Sorin Mărculescu – Partea din toate

Abia cu cartea aceasta, Partea din toate, viziunea structurală mi s-a clarificat și am ajuns la imaginea simplă și extensibilă a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat, când căutarea interlocutorului supramundan nu mai e înșurubare într-un loc, fie el și sacralizat, ci vagabondaj spre...

Andres Trapiello – Când a murit Don Quijote

Acum patru sute de ani, odata cu intrarea în scenă a lui don Quijote, a început o istorie care încă n-a luat sfârşit. Aceasta a fost convingerea care l-a îndemnat pe Andres Trapiello să scrie romanul de faţă. Scurta existenţă cavalerească a lui don Quijote nu s-a terminat într-o zi caniculară de octombrie din anul 1614, cum s-ar putea să creadă unii. Dimpotrivă. Tocmai atunci a început să dea roade. Mai întâi, la cei care au luat parte la ea, nepoata lui, jupăneasa, prietenii, până şi duşmanii săi, iar apoi, până în ziua de azi, la toţi cei care s-au îndârjit să creadă în valorile individualităţii şi în iubire. Nici un om care a simţit chemarea libertăţii şi a simţit apăsarea injustiţiei nu poate să nu se considere descendent al vestitului hidalg din La Mancha. Şi dacă don Quijote s-a războit, nebun fiind, cu morile lui de vânt ne confruntăm şi noi, cei, aşa zicând, întregi la...

Jacques Duquesne – Isus

S-a spus într-adevăr totul despre Fiul omului? Patru Evanghelii redactate la câteva decenii de la moartea sa, faptele apostolilor, o pagină din istoricul Flavius Iosephus – în parte trucată –, pot fi acestea elemente suficiente pentru fundamentarea unei certitudini istorice cu privire la viaţa Mântuitorului? Jacques Duquesne, catolic crescut la şcoala cartezianismului, taie nodul gordian: Isus n-a fost un mit; a trăit într-adevăr acum 2.000 de ani; s-a născut, probabil, la Nazareth, dar nu într-o iesle şi nu dintr-o mamă fecioară; a avut fraţi şi surori; a fost sacrificat, cu siguranţă, la Ierusalim în 7 aprilie anul 30. Noile revelaţii ale manuscriselor de la Marea Moartă fac din Isus un personaj istoric, iar din umanitatea sa Jacques Duquesne face un prilej de dispută publică, într-o carte care a cunoscut un mare succes la data primei ei apariţii în România (1995), o carte menită nu sa anuleze, ci sa întărească...

Miguel de Unamuno – Jurnal intim

Acest Jurnal intim concentrează toate nuanţele frământărilor religioase ale lui Unamuno.