Marta Petreu – O zi din viaţa mea fără durere

Pe un ton detaşat şi adesea amuzat, Marta Petreu ne vorbeşte despre natura timpului şi despre utopia recunoaşterii la Hegel, interpretează operele lui Eliade, Preda şi Budai-Deleanu, dar şi destinul lui Elias Canetti sau face paralele surprinzătoare, ca aceea între concepţiile marxismului şi ideile Martei din Noul Testament. Amintiri din copilărie sau experienţe de adult ale autoarei completează acest volum, conferindu-i pe alocuri accente de confesiune. Order O zi din viaţa mea fără durere Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Alexandru Cristian – Parusia

Geamăt profund, urlete isterice, suflete răpuse, noaptea uitării zdrobeşte flacăra lumii. Omul beat de păcat, uită albastrul desăvârşit, galbenele pur al unui tablou din tablou, din timpuri imemoriale.suflete virgine sunt sfâşiate de barda neagră a viciului, o entelehie ratată a clipei ascunse.   Un clopot rupe cerul, o lumânare arde carnea noastră, o tămâie mumifică gândul nostru…..cădere, tăcere, moarte….. peisajul uitat al grădinii paradisului zace strivit de forţe digitale şi voinţe informatice…aştept chemarea unui glas ce purifică auzul scârbos…..dar cad în versuri deşănţate şi pasiune de o rară şi pură efemeritate.   Candoare violată de infernale chemări, puritate scuipată de venin, minţi încleiate, răni înecate în sare……. scrisul atât a rămas!   Peştera unde sfârşitul a fost scrijelit pe seculari pereţi este loc de desfrâu, bacantele isterice rup icoanele şi calcă vestminte patristice…cărţi rare sunt colorate cu carioca superficialităţii şi tempera durerii…muzici bizantine sunt stinse de sound-uri de o păgânitate suavă.     Numai EL aşteaptă un semn să ajungă…deşi Împărat, va veni umil, cu o bocceluţă în care ţine o carte, mir, tămâie…hainele vor fi simple, fără strălucire, nu va avea coroană decât bolta cerească…de EL vor râde cei ferecaţi în palate luxoase şi   maşini preţioase, dar piciorul LUI va scufunda în beznă împărăţiile pline de viermi,. mâna o ridică…pe loc… întuneric profund, o anticipată tăcere se aude în tainice clopotniţe,  cei morţi plâng cu respect, cei vii râd cu batjocură….iar eu biet scrib poate voi scrie eternitatea pe un deget sau o unghie şi sper că EL mă va ierta sau el nu mă va răpi…iar pe toţi ceilalţi  EL, mă rog LUI, să-i ducă unde zâmbetul şi liniştea sunt eterne…   Să nu uităm că la o clipă pasul LUI se va auzi, dar va fi un timp al vinovăţiei, în care inocenţii vor fi apostoli….....

Michael Solomon – Acasă între lumi. Romanul lui Ovidiu

Când a spus Ubi bene, ibi patria, Cicero se va fi gândit, probabil, la cei care pot alege, la libertatea de-a pleca în căutarea unui loc căruia să-i aparţină pe de-a întregul. Şi căruia să-i poată spune „acasă”. Ce se întâmplă însă cu cei a căror condiţie e surghiunul? Cum se reaşază în lume un dezrădăcinat, în ce fel găseşte noi repere, care e harta vieţii lui, cu spaime, îndrăzneli şi nădejdi? Acasă între lumi, cartea de debut a lui Michael Solomon, este romanul unui exilat ilustru, poetul Publius Ovidius Naso. Însă povestea lui nu pleacă doar din faptul istoric, ci şi din cuvintele gravate în templul lui Apollo din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. De-a lungul Dunării de Jos la Tomis şi de la Sulmona la Roma, Ovidiu îşi duce lupta cu demonii interiori, cu propriile angoase şi obsesii. El calcă mereu pe frontiera care desparte realul de ipotetic, viaţa de moarte, iubirea de ură, gloria de uitare. Şi caută, cu febrilitate de explorator, acel loc în care să se simtă acasă. Să fie totuşi acest acasă Roma, cu pericolele induse de jocurile politice, mai ales după moartea împăratului Augustus? Sau poate Tomis, capul de lume despre care se vorbesc atât de multe şi se ştiu atât de puţine? Scriind Metamorfozele, Ovidiu se metamorfozează el însuşi, dându-şi seama în cele din urmă că locul lui optim nu are un contur precis, ci se situează între lumi. Iar expediţiei lui se autocunoaştere i se suprapune o alta, pe care o întreprinde însuşi autorul romanului, cu fiecare pagină scrisă. Acasă între lumi nu e doar un titlu, ci şi cartea de vizită pe care prozatorul şi protagonistul lui o împart dincolo de timp, moravuri, meridiane şi...

Ernst Jandl – Cele mai frumoase 100 de poeme

„Ea – realitatea extrapoetică – constituie alături de cea poetică realitatea în genere şi poate contribui la făurirea celei din urmă, o poate genera, dacă hazardul ne este complice. M-am deplasat mereu cu tramvaiul sau cu autobuzul, mai târziu şi cu metroul sau cu taxiul, dar niciodată într-un autoturism personal, nu m-ar lăsa inima să fac aşa ceva, iar hazardul mi-a scos în faţă, pe data de 12 mai 1957, două femei care s-au aşezat pe bancheta din faţa mea, în tramvai, pe când tocmai treceam pe lângă locul unde, odinioară, se înălţau Gara de Sud şi Gara de Est, una lângă cealaltă, înainte ca ele să fi fost dărâmate de bombe. Complexul ridicat ulterior pe acelaşi loc a adus ambele gări sub acelaşi acoperiş, încât un timp li s-a spus Gara de Sud-Est… Una din cele două femei a rostit abia perceptibil numele gării, scoţând un s surd, ca în englezescul th. Cum aveam întotdeauna asupra mea un carnet şi ceva de scris, am notat, încă fiind în tramvai, numele gării cu tot cu greşeala de pronunţie şi cu ce spusese femeia despre gară. Abia dacă a mai trebuit să modific ceva acasă; realitatea, cea extrapoetică, îmi livrase un întreg poem de-a gata – ah, dacă lucrurile ar fi mereu atât de simple: thaithprethethe anithori la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / la thaithprethethe ani / the thă facă / the thă facă/ băiatul / la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / the thă facă / the thă facă / băiatul / the thă / facă el / thăracul băiat / la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / thăracul băiat / la thei / ai thăi…“ (Ernst Jandl, Scene din viaţa reală; din: Deschiderea şi închiderea gurii, III. Prelegeri de poetică ţinute la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main, 1984)...

Dinu Pillat – Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze

Al treilea volum al seriei de autor Dinu Pillat, Spectacolul rezonanţei (titlu ales de Monica Pillat pentru a evidenţia diversele nuanţe ale criticii de receptare, specifice viziunii autorului), are ca punct de plecare ediţia lui George Muntean, Dinu Pillat. Itinerarii istorico-literare, 1978. Cartea cuprinde studiile critice din perioada 1942–1974, distribuite tematic în secţiunile: Scriitorul ca personaj, Principiul reverberaţiei şi Lecturi. Addenda include pagini din corespondenţa lui Dinu Pillat cu câţiva intelectuali de renume precum Cezar Petrescu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Dumitru Micu, Ov.S. Crohmălniceanu etc. „Demersul lui Dinu Pillat […] este invers celui călinescian, cu care are totuşi comună poziţia iniţială în faţa materialului adunat: la G. Călinescu imaginaţia merge în fascicole dilatante, expansive, în vreme ce la Dinu Pillat imaginaţia acţionează în fascicole concentrate, ca un «laser». De aceea şi textele respective sunt de o foarte strânsă economie, însumând, surprinzător, un extrem de redus număr de pagini. […] Imaginaţia nu este numai, cum îndeobşte se crede, darul fabulaţiei; ea este în primul rând şi în mod esenţial întemeiată pe simţul realului, e însuşirea de a instaura imagini irevocabile, ceea ce Dinu Pillat, cu metoda sa «behavioristă», a realizat magistral în arta sa de biograf şi portretist.“ (Alexandru PALEOLOGU, 1976) „Ca şi Ion Pillat, poetul zonelor medii ale sensibilităţii, Dinu Pillat este criticul prob, care nu urmăreşte seducerea cititorilor prin jocurile de artificii ale inteligenţei. Amândoi, la lectură, îţi lasă un sentiment de securitate şi de încredere. Acele «côteaux modérés» pe care Sainte-Beuve şi le asuma, în critica lui, sunt şi perspectivele poetice ale tatălui, şi acelea critice ale fiului.“ (Şerban CIOCULESCU, 1978) „El nu abordează o singură temă sau sferă de preocupări, ci preferă subiectul global, pagina concentrată, unde trebuie spus tot despre tot. Selecţia sa e riguroasă şi tot ceea ce ţine de sfera detaliului, eliminat. Non multum, sed multa este dictonul lui, după cum ar putea...