Alexandru Petria – Călăul harnic

Cum poţi interpreta versurile: “Dumnezeu/ şi-o /ia /la /palmă/ privindu-ne” altfel decât o blasfemie? Şi prin „Călăul harnic”, Alexandru Petria provoacă cititorul şi incită critica să caute motivaţia artistului şi el un creator nedus la biserică. Limbajul poetului retras în munte e dur precum dangătul de clopot dintr-un sat pustiu, unde iubirile „se dilată spectaculos în amănunte” şi se consumă până ce “oboseala rupe ritmul rugăciunii din doi”. În noul volum de poeme marca Petria, senzualitatea abundă şi îneacă moralistul singuratic din scrierile sale politice.  Chiar şi printre “cafele cu gust de carne”, poetul nu-şi uită obsesia: râde de politrucul care aduce lumina de la Ierusalim. „Femeia e învierea ta la purtător”. Dar şi iubirea e “un călău harnic cu securea tocită”. Zău chiar aşa? Cunoscutul sexolog David Deida consideră că prin sexualitate îl poţi descoperi pe Dumnezeu. Jurnalistul Stéphane Barsacq scoate un titlu trăznit pentru a-l descrie pe Cioran: “Ejaculări mistice”. Şi aşa mi-am adus aminte de celebra lucrare a lui Erik Erikson “Tânărul Luther – un studiu psihanalitic”, prin care explică cum Martin Luther a scris cele 95 de teze pe poarta bisericii din Wittenberg după 13 poluţii nocturne. Celebrul psiholog american demonstra că revoluţionarul religiei nu era decât un maniac depresiv, caz patologic şi azi. Vrea Petria să-l descopere pe Atotputernic prin voluptatea cărnii? “Sigur ne vom smotoci, frumoaso,/ cu iisus alături, / 69 şi alte trebuşoare./ pentru ca mai apoi să proclame că “poezia e ca banda de prins muşte/ la femeile de treabă-/ lăsaţi-le/ să vină la mine,/ sunt un bun creştin”. Să fie doar o iubire cu trupul de cuvinte? Păi, Alexandru eu zic să te hotărăşti....

Noul apel către lichele

Alexandru Petria Nu e momentul să vă retrageţi din viaţa publică. E timpul să fiţi consideraţi morţi în viaţa publică. Spiritual. Nu înainte de-a vă recunoaşte micimea omenească. Existenţa larvară conectată la banul public. Fie şi cu forţa. Sunteţi nişte baloane umflate de un marketing insistent, cu o operă care n-are cum să treacă graniţele ţării.  Orgoliul n-o să vă asigure decât un loc insignifiant în istorie. La „nu faceţi ca ei”. Sau la „deştepţi, dar lepădături”. V-aţi asimilat coprofagia în metabolism când naivii credeau că sunteţi nişte repere.  I-aţi înşelat. Din cinism sau cecitate momentană. Presa v-a etichetat greşit ca „Intelectualii lui Băsescu”. În realitate, aţi abdicat de la condiţia de intelectuali susţinând şi pentru al doilea mandat un personaj antidemocratic. Ca şi Băsescu, sunteţi la fel de vinovaţi pentru situaţia catastrofală în care a ajuns România. Într-o ţară ocupată, sunteţi colaboratori cu inamicul, regimul actual. Mila, în ceea ce vă priveşte, nu e generozitate. Ci prostie. E timpul să lăsaţi locul celor care se respectă şi-i respectă pe români. E timpul să muriţi...

Alexandru Petria – Deania neagră

Când am văzut titlul, m-am grăbit la DEX. Ce-i Deania? N-am găsit. Nici un mail dat autorului nu m-a lămurit. Aşa am primit manuscrisul. N-am mai aşteptat suportul tipărit. PDF-ul m-a scos din ceaţă. Deania e lumea din nou, aşezată literar într-un spaţiu aproape rural. Acolo unde s-a născut, vorba poetului, veşnicia. Adică spiritul nostru naţional.   Deania neagră m-a convins că Alexandru Petria are talent de povestitor. El suprinde cu detaşarea obiectivului rece al unui aparat de filmat esenţa „veşniciei””. Un orăşel în care pierzania e la ea acasă. Viaţa curge între fumuri de Lucky Strike şi amăgiri de perete cu Salma Hayek.  Oamenii locului nu sunt teferi la minte, cum nici învăţaţi nu sunt. Altfel, cum să accepte ruperea spinării moartei Afinia, pentru că nu încăpea în sicriu?   Sau incinerarea Eleonorei pentru că nu mai avea loc în cavoul construit de ea? Nu-i pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte. Aşa ar spune oricare dintre personajele lui Petria care fie se duce să facă bizniz la oraş cu flori şi eşuează dându-le din lipsă de clientelă fetelor din sat, fie dă lovitura vieţii jefuind un TIR plin ochi …cu prezervative. Nu-i pentru cine se potriveşte. Cum să vinzi o tonă de prezervative celor care n-au o existenţă protejată? În cartea lui Alexandru Petria nu se ascunde moralistul. Frazele sunt tăiate direct, jafurile, ca şi iubirile, sunt trăsnete din viaţa unui orăşel trăsnit care votează pe litra de mălai. Citind volumul picaresc ai senzaţia că ai mai văzut filmul acesta, dar nu eşti în stare să-ţi explici când, unde şi cum. Prozatorul nu literaturizează universul unui capăt de ţară, îl evocă într-o stare nudă. Aici, diferenţa faţă de ceilalţi căutători de nestemate în colbul scrierilor fără rost, doar cu gândul la premii naţionale, internaţionale. Cartea este alegorie a istoriei ultimilor ani, un pamflet al meditaţiei...

Sătul de aspiratoarele de scame

Alexandru Petria Talentul nu se confundă cu caracterul, ca şi inteligenţa cu perversitatea. M-am săturat ca, în numele recunoaşterii talentului, să înghit pe nemestecate peroraţiile unor oameni care au ajuns să concureze în aptitudini cocotele sau să tac din respect pentru realizările lor profesionale. Inteligenţa lor dublată de talent şi înmiită de perversitate a ajuns să învenineze atmosfera intelectuală, aproape ca în anii ’90. M-am săturat să-i văd pe cei care scriau despre „încremenirea în proiect”, şi aprobau formularea, încremeniţi chiar ei, şi să tac. M-am săturat de fiţele lor, de autosuficienţa cu care îi scuipă doctoral în cap pe cei care nu le cântă în strună. M-am săturat de intelectualii care n-au potenţa să-şi recunoască greşelile evidente şi care nu conştientizează că aproape au compromis societatea civilă prin slugărnicie. M-am săturat să asist la marginalizarea disidenţilor epocii comuniste, la condamnarea de operetă a comunismului. Câţi dizidenţi se mai află lângă ei, moşitorii memorabilei „încremeniri în proiect”? Nici unul. Pe când aceştia se întrec în conferinţe şi alte manifestări bugetofage, al căror singur rezultat este bătutul apei în piuă, un om care dezgroapă efectiv victimele Securităţii, mă refer la Marius Oprea, este împins pe o linie moartă. M-am săturat de dictatura opiniilor pe care aceste personaje ar vrea-o, de parcă ar fi proprietarii adevărului absolut. M-am săturat de oamenii ale căror principii s-au fixat doar în volanurile Mercedes-urilor şi în sinecuri. Nu m-am săturat de Paul Goma, Doina Cornea, Radu Filipescu, Vasile Paraschiv şi Dorin Tudoran. De Majestatea Sa, Regele Mihai. Ei au rămas constanţi în verticalitate. Dacă în anii ’90 eram sătul de Vadim Tudor, de Păunescu, de Eugen Barbu, de Popescu- Dumnezeu, lingăii lui Ceauşescu, acum sunt sătul de Gabriel Liiceanu & company, aspiratoarele de scame ale lui Băsescu. Venirea recentă în România a Hertei Müller a pus magistral reflectoarele pe rahatul de pe...