Péter Esterházy – O femeie

De Gabriel Daliș „Există o femeie”. Nu cred să existe o carte mai plictisitoare decât asta. Am citit-o cu îngăduinţa care a provocat fatalitatea oricărei aşteptări. O ideogramă ratată a iubirii-fetish, vetustă, ca un ciripit de dragoste a unui îndrăgostit afon. O vreme am crezut că este vorba despre un cântec lesbian de dragoste, ceea ce m-a bucurat mult. Greşisem. Apoi am înţeles salturile pudibonde, interiorizate, ale unui adolescent efeminat care se proiectează într-un 3D în care nu atinge nici realitatea spectacolului, nici ficţiunea interpretării. Greşisem iar, pentru că această carte nu spune nimic. Este albă, lipsită de asperităţi, plină de decenţe.97 de scurte capitole care încep cu aceeaşi certitudine: “Există o femeie”, un fel de joc rezervat „mă iubeşte, nu mă iubeşte”, exasperant. Un roman voyeur, care merită cumpărat şi citit numai pentru non-sensul lui. De acelaşi autor Harmonia caelestis Order O femeie Preţ @ RON22,00 Qty: Adauga in cosul de...

Péter Esterházy – Harmonia caelestis

În Harmonia caelestis Péter Esterházy se mişcă fără probleme, cu maximă degajare, printre figurile reale şi imaginare, aleargă dintr-o ţară în alta, dintr-o regiune în alta, dintr-un secol în altul — deconstruieşte şi reconstruieşte totul, inclusiv cadrul crono­lo­giei, apoi aduce totul şi îl înghesuie într-un sac fără fund. Istoria familiei se contopeşte cu istoria naţiunii ungare, până şi în valen­ţele ei psihologice. În faţa fiului întotdeauna merge un tată, la fel cum în faţa cetăţeanului este prezent statul. Este absolut indiferent câţi copii şi nepoţi o să aibă fiul, o parte din el rămâne fiu pentru totdeauna.

Stephen Vizinczey – Elogiu femeilor mature

Debarcat în Canada cu un bagaj sumar, cam 50 de cuvinte englezeşti, şi un altul apăsător, amintirile sîngeroase ale Revoluţiei maghiare din ’56, Vizinczey depăşeşte momentul sinuciderii şi, ulterior, al depresiei, prin scrierea acestui roman vindecător, salvator, surprinzător.  Vîndut în peste 4 milioane de exemplare, tradus în principalele limbi europene, romanul îşi continuă ascensiunea, la aproape 40 de ani de la apariţie, datorită abordării vitalizante şi veridice a iubirii, scutind cititorul de sentimentalisme ieftine, dar copleşindu-l cu fermecătoare luciditate şi naturaleţe. O lucrare strălucită. După ce o citeşti, îţi dai seama că Vizinczey ştie cu adevărat, în vreme ce Henry Miller şi restul – poate chiar D. H. Lawrence – doar credeau că ştiu. (Sunday Citizen) O capodoperă… un mare roman în tradiţia europeană, departe de fantasme şi nevroze, încearcă să desluşească cititorului adevărurile vieţii. András Vajda, eroul principal, citeşte femeile mature aşa cum Vizinczey face dragoste cu cartea. Un roman al cunoaşterii pentru toţi tinerii, femei şi bărbaţi, care se apropie de malurile fermecate şi angoasante ale sexualităţii. Un tratat de umanitate. (Le Monde) Context erotic, jocuri, frustrări, greşeli naive, umilinţe, veselie, plăceri înlăcrimate… Vizinczey nu exagerează, scrie cu o detaşare căreia nu-i lipseşte ironia, stilul său evocator ne eliberează de angoasele care, deseori, însoţesc dragostea. O capodoperă în care sexul este, în acelaşi timp, învăţătură şi literatură. (Ajoblanco) Este, fără îndoială, cea mai incredibilă aventură literară a ultimilor ani… practic n-a părăsit niciodată lista celor mai bine vîndute romane… O poveste amuzantă, un stil sobru, dar ireproşabil, o viziune nonconformistă şi profundă, are tot ce-i trebuie....

Imre Kertesz – În afara destinului

Premiul Nobel pentru Literatură, 2002 „pentru scrierile care ţin de fragilitatea experienţei umane împotriva barbariei istoriei” În 2002, Academia Regala din Suedia i-a acordat Premiul Nobel pentru literatură. Dacă citim această carte, putem spune că şi expresia de „timp petrecut”, care o folosisem anterior, este exagerată şi ar putea fi mai degrabă înlocuită cu „timp oprit”. De acelaşi autor Kadis pentru copil...

Imre Kertesz – Kadis pentru copilul nenăscut

Premiul Nobel pentru Literatură, 2002 „pentru scrierile care ţin de fragilitatea experienţei umane împotriva barbariei istoriei” „Nu! – am spus de îndată şi imediat, fără şovăire şi aproape instinctiv, căci a ajuns cu totul firesc ca instinctele noastre să funcţioneze în contra propriilor noastre instincte, ca, aşa zicînd, contrainstinctele sa funcţioneze in locul instinctelor, ba chiar ca atare – o fac pe spiritualul, asta dacă tot acest tot poate trece drept spiritual, adică dacă adevărul gol-goluf, deplorabil poate fi luat drept spiritual, ceva ca o vocbă de duh -, îi povestesc aşadar filozofului ivit în calea mea, dupa ce şi el, şi eu ne-am oprit ca într-o tresărire în padurea de stejari, împuţinată şi pe care o auzeai gîfîind ca de boală, poate de vreo ftizie, sau cum să-i spun: mărturisesc că sunt de-o păcătoasă inocenţă în privinţa copacilor, doar brazii îi recunosc de îndată, după ace, ei da, şi platanii, dat fiind că ei mi-s dragi şi chiar şi azi, chiar şi cu contrainstinctele, recunosc ceea ce iubesc, chiar dacă nu cu acea recunoaştere subită, care te izbeşte în piept şi-ţi face stomacul ghem, electrizantă, gata de salt, cu recunoşterea, ca sa zic aşa, inspirată cu care recunosc ceea ce urăsc.” (…) De acelaşi autor În afara...