Sfântul Ioan Groșan, prozator la Securitate

Paul Celan scria în poemul „Fugă macabră” moartea-i un meșter german, albaștri i-s ochii, făcând referire directă la criminalul regim fascist antisemit din vremea lui Hitler. Oare pentru o anonimă victimă din timpul lui Ceaușescu, dacă ea a existat cu adevărat, ce înseamnă denunțătorul ei, dacă sigur există? Cu riscul de a mă arunca într-un cumplit marasm, absolut gratuit, afirm din capul locului că nu împărtășesc opinia niciunuia dintre aceia care îi iau apărarea prozatorului Ioan Groșan, în adevărate abluțiuni, după cum nici nu beatific informația publicată de ziarul Adevărul, respectiv firavele câteva fișe de dosar de colaborare cu Securitatea a acestui prozator excepțional. Nu spun că Groșan trebuie pus la stâlpul infamiei, dar să fie transformat peste noapte într-un fel de victimă a regimului ceaușist și, transferat, să ajungă într-un plin proces de canonizare acum, mi se pare nepermis. Totuși, semnătura lui Groșan de pe angajamentul cu Securitatea și acceptarea numelui de informator, Radu Greceanu, au fost confirmate de prozator. Cum să fie înțelese acestea doar ca o simplă greșeală a unui tânăr de numai 19 ani, care tocmai izbutise admiterea la Facultate, în 1974, sau că nu se putea altfel? Cred că lucrurile trebuie cântărite fără patimă și, mai ales, fără empatie. Rațiunea trebuie să fie, în astfel de cazuri delicate, excepția și nu regula, dacă e să parafrazez dintr-un prozator poate la fel de bun ca Groșan, Carlos...

Sebastian Ungureanu Radu – Securitate, suveranitate şi instituţii internaţionale

Volumul analizează modul în care se conjugă instituţional acţiunea internaţională în gestionarea securităţii, într-o perioadă marcată de sfârşitul Războiului Rece şi într-un spaţiu care, deşi a fost numit „butoiul cu pulbere al Europei”, face parte din lumea considerată „civilizată”. În dezbaterea dintre cele două importante tradiţii ale ştiinţelor sociale —explicativă, ce cuprinde nume precum Durkheim sau Marx, şi interpretativă, weberiană, autorul se plasează în cadrul celei de-a doua. Crizele din Europa de Sud-Est din anii ’90 sunt discutate în contextul schimbării mecanismelor instituţionale de gestionare a securităţii internaţionale, într-o abordare constructivistă ce ia în considerare atât factorii materiali, cât şi pe cei...

Dinu Pillat – Aşteptând ceasul de apoi

„Confiscat de Securitate în 1959 şi devenit corp delict în procesul lotului Noica, romanul Aşteptând ceasul de apoi părea definitiv pierdut. După o jumătate de secol, în 2010, dactilograma a fost descoperită în Fondul Bibliotecii CNSAS din sediul Arhivelor de la Popeşti-Leordeni. «Speram să se schimbe regimul şi să-l pot publica», ar fi spus Dinu Pillat despre roman la interogatoriul din 24 februarie 1960. «M-am inspirat din psihoza mistică a mişcării legionare, nu l-am scris cu intenţie subversivă.» Mai mult, cititorii vor vedea că, prin atitudinea critică a autorului faţă de această mişcare, cartea pentru care a fost învinuit este dovada însăşi a nevinovăţiei sale. De ce «aşteptând ceasul de apoi»? Pentru că lumea prezentului este atât de coruptă, încât, înaintea Apocalipsei, când timpul căzut al Istoriei va ajunge la sfârşitul lui, trebuie făcut un ultim efort de redresare morală a acestei lumi. «Vestitorii», anunţând sfârşitul timpului, parusia ca revenire a Domnului, pregătesc totodată judecata finală prin supresiunea «timpului lui Mitică». Lucrul scandalos, «greşeala de neiertat», cum spune Cioran, nu este că ei «concep un viitor pentru o ţară ce nu avea nici unul», ci că imaginează mântuiri colective. Că amestecă istoria cu mistica şi judecata morală şi religioasă cu crima. Drumul către paradis nu poate trece prin infernul sângelui vărsat. Lumea de «aici» şi cea a Împărăţiei Cerului nu pot trăi decât în disjuncţie. Dacă vrem cu orice preţ să urcăm spre «ideologia» autorului, aş înţelege cartea lui Dinu Pillat ca «ceartă» a acestuia cu mişcarea celor care voiseră să amestece crima în problema mântuirii.“ (Gabriel LIICEANU) Order Aşteptând ceasul de apoi Preţ redus @ RON33,00 Qty: Adauga in cosul de...

Herta Müller: „Românii au încercat să fure Nobelul de la nemţi”

După surpriza de la Oslo, prin care scriitoarea germană de origine română Hertha  Müller obţinea Premiul Nobel, presa din ţară şi din străinătate continuă să comenteze în termeni extrem de elogioşi opera sa. De la revoluţie încoace numele ţării noastre nu a mai apărut pe prima pagină a marilor ziare ale lumii. Reuters: “O cronicară a brutalităţii dictaturii a obţinut Premiul Nobel”e titlul agenţiei de ştiri. ‘Scrisul meu s-a referit întotdeauna la felul cum apare o dictatură, cum poate apărea o situaţie atunci când o mână de oameni puternici domină o ţară, iar ţara dispare şi rămâne numai statul’, declara Herthe Muller la conferinţa de presă, imediat după efectuarea anunţului de către comitetul de la Oslo. CNN: “Scriitoarea germană, a cărei muncă este legată de forţa şi umilinţa vieţii dintr-o dictatură, a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru literatură.” The Washington Times: “Puţin cunoscuta Herta Mueller, născută în România, care a fost persecutată pentru criticile la adresa regimului comunist, a opţinut Premiul Nobel pentru literatură”. The New York Times: Nobelul câştigat este văzut ca un omagiu adus celei de-a 20-a aniversări a dărâmării comunismului. Ea a fost persecutată în România, ţara sa de baştină, pentru descrierea critică a vieţii din spatele Cortinei de Fier”. Kölner StadtAnzeiger: „premiul Nobel nu e doar o distincţie literară. Ci şi una politică, iar cinstirea Hertei Müller s-ar întemeia deopotrivă pe însuşirile estetice şi pe tematica politică a cărţilor ei”. Times New Roman: Primul interviu dat unui site românesc: “românii au încercat să fure Nobelul de la nemţi. Probabil că următorul pas era să-i schimbe seria de la şasiu şi să-l vândă prin Rusia sau Ucraina, vreunui milionar fără pic de talent literar.” Conferinţa sa de presă: „În România, lumea nu prea mă place. Poate că există unii cărora le plac cărţile mele, dar eu, ca persoană, nu le sunt foarte simpatică. Cel mai...

Lucia Hossu Longin – Faţă în faţă cu Pacepa

În acest interviu se petrece o vastă operaţie de dezvrăjire: Masca jos! Sunt abolite pe rând o seamă de mituri: mitul „momentului de splendidă unitate naţională“ creat prin mitingul de sub balcon din 1968, în fapt o jalnică comedie patriotică jucată de Ceauşescu după intrarea trupelor sovietice în Cehoslovacia. Din interviu reiese cu claritate că Ceauşescu nu urmărea decât să-şi salveze pielea şi, dacă diversiunea cu amorul de patrie nu-i ieşea, era pregătit să fugă în China. Apoi, mitul disidenţei României comuniste înăuntrul lagărului socialis