Márai Şandor – Lumânările ard până la capăt

De Alexandru Cristian Iubirea şi prietenia sunt două valori fundamentale ale omului. Ambele înseamnă dăruire şi altruism. Dacă iubirea este trădată omul suferă. Dacă prietenia este necinstitită omul speră… După 41 de ani şi 43 de zile doi oameni aşteaptă adevărul. Lumânările ard până la capăt în noaptea fantastică a timpului. Un timp al sincerităţii, al cunoaşterii. Henrik şi Konrád iubesc aceeaşi femeie, Krisztina. Iubirea lor este sinceră sau doar o vâltoarea. O pasiune le poate distruge prietenia din tinereţe? Câtă vreme omul mai are de rezvolvat anumite probleme pe pământ trăieşte, adevărul despre vânătoarea din noaptea ploioasă  i-a ţinut în viaţă pe cei doi prieteni de o eternitate. Pe cine a iubit Krisztina? Pe Henrik  raţionalul şi infantilul sau pe Konrád visătorul şi melancolicul. Pe militar sau pe artist. Oamenii îşi pierd sentimentele bune  în  mlaştina egoismului şi a vanităţii, spune Henrik. El şi-a pierdut sentimentele într-o noapte întunecată, plină de mister. Un incident grav, o rătăcire de moment? Fapta lui Konrád este răspunsul la veşnica întrebare a lui Henrik, femeia vieţii lui l-a iubit? Henrik plin de amărăciune îi acuză după un aproape jumătate de secol pe Krisztina şi Konrád că s-au aliat pentru o crimă împotriva lui, pe care Konrád a fost laş să o execute. Sándor Márai a scris un roman despre sacralitatea prieteniei şi despre cuvintele care nu se spun. Dacă nu rosteşti adevărul rişti să fi distrus de minciună. Dacă nu poţi fi sincer mai bine să mori decât să declari cuiva prietenia. Márai ne descrie cu regret o lume care a a apus de mult, lumea prieteniei şi a onoarei. Un roman fantastic care curge precum nisipul în clepsidră Lumânările ard până la capăt este povestea tuturor care au avut şi au prieteni. Scris cu o fineţe de poet şi cu un realism exact, Lumânările ard până la capăt, este parabola prieteniei...

Alexandru Cristian – Degringolada modernităţii

Lumea a păşit într-o stare de neînţeles. Schimbare sau transfomare? Evoluţia civilizaţiei globale a ajuns într-un stadiu incert. Istoria a demonstrat că după o perioadă de convulsii se produce o schimbare radicală. Lumea pe care o ştim s-a transformat de multe ori pe parcursul acestui sinuos drum denumit Istorie. Secolul XX este poate cel mai crud secol din istorie; două războaie mondiale, hecatombe demografice, cataclisme, apariţia unor arme cu o mare putere de distrugere. Bilanţul acestui secol este negativ. Religia şi miturile s-au estompat în faţa avântului tehnologiei. Revoluţia tehnologică este cea mai dramatică transformare  din istoria umanităţii. Omul a fost înlocuit de maşină şi de computer. Desacralizarea omului este glorificarea tehnologiilor. Lumea aşa cum o ştim în prezent este hilară şi greu de neînţeles. Crize politico-economice, revolte, absenţa religiei, un umanism decăzut, literatură decadentă, producţie cinematografică violentă. Gustul pentru spectacol este suprema valoarea  a omului modern. Un spectacol trist, absurd şi grotesc. Globalizarea a fost primită ca o salvare dar rădăcinile ei nu sunt udate cu apa unei civilizaţii solide. Eşecul acestui fenomen este confimarea neputinţei de a construi ceva durabil fără  a avea un crez anume. Tot ce a fost făurit în istorie a fost făurit pe baza unui crez solid, a unei credinţe nestrămutate în Ceva. Omul modern nu mai crede decât în ştiinţă şi în el. Ştiinţa este prea exactă ca să poţi făuri ceva  iar omul prea nevolnic pentru a făuri ceva cu propriile sale forţe. Modernitatea este un concept care defineşte o stare de fapt. Istoria a ajuns într-un punct unic, tehnologia este superioară omului. Observăm că tehnologia este mai puternică în mintea omului  decât Dumnezeu. Acest lucru este o absurditate logică şi filosofică. Nu se poate ca un lucru făcut de mâna omului să fie mai puternic decât Dumnezeu care l-a creat pe om. Fractură logică sau rea voinţă…? Tehnologia este un...

Alexandru Cristian – Scriitorul şi politica

Ce este politica? Ce înseamnă politica şi literatura? Politica este o activitate social-umană de reprezentare. Un cerc restrâns de indivizi coagulează  un anume grup în jurul unor idei, crezuri.  Politica este o formă de organizare socială şi nu o formă de exercitare a puterii. Politica înseamnă reprezentare. Literatura este o activitate social-culturală a omului. Prin scris omul îşi exprimă diverse idei, opinii şi sentimente. Scriitorul este cel care aşează în scris ideile răsfirate ale oamenilor. Este un arhivar al vorbelor. Literatul este cel care păstrează memoria unui grup de indivizi. Scriitorii  sunt memoria istorico-culturală a oricărei ţări şi culturi. Politica a avut de la începutul ei mulţi adepţi. A face politica înseamnă a dori să fi reprezentant dar şi a alege reprezentanţi. A scrie înseamnă a expune în scris cuvinte pe care nu le poţi rosti. Politicianul vorbeşte scriitorul tace. În secolul XX a apărut termenul contestat de scriitor angajat sau înregimentat.  Un scriitorul angajat aderă la anumite idei sociale. Întâmplarea face ca acele ideile să fie cele care guvernează o societate. Ideile majoritate ce guvernează o societate sunt puse în practică de politicieni. Scriitorul dacă îşi exprimă acordul şi scrie despre ele este un scriitor fidel regimului sau înregimentat. Ipoteza scriitorului  înregimentat a apărut în societăţile totalitare. O societate totalitară se caracterizează printr-o mare lipsă de libertate. Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că Revoluţia Rusă a uitat două cuvinte celebre proclamate în preajma Revoluţiei Franceze, libertate şi fraternitate. A fi liber înseamnă a fi om. Literatura nu se poate dezvolta şi afirma într-o  lipsă de libertate. Omului i se poate lua tot în afară de gând, vis şi suflet. Un scriitor poate scrie numai cu ajutorul acestei treimi de bază a fiinţei sale. Scriitorul nu poate fi supus de nici o lege. Nimeni nu îi poate dicta să scrie împotriva  voinţei  sale. Scriitorii care au avut în operele lor...

Alexandru Cristian – Quo Vadis România?

Eseu despre oboseala culturală Ţara noastră este la o răscruce periculoasă a istoriei. Poporul român trece prin grele vremuri. Drumul Europei este un drum pe care ne ferim să o luăm. Este un drum al sacrificiului dar şi al speranţei. Poporul nostru a îmbătrânit sufleteşte. Profesorul Ilie Bădescu ne avertizează că poporul nostru este obosit, o oboseală etnică ne caracterizează. Consider că marea obososeală a poporului nostru este oboseala culturală sau prea plinul de informaţii. Informaţia prevalează cunoaşterea care este pilonul culturii  iar omul este săturat de cărţi şi de teatru pentru că este obosit să mai aştepte finalul. Răbdarea este o caracteristică a omului solid cultural nerăbdarea este o caracteristică a unui popor pierdut în cultura sa care se ceartă cu titanii săi. Cearta noastră cu valorile este o ceartă a neputinţei de a mai da valori, este o revoltă împotriva sacrului culturii române. Eminescu, Eliade, Cioran, Brâncuşi, Ionescu şi recent Norman Manea sunt trecuţi într-un malaxor la ignoranţei şi răutaţii de către obosiţi ai culturii române de către gânditori socratici dâmboviţeni. Critica este o componentă utilă a fiecărei culturi dar de la critică la denigrare este un pas pe care noi îl sărim flagrant. Împroşcaţi cu venin sub auspiciile unei culturi post-moderne titanii noştrii tac şi ne condamnă în liniştea mormântului. Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ioan Alexandru martiri culturali ai acestui neam sunt bagatelizaţi de oameni ce nu ştiu alfabetul culturii. Pentru a fi om de cultură despre să te sacrifici, să-ţi dedici viaţa unei idei. Martiriul oamenilor de cultură este sfărâmat cu o indolenţă olimpiană şi cu scârbă. Obosiţii culturii îi privesc cu scârbă pe aceşti titani care îşi acceptă împăcaţi nedreapta soartă postumă. Cultura noastră a ajuns la nivel de grădiniţă. În loc să dăm naştere unor veritabile creaţii ne certăm pe creaţii. De ce unul scrie aşa, de ce altul pictează aşa, sigur este...

Alexandru Cristian – Milan Kundera sau despre balerini

Destinul lui Milan Kundera este unic. Poet la începutul carierei sale acesta devine un mare romancier. Cel mai mare romancier modern al Europei Centrale. Romancierul se naşte pe ruinele lumii sale lirice, spune Kundera. A fugi de glorie este ca şi cum a fugi de un destin anume. Kundera a fugit toată viaţa sa de glorie. A dorit să fie un artist solitar, să creeze şi să-i fie cunoscută opera nu în timpul vieţii sale. Pentru un scriitor gloria este groaznică, spune Kundera, iar interviurile sunt o pierdere de timp. Datoria unui scriitor este să scrie nu să vorbească. Balerinul pe care îl întâlnim astăzi este prezent pe toate drumurile. Este un om dornic de glorie şi de recunoaştere. Acesta se urcă pe o scenă şi face tot ce îi stă în putere pentru a-i eclipsa pe ceilalţi. Exemplul cel mai clar  de balerin este omul politic de astăzi  care este prezent la calamităţi, accidente şi alte tragedii. Balerinul politic promite că va  face totul să schimbe omenirea. Evident niciunul dintre aceşti balerini nu crede în rolul său. Poantele  şi rochia sunt  doar pentru scenă, umflat ca o lebădă în faţa spectatorilor anesteziaţi de frumuseţea falsă a gesturilor sale acesta cade într-un kitsch social. Kitsch-ul este pentru Kundera răul estetic suprem, grotescul transformat în artă. Demagogia este o cumplită artă. Cu această pseudo-artă mii de oameni au fost minţiţi şi înşelaţi. Demagogul este un povestitor nesincer care spune poveşti unor oameni ce nu pot distinge falsul de adevăr. Falsitatea şi fariseismul noii clase politice europene este taxată profund de Milan Kundera. Disidenţa celor din Est este privită de Milan Kundera cu dezgust şi ruşine. Foarte mulţi s-au proclamat după sfâşierea cortinei mari democraţi. Înainte de acest eveniment  epocal cei care au colaborat cel mai mult cu sistemul comunist au fost actualii balerini sau disidenţii agresivi. Acuzat că a colaborat...