Basarabia și ce trei Gheorghe

De Pandelica Radeș În august 1916, după doi ani de neutralitate, România a intrat în Primul Război Mondial. Condiţia pusă de Regina Maria, pentru intrarea în război, era Reîntregirea Neamului Românesc prin readucerea la Patria Mamă a teritoriilor pierdute: Basarabia, partea de nord a Bucovinei şi Transilvania. Se face mobilizarea generală a armatei române prin ordin dat, concomitent trăgându-se, noaptea, clopotele în sate. Producându-se o panică mare prin această măsură, s-a hotărât să nu se mai repede niciodată această experienţă, pentru niciun eveniment. Atunci au plecat pe front bărbaţi valizi printre care s-a numărat şi bunicul meu Gheorghe Rudeanu, zis Iorgu. Rămăsese acasă trei fetiţe, băiatul lui a cărui nume era tot Gheorghe şi bunica Ilinca. Profund întristată, la plecare, bunica şi-a condus soţul, pe o cărăruie ce traversa pădurea. Ea ducea în braţe pe micul Gheorghe, iar de mână pe fata cea mai mică, Domnica, ce avea cam trei ani. La despărţire, Iorgu a rugat-o pe Ilinca, în cazul în care nu se va mai întoarce să nu dea copiii la orfelinat, ci să-i crească ea cum o putea. Mărturisirea unei orfane Când în Ţară-a fost război, Povesteşte fata – Clopotele-n sat la noi Au chemat armata.   Toţi plecat-au la război Şi-a plecat şi tata! Era miercuri, poate joi, Nu ştiu, bine, data.   Când, la oaste, el s-a dus Şi n-avea să vină, Mama, care l-a condus, Mă ducea de mână.   Şi de-atunci nu l-am văzu Până-n ziua asta, Noi, cei mici, mari ne-am făcut, Aşteptând pe tata.     Când la şcoală am purces Ca un elev nou, Atunci am înţeles Că tata-i erou.   A căzut lângă Hotin El, suflet ca para! Că-l ochi suflet hain Fiindcă-întregea Ţara!   Fata care-a povestit A ajuns bunică, Pân`, din viaţă, s-a sfârşit, Ea mi-a fost mămică.   Bunicul nu s-a mai întors, dar bunica a...

Legământ

Cât mai sunt pe astă lume Şi mai am un lucru sfânt, El e Dumnezeu, în ceruri, Şi-al meu Rege, pe pământ!   Cât mai am pe cer, un soare Şi o umbră-n urma mea, Voi fi tot pe baricadă, Pentru Majestatea Sa!   Dragi părinţi, pe-a voastră cruce, Am jurat lângă mormânt, Dar, de nu-L putem aduce Pe Mihai, la ce mai sunt?   Zilnic, Maică Prea Curată, Plâng şi Ţie mă închin, Ca sî ni-L aducă odată, Să ne bucurăm, deplin!...

La Putna, la Învierea Domnului şi a Neamului românesc

Geme valea de urale! Brazii-n faţă I se-nclină Şi Mihai păşeşte-agale Împărţind la toţi, Lumină.   Trist e, ca o zi de toamnă! Mohorât, ca munţii-n zori, Lângă El, Regina-Doamnă Nu se vede printre flori.   Şi Bunicul-Rege ţine, De mânuţă-un Prinţişor, Fiindcă-n ziua care vine, E nădejdea...

Măria Ta, ascultă-mi glasul (mesaj de la Iaşi)

Mândră, ne fusese Ţara Când erai al nostru Rege! Glia, greu, ducea „povara” Ce-o strângeam noi, se-nţelege!   Şi-am rămas pe mâini străine, Căci Te-au dus în pribegie. Viaţa noastră-a fost de câine Şi părea o veşnicie.   Azi, Te serbăm, în lipsa Ta, Dar Te-aşteptăm de-un 10 MAI! Să ne trăieşti, Măria Ta, Să ne trăieşti, Rege Mihai!   O, Doamne Sfinte, întotdeauna, Tu să-mi asculţi suspinul greu, Să ţii de-a pururea Cununa La Stema şi Drapelul meu!  ...

Vestea ce străbate Ţara

Când poporu-încremenise De atâta viaţă-amară, Ca un trăsnet, s-auzise: „Regele soseşte-n Ţară „!   Pe aripi de vânt tomnatic, Vestea-i dusă-n toată Tara Şi, în omul cel molatic, Sufletul i-aprins, ca para.   Soarele trudit coboară Peste munţi cu fruntea sură Iară vestea cea de-aseară, Circulă din gură-n gură! … Vestea intră-n amfiteatru, Şi-atunci, tineri comentează: „Din acest cumplit dezastru, Doar Mihai ne mai salvează ! ”   Şi în Parlamentul Ţării, Vestea intră. I-aventură, Fiindcă oamenii Puterii Spumegă de-atâta...