Jose Saramago – Manual de pictură şi caligrafie

FRAGMENT DIN ROMAN:
Mă întreb de ce am scris că S. e frumos. Nici unul dintre cele două tablouri nu-l înfăţişează aşa, şi cel puţin primul ar trebui să-l prezinte într-o lumină favorabilă sau, cel puţin, să ofere o imagine a lui reală, uşor de recunoscut, cu toate ingredientele măgulitoare ale unui portret care va fi bine plătit. De fapt, S. nu e frumos. Dar are dezinvoltura pe care eu am dorit întotdeauna s-o am, un chip cu trăsături dăltuite în proporţia şi raportul exact ce conferă acel aspect solid pe care bărbaţii fluizi din punct de vedere fizic ca mine nu se pot împiedica să-l invidieze. Se mişcă cu dezinvoltură, se aşază pe un scaun fără să se uite la el şi se simte comod imediat, fără o a doua şi a treia căutare a poziţiei potrivite, care trădează stînjeneala sau timiditatea. S-ar spune că s-a născut cu toate bătăliile deja cîştigate sau că dispune, ca să lupte în locul lui, de combatanţi invizibili care mor pe rînd şi cu grijă, fără zgomot, fără elocinţă, netezind drumul, ca şi cum ei ar fi doar simple ramuri dintr-un tîrn. Nu cred că S. e un milionar bogat, în sensul care se dă azi acestui concept, dar are bani din belşug. E ceva care se simte chiar în felul de a aprinde ţigara, în felul de a privi: bogatul nu vede niciodată, nu observă niciodată, doar priveşte şi aprinde ţigările cu aerul unuia care se aşteaptă să-i vină gata aprinse; bogatul aprinde ţigara ofensat, adică, bogatul aprinde ofensat ţigara, pentru că nu e nimeni, acolo, din întîmplare, care să i-o aprindă. Cred că lui S. i s-ar fi părut normal ca eu să mă fi precipitat sau să fi schiţat gestul. Dar eu nu fumez şi am avut întotdeauna privirile suficient de ascuţite ca să-l demontez, ca să dezarticulez (pe) acel (S.) pretenţios gest care începe prin apucarea brichetei şi se termină cu aprinderea flăcării şi stingerea ei, mişcare primă şi ultimă a unei volute care poate fi, după caz, desen de adulare, de linguşire, de complicitate, de invitaţie subtilă sau brutală în pat. Lui S. i-ar fi plăcut ca eu să-i recunosc banii pe care-i are şi puterea pe care i-o bănuiesc. Cu toate acestea, artiştii îşi exercită, prin tradiţie, unele privilegii care, chiar şi atunci cînd nu se folosesc de ele sau se folosesc pe dos, păstrează o aură romantică de ireverenţă care-i confirmă clientului poziţia lui subalternă (provizorie) şi superioritatea lui particulară. în relaţia aceasta, oarecum teatrală, fiecare îşi joacă rolul său. în fond, S. m-ar fi dispreţuit dacă i-aş fi aprins ţigara, dar, mult mai rău decît asta, ar fi fost satisfăcut dacă aş fi făcut-o. N-au fost surprize pentru nici una dintre părţi, şi totul s-a petrecut aşa cum se cuvenea.

Order Manual de pictură şi caligrafie (fragment) Preţ @ RON34,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Pages: 1 2 3 4

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *