Geamăt profund, urlete isterice, suflete răpuse,
noaptea uitării zdrobeşte flacăra lumii.
Omul beat de păcat, uită albastrul desăvârşit,
galbenele pur al unui tablou din tablou, din timpuri
imemoriale.suflete virgine sunt sfâşiate de barda neagră
a viciului, o entelehie ratată a clipei ascunse.
Un clopot rupe cerul, o lumânare arde carnea noastră,
o tămâie mumifică gândul nostru…..cădere, tăcere, moarte…..
peisajul uitat al grădinii paradisului zace strivit de forţe digitale
şi voinţe informatice…aştept chemarea unui glas ce purifică
auzul scârbos…..dar cad în versuri deşănţate şi pasiune de o
rară şi pură efemeritate.
Candoare violată de infernale chemări, puritate scuipată
de venin, minţi încleiate, răni înecate în sare…….
scrisul atât a rămas!
Peştera unde sfârşitul a fost scrijelit pe seculari pereţi
este loc de desfrâu, bacantele isterice rup icoanele şi
calcă vestminte patristice…cărţi rare sunt colorate cu
carioca superficialităţii şi tempera durerii…muzici bizantine
sunt stinse de sound-uri de o păgânitate suavă.
Numai EL aşteaptă un semn să ajungă…deşi Împărat, va veni
umil, cu o bocceluţă în care ţine o carte, mir, tămâie…hainele
vor fi simple, fără strălucire, nu va avea coroană decât bolta
cerească…de EL vor râde cei ferecaţi în palate luxoase şi
maşini preţioase, dar piciorul LUI va scufunda în beznă
împărăţiile pline de viermi,.
mâna o ridică…pe loc… întuneric profund, o anticipată tăcere se
aude în tainice clopotniţe, cei morţi plâng cu respect, cei vii
râd cu batjocură….iar eu biet scrib poate voi scrie eternitatea pe
un deget sau o unghie şi sper că EL mă va ierta sau el nu mă va
răpi…iar pe toţi ceilalţi EL, mă rog LUI, să-i ducă unde
zâmbetul şi liniştea sunt eterne…
Să nu uităm că la o clipă pasul LUI se va auzi, dar va fi un timp
al vinovăţiei, în care inocenţii vor fi apostoli…..
Leave a Reply