Premiul Nobel pentru Literatură, 2002
“pentru scrierile care ţin de fragilitatea experienţei umane împotriva barbariei istoriei”
“Nu! – am spus de îndată şi imediat, fără şovăire şi aproape instinctiv, căci a ajuns cu totul firesc ca instinctele noastre să funcţioneze în contra propriilor noastre instincte, ca, aşa zicînd, contrainstinctele sa funcţioneze in locul instinctelor, ba chiar ca atare – o fac pe spiritualul, asta dacă tot acest tot poate trece drept spiritual, adică dacă adevărul gol-goluf, deplorabil poate fi luat drept spiritual, ceva ca o vocbă de duh -, îi povestesc aşadar filozofului ivit în calea mea, dupa ce şi el, şi eu ne-am oprit ca într-o tresărire în padurea de stejari, împuţinată şi pe care o auzeai gîfîind ca de boală, poate de vreo ftizie, sau cum să-i spun: mărturisesc că sunt de-o păcătoasă inocenţă în privinţa copacilor, doar brazii îi recunosc de îndată, după ace, ei da, şi platanii, dat fiind că ei mi-s dragi şi chiar şi azi, chiar şi cu contrainstinctele, recunosc ceea ce iubesc, chiar dacă nu cu acea recunoaştere subită, care te izbeşte în piept şi-ţi face stomacul ghem, electrizantă, gata de salt, cu recunoşterea, ca sa zic aşa, inspirată cu care recunosc ceea ce urăsc.” (…)
De acelaşi autor
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
