Mircea Băduţ – AutoCad-ul în trei timpi. Iniţiere, utilizare, performanţă

Lucrarea cuprinde noutăţile ultimelor versiuni de AutoCAD, fiind destinată celor interesaţi de proiectarea asistată de calculator şi structurată pe trei niveluri de accesibilitate-începător, mediu,...

Gheorghe Olah – Repere de politică economică

O analiză atentă a efectelor pe care le au de obicei măsurile de politică economică va arăta că prin măsurile luate guvernele modifică întotdeauna şi termenii repartizării bunurilor produse. Spre exemplu, dacă guvernul unei ţări oarecare adoptă la un moment dat un buget deficitar, el modifică de fapt raportul dintre veniturile destinate consumului prezent şi cele destinate consumului de mâine. Altfel spus, măreşte, în mod justificat sau nejustificat, consumul prezent pe seama unui consum mai mic în viitor. Numai dacă acest deficit ar avea un caracter permanent şi ar fi mereu de acelaşi grad, numai atunci nu ar fi afectat consumul de mâine sau consumul generaţiilor viitoare. Un alt exemplu: dacă un guvern acceptă sau, mai bine zis, provoacă el însuşi un anumit grad de inflaţie, superior creşterii salariilor nominale, automat este afectată puterea de cumpărare a celor cu venituri fixe, bineînţeles în avantajul celorlalţi; când scade puterea de cumpărare a leului se ia de la toţi ca să se dea mai mult celor care au obţinut majorarea salariilor. Încă un exemplu: dacă guvernul unei ţări limitează preţurile de vânzare ale unor produse obţinute în condiţii de monopol, el limitează totodată veniturile firmelor respective în avantajul celor care le cumpără produsele. Se poate demonstra la fel că dacă guvernul adoptă o serie de măsuri cu privire la politica fiscală, la cea vamală etc., etc., etc. el antrenează de fiecare dată schimbări mai mari sau mai mici în legătură cu repartizarea bunurilor între cetăţeni. De acelaşi autor Repartizarea bunurilor   Order Repere de politică economică Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gheorghe Olah – Repartizarea bunurilor

Am fost crescut şi educat în spiritul învăţăturii marxiste care promova dreptatea şi echitatea, iar Ceauşescu interpreta aceşti termeni menţinând raporturi fixe de apoximativ 5:1 între salariile maxime şi cele minime, raporturi considerate normale sau echitabile de către cei care le promovau, dar şi de către marea masă a populaţiei. Cu toate că Ceauşescu nu prea agrea intelectualii, el considerându-se fiu al clasei muncitoare şi reprezentant al acesteia, nu s-a întâmplat niciodată, sub conducerea sa, ca femeile de serviciu sau portarii, indiferent de sectorul în care lucrau, să încaseze salarii mai mari decât dascălii sau decât medicii. Prin urmare, ceea ce s-a întamplat la noi după 1989 cu veniturile oamenilor mi se părea aproape cu neputinţă sau în orice caz de domeniul absurdului; şi aceasta în condiţiile în care eu nu eram totuşi de acord cu politica lui Ceauşescu în domeniul salariilor, deoarece consideram raporturile stabilite de el exagerat de rigide, mult prea limitative şi total ineficiente pentru activitatea economică. Despre acest subiect am scris la vremea respectivă încercând să sugerez şi să argumentez (fireşte, atât cât se putea spune) că ar fi fost nevoie de mult mai multă flexibilitate. Mai trebuie spus că după 1989 problema salariilor sau a veniturilor ori, mai corect, problema repartizării bunurilor între cetăţenii unei ţări a început să cam dispară din manualele universitare; iar dacă nu a dispărut cu totul, a început să fie tratată fie exagerat de simplist, fie în spiritul teoriei marginaliste; ceea ce (să recunoaştem) înseamnă, în ultimă instanţă, cam acelaşi lucru.    În aceste condiţii şi ţinând seama de ceea ce s-a întâmplat la noi după 1989 cu veniturile oamenilor, am început să mă întreb dacă problema aceasta ţine cu adevărat de obiectul ştiinţei economice şi dacă poate fi tratată, realmente, în termeni ştiinţifici. În acestă carte voi încerca să răspund la aceste probleme. De acelaşi autor Repere de...

Mihaela Onofrei – Impactul politicilor financiare asupra societăţii

Fundamentată pe concepţiile, convingerile şi, chiar, conflictele constructive în plan ideologic ale grupărilor (claselor) şi formaţiunilor politice, dintotdeauna politica s-a aflat în centrul luptei pentru putere, deoarece, aşa după cum spunea marele economist francez Löic Philip, “din punct de vedere istoric, lupta pentru putere financiară se confundă cu lupta pentru putere politică”. Din acest motiv, problematica de politică financiară s-a dovedit a fi angajantă, provocatoare, dar şi de o complexitate deosebită, care mi-a permis abordarea unor aspecte mai puţin tratate în literatura de specialitate, cum sunt cele privind mentalitatea şi morala fiscală a contribuabililor. În acelaşi timp, am considerat necesară analiza impactului strategiilor financiare publice de tranziţie aplicate în ţările centrale şi est-europene, inclusiv în România, pentru care mişcările dinspre dictatură reprezintă adevărate “drame ale democraţiei”. Order Impactul politicilor financiare asupra societăţii Preţ @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Paul Dragoş Aligica – Reconstrucţia dreptei.Între experimentul capitalist occidental şi proiectul naţional românesc

Lăudabilă pare a fi iniţiativa unui profesor şcolit prin SUA, Dragoş Paul Aligică, tânăr cu aspiraţii intelectuale înalte şi a lui Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL, de a scrie o carte despre Reconstrucţia dreptei. După jumătate de secol de ideologie marxistă, mult prea păguboasă ca ancoră pentru încercările de politică social democrată, consolidarea dreptei ideologice era chiar necesară.  Dar ce ne facem cu praftica? Reconstrucţia dreptei este un excelent îndreptar didacticist. Mai ales pentru şcolari. Prezintă istoria liberalismului, în contrast funcţional faţă de libertarianismul de mulţi visat. Şi ideea de a împărţi în două volumul, unul care să trateze modelul occidental şi sursele ideologice ale unui regim pe care ni-l dorim, şi cea a contextului românesc manelizat şi pierdut în deruta oamenilor şi a ideilor. Prin încercarea de a explica angoasele trecutelor figuri ale dreptei româneşti, autorii eşuează lamentabil. Nu se prezintă soluţii, doar perifraze şi explicaţii fără valoare conceptuală care să producă efecte. Lecturând tomul de scrieri ale celor doi, fie vorba între noi, liberali de catedră, îmi vin în minte vorbele lui Noica: “toţi oamenii au gânduri, puţini, însă, idei.” Şi aici în bogata lucrare e o sărăcie lucie. Chiar dacă intenţiile sunt bune, praftica pedelistă cu Ancuţe, Lenuţe şi Roberte, partid  al căror naşi ideologici s-ar dori cei doi purtători de inteligenţă, ne demostrează că pentru a ajunge la efecte, trebuie să umbli puţin la cauze. Eşecul modelului liberal se explică şi în promovarea unor amulete pe post de practiciene ale unui cult neînţeles de enoriaşele crescute în cultul socialist. Nu se face liberalism de la catedră, ci prin instituţiile statului, iar intervenţionismul de stat, atât de cântat în tomul epic, ar trebui desţelenit de la sursă, nu din manuale atent rânduite. Şi aici se înregistrează al doilea mare eşec. Vorba liberalului autentic Horia Rusu: “Băutorii de vodcă se integrează mai greu într-o lume în...