea, trăim prea puţin pentru a avea mai multe patrii. Un om când se mută în altă ţară are nevoie de timp pentru...