Alexandru Cristian – Literatura extremelor. America Latină şi Japonia

A citi este un act cultural intim. Citind omul devine un făuritor de gânduri, idei şi sentimente. Fiecare om are cărţile sale şi fiecare scriitor are cititorii săi. Literatura a fost guvernată de o unică dorinţă, prezentarea vieţii omului. Viaţa omului este atât de complexă încât mii de tomuri nu o pot cuprinde. Fiecare cultură are literatura sa. America Latină este un continent străbătut de un fior de libertate. Deşi este un continent tânăr din punct de vedere politic literatura sa are dimensiunea clasicităţii. Izvoarele literaturii sud-americane sunt în general trei. Primul mare izvor este istoria agitată a continentului şi lupta pentru eliberare. Al doilea mare izvor este societatea latino-americană şi legătura ei cu timpul istoric. Al treilea mare izvor este legătura intimă şi plină de pasiune cu Regatul Spaniol ( Tierra Madre). Toate aceste izvoare au dat naştere unei literaturi complexe, străbătută de un fior de tristeţe. O tristă revoltă împotriva istoriei şi a moştenirii acesteia. Aparent pesimistă literatura Americii Latine este scrisă cu veselia eliberării de sub un opresor şi un jug dureros. Societatea latino-americană este dominată de o mare caracteristică;  lupta pentru recunoaştere. O luptă istorică transformată într-o dimensiune metaistorică. Metaistoria acestui continent este afirmarea sa pe plan cultural. Cultura a învins moştenirea istorică în America Latină. O societatea plină de haos şi ordonată de credinţe populare. Un melanj exotic din care s-au născut marile romane ale Americii Latine; Şotron, Pedro Paramo, Un veac de singurătate, Războiul sfârşitului lumii, Terra Nostra, Recursul la metodă şi alte romane pline de fior lirico-epic. De ce a avut succes literatura sud-americană? Ce înseamnă boom-ul literar al Americii Latine? O dimensiune a acestui succes este reprezentat de premiile Nobel acordate scriitorilor din acest continent. Nume precum Gabriela Mistral, Pablo Neruda, Octavio Paz, García Márquez, Vargas Llosa au făcut cunoscut în toată lumea omul latino-american. Boom-ul literar latino-american s-a născut la...

Augusto Roa Bastos – Eu, Supremul

Răspunzând parcă „unei chemări de mărturie şi imaginaţie lansate de însăşi istoria Americii Latine, istorie în acelaşi timp năpăstuită şi strălucitoare, în care coexistă o plagă atât de cumplită ca tortura şi un miracol atât de uman ca solidaritatea“ (Mario Benedetti), au fost publicate aproape simultan în America Latină trei mari romane pe tema dictaturii — în 1974, Eu, Supremul de Augusto Roa Bastos şi Recursul la metodă de Alejo Carpentier, iar în 1975, Toamna Patriarhului de Gabriel García Márquez. Spre deosebire de Carpentier şi Márquez, ale căror personaje constituie sinteze ale mai multor dictatori latinoamericani, în romanul lui Roa Bastos figura centrală este inspirată de un personaj istoric, unul dintre oamenii politici cei mai controversaţi ai istoriei continentului, José Gaspar Rodríguez de Francia (1758–1840), cel care a exercitat o „dictatură perpetuă“ în Paraguay, din 1814 până la moartea sa. Cartea însă este mai curând un roman mitic şi simbolic decât unul istoric în sens curent: Roa Bastos reface istoria esenţială a poporului paraguayan şi îl surprinde pe dictator în intimitatea gândirii lui delirante, prin intermediul unui monumental monolog al puterii absolute. Un excepţional succes literar, o mărturie pasionantă şi o operă de avangardă, Eu, Supremul este incontestabil o capodoperă a literaturii latinoamericane şi o lectură obligatorie pentru cititorul de...