Vasile Ernu a deschis Clubul de lectură

De ziua bolşevismului (pe care nu-l mai sărbătoreşte nimeni), în Club Schift din Bucureşti, Vasile Ernu a citit din prima sa carte Născut în URSS, acum tradusă în patru limbi, inclusiv la vecinul de la Răsărit. Autorul ne-a amintit despre fuga după jinşi şi entuziasmul găsirii lucrurilor nepermise, în perioada comunistă. Delicioasă prezentare a amestecurilor de votcă, într-o povestire din carte. Lectura sa e simplă, ciocănitoare în hipotalamus. Uşor de recunoscut şi el (cu şapcă) şi opera sa cu cheapeau. Andrei Ruse a fost amfitrionul serii.  Peste două săptămâni, Bogdan Coşa va prezenta texte de proză din cartea sa de debut,  iar debutantul de anul trecut, Stoian G. Bogdan, va citi din romanul său, care va apărea la Editura Trei, Nu ştiu câte...

Vasile Ernu deschide Clubul de lectură de ziua revoluţiei bolşevice

Clubul de Lectură debutează duminică, 7 noiembrie, de la ora 17:00, în Shift Pub (Str. General Eremia Grigorescu nr.17). De ziua Revoluției Bolșevice (1917),  nu putea găsi un invitat mai potrivit ca Vasile Ernu, autorul cărților Născut în URSS (Polirom, 2006) și Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009). Vasile Ernu nu va citi numai din opera proprie, a promis organizatorilor că vine și cu niște “bucăți” din scriitorii săi preferați: Nikolai Gogol, Mihail Bulgakov, Ilf și Petrov, poate, în funcție de timp și de atmosferă, Venefdikt Erofeev. Moderatorul și organizatorul evenimentului este Andrei Ruse. Mai multe informații găsiți pe site-ul oficial:...

Pumnul intelectual al stângii are un nume: CRITICATAC

Recent, pe piaţa ideilor a apărut o grupare  formată în jurul celor patru intelectuali Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea, Ovidiu Ţichindeleanu care au scris Iluzia anticomunismului şi nu au găsit editor decât în Basarabia. Acum au simţit nevoia de a se reuni sub simbolul stângii europene – pumnul ridicat – într-un grup intitulat sugestiv CRITICATAC. Din Declaraţia de intenţie a mişcării nu se pot extrage idei, doar formule goale de conţinut de genul: „derobotizare cetăţenească. Autoprivarea voluntară de libertăţi şi drepturi” sau lozinci de tipul: „să defrişăm ordinea stufoasă a discursului public”. Cu noua limbă de lemn vor  să consolideze o voce, pe mai multe tonuri, de stânga. Nu e rău că în spaţiul public mai apare o grupare. Băieţii tineri au eşuat individual, ideologic vorbind, şi vor să se salveze împreună. Disecând site-ul www.criticatac.ro cu penseta poţi extrage teme de supravieţuire. Ceva lamentări, chiar nostalgii. La silogismul unuia ca Dan Ungureanu: „Era Elena Ceauşescu proastă, ţîfnoasă şi urîtă ? S-o aplaudăm pe Elena Băsescu, prima păpuşă Barbie gonflabilă din Parlamentul European”, dacă nu te sufoci, poţi chiar merge mai departe să parcurgi argumentaţia de gâgă a marxistului-kaviar, Claude Karnoouh, cum că anticomuniştii de azi din Europa răsăriteană nu au legitimitate pentru că părinţii lor au venit de la ţară sau să parcurgi Raportul social al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. Gáspár Miklós Tamás apare în chip de proptă, fireşte cu un mesaj despre stânga şi marxism în Europa de Răsărit. Din nevoia de colac, grupul care s-ar putea lesne intitula …de la Moldova s-a încolăcit pe gâtul lui Tismăneanu, de partea opusă, că dreapta lui e ocupată de Neamţu, Aligică etcomp. Nu că Volodea ar fi un mare  ideolog al dreptei… Băieţii simt nevoia de contratac ca să se legitimeze. Noroc că nu dau cu pumnul. E bine că marxiştii stau grupaţi.  Vorba lui Coposu, măcar...

Vasile Ernu – Ultimii eretici ai Imperiului

Ultimii eretici ai Imperiului spune – cu ironie, cinism şi mult umor – povestea a doi eroi din două lumi diferite: un bătrân terorist care a încercat să-l asasineze pe Stalin, disident ce a scandalizat mai multe regimuri politice, şi un tânăr scriitor specialist în tehnici de fraudare a băncilor. Doi eroi din generaţii diferite care îşi împărtăşesc idei, tehnici de luptă şi de subzistenţă, secrete de decodare a diverselor limbaje, precum şi forme de rezistenţă şi virusare a unor mecanisme de control şi represiune. Ce fel de arme, ce fel de substanţe şi ce fel de „vrăji” trebuie să foloseşti în societăţi cu un nivel ridicat de poluare ideologică? Posibile răspunsuri în acest eseu-ficţiune, construit ca un dialog epistolar între protagoniştii săi, Vasiliy Andreevici si A.I. De acelaşi autor Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc   Order Ultimii eretici ai Imperiului Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Next Entries »