De Alexandru Cristian Poetul Nicu Alifantis este un muzician al cuvântului, forţa poeziei sale irumpe şi distruge simplitatea care ne înconjoară.Cu un limbaj direct, o adresare colcvială, poetul încearcă să fie aproape de public, chitara sa a făcut loc lirei, o liră puternică şi curajoasă. Citadinul poeziei sale este reprezentat de apologia noului secol, de resemnare faţă de tehnologie, nu este un revoltat împotriva vremurilor.Aşa cum spunea Nichita Stănescu fiecare epocă are poeţii săi, în această epocă a vitezei şi furiei electronice poetul Alifantis răzbate şi distruge tot.Nu este o ardere completă a conceptelor, este o dărâmare şi o reclădire a acestora pe baze cum ar fi sinceritatea, respectul, iubirea şi corectitudinea. Poeziile sale nu sunt deloc răzbătute de un fior adolescentin, cum plin de modestie o mărturiseşte, ci sunt mature şi responsabile.Poetul are verticalitatea unei decizii, când ne îndeamnă să visăm sau mut să aşteptăm viaţa, o spune cu modestie şi virilitate.Spectatorul din cântecele sale este acum spectator neangajat, tăcut. Publicul este răscolit de forţa versurilor, de vigoare şi virilitatea pe care puţini poeţi o mai au în ziua de astăzi dar şi de luciditate.Poetul nu îngroapă ideile sale în metafore şi în silogisme care mai de care mai sofisticate sau cu aere de filosofii.Filosofia sa este cuvântul rostit din inimă, pe valuri tăcute ale Dunării care izbesc încet dar cu o cadenţă continuă sufletul cititorului. Poezia sa nu poate să nu rămână, cântecele sale aşijderea.Ce cuvânt îmi vine în minte prima oară despre universul poetic alifantesc…CURAJ.Curajul de a lupta, de a te lua la întrecere cu viaţa şi de a reuşi când toţi ceilalţi chiar şi cei apropiaţi te-au minimalizat sau mai rău te-au ignorat.Muzica este o poezie, poezia este o muzică a cuvântului.Îl îndemn pe muzicianul Alifantis, să devină şi poetul Alifantis.Un poet care va rămâne în literatura noastră ca unul dintre cei mai curajoşi, verticali...
