Întâlnire cu mine (I)

Daniel Cristea-Enache Dacă, în Cartea cu fleacuri, Livius Ciocârlie se urmărea atent ca personaj şi persoană publică pentru a se ridiculiza, efortul lui Gabriel Liiceanu, în această Întâlnire cu un necunoscut, e de a-şi lua în posesie personajul public şi a-l destructura.   Una dintre temele lui de reflecţie este „inadvertenţa dintre ideile susţinute public şi viaţa trăită”. „Actele vieţii nu pot fi în răspăr cu actele gândirii”, revine Liiceanu pe pagina imediat următoare, pentru ca, în alt context (dar într-o aceeaşi linie), să-i sancţioneze pe acei „păcătoşi patenţi care perorează despre lucruri înalte” şi care n-au putut vreodată face legătura între credinţa lor şi viaţa lor. Or, un fel de revanşă a autorului nostru este ca în acest spaţiu cucerit al scrisului liber, personal, intim şi saturat de subiectivitate să apere, iar şi iar, exact ideile susţinute timp de două decenii pe scena noastră publică. Interiorul jurnalului nu ilustrează aşadar altceva decât postura exterioară. Gabriel Liiceanu nu joacă un rol ca oricare altul în afară, pentru a veni acum şi a spune, ca Nicolae Manolescu în memoriile lui: era doar un rol, ca oricare altul… E vorba, la el, de acelaşi lucru şi de aceleaşi valori, exprimate însă diferit, după lărgimea şi textura mediului ambiant. Societatea românească e o lume veselă, dar nu foarte mare, nici prea largă tipologic, nici îndeajuns de complexă socio-politic şi moral. Spaţiul jurnalului compensează acest deficit. Tot ceea ce, în realitatea înconjurătoare, ne apare ca penibil-repetitiv, previzibil până la plictiseală, trece, în paginile eului, printr-un întreg proces de reflecţie filozofică şi refracţie scriitoricească. E prea complicat acest alineat şi puţin pretenţioasă formularea? Atunci o s-o spun mai simplu. Scriind aşa şi nu altfel „Întâlnire cu un necunoscut”, autorul e foarte onest în ceea ce face. A crede în ceva, a gândi ceva, a simţi ceva şi a exprima ceva sunt, pentru alţi subiecţi,...

Gabriel Liiceanu – Întâlnire cu un necunoscut

O carte cu două personaje: un cunoscut şi un necunoscut, care se întâlnesc şi se înfruntă. Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de om pur şi simplu. El e personajul principal al cărţii: omul cu tainele şi spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevărat caută să-l descopere odată cu fiecare nouă pagină. Cine sunt eu? Aceasta e întrebarea. Răspunsul e de căutat în însemnările care, deşi par legate de o zi sau de alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă. Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul – şi el un necunoscut – ia naştere imprevizibilul acestor pagini. Din forţa lor confesivă – tensiunea lor. Dacă aţi apucat cândva să deschideţi „uşa interzisă“, urmarea este că aveţi acum, iată, o „întâlnire cu un necunoscut“. De acelaşi autor Scrisori către fiul meu Declaraţie de iubire Apel către lichele Cele trei norme ale mamei. Prăjitura interzisă Despre limită Cearta cu filozofia Uşa interzisă Order Întâlnire cu un necunoscut Preţ redus @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...