Acum patru sute de ani, odata cu intrarea în scenă a lui don Quijote, a început o istorie care încă n-a luat sfârşit. Aceasta a fost convingerea care l-a îndemnat pe Andres Trapiello să scrie romanul de faţă. Scurta existenţă cavalerească a lui don Quijote nu s-a terminat într-o zi caniculară de octombrie din anul 1614, cum s-ar putea să creadă unii. Dimpotrivă. Tocmai atunci a început să dea roade. Mai întâi, la cei care au luat parte la ea, nepoata lui, jupăneasa, prietenii, până şi duşmanii săi, iar apoi, până în ziua de azi, la toţi cei care s-au îndârjit să creadă în valorile individualităţii şi în iubire. Nici un om care a simţit chemarea libertăţii şi a simţit apăsarea injustiţiei nu poate să nu se considere descendent al vestitului hidalg din La Mancha. Şi dacă don Quijote s-a războit, nebun fiind, cu morile lui de vânt ne confruntăm şi noi, cei, aşa zicând, întregi la minte.
Leave a Reply