Andre Gide – Un Nobel pentru sinceritate

Andre Gide a fost un personaj extrem de controversat în epoca sa, mai ales datorită orientărilor sale homosexuale, neacceptate în epocă. Născut în 1869, la Paris, a avut o viaţă lungă, plină de peripeţii. A trăit peste 80 de ani. Intrat de tânăr în cercul lui Mallarmé, a pledat mereu pentru cunoaşterea de sine şi sinceritate, iar această credinţă a fost îmbogăţită de umanismul său şi de apelul continuu la toleranţă pe care l-a susţinut prin intermediul întregii sale opere. Deşi a fost o figură literară nu lipsită de controverse în plan biografic, Gide a fost considerat un spirit revoluţionar, care a sprijinit deschis calea libertăţii individuale şi a sfidat principiile moralităţii înguste, mic burgheze. Căsătorindu-se de tânăr cu Madeleine Rondeaux pentru a salva aparenţele, pleacă în anul punerii pirostriilor în Algeria unde se va întâlni cu Oscar Wilde, un alt homosexual alungat din Regatul britanic. A scris Paludes, o critică a societăţii pariziene. Poemul în proză Roadele pământului (1897) reflectă eliberarea sa din angoasele păcatului şi acceptarea propriilor impulsuri, indiferent cât de neconvenţionale ar fi fost acestea. Dacă anii tinereţii sale i-au fost marcaţi de crize emoţionale şi de identitate, după vizita în Africa s-a echilibrat. Totuşi, carea sa de debut a stârnit un scandal imens, datorită condamnării ipocriziei catolicismului şi a colonialismului. Potrivit criticilor săi, la început a avut simpatii comuniste, dar de care s-a lecuit după instaurarea dictaturii sovietelor. Homosexualitatea şi comunismul, două ipostaze care nu se întrepătrund, l-au preocupat în anii tinereţii şi le-a împărtăşit cu prietenii săi. În 1936 a călătorit în fosta Uniune Sovietică, unde a avut o primire călduroasă: paradă militară, trenuri fastuoase, o mulţime entuziastă, Stalin oferindu-i chiar dormitorul său. oficialii roşii nu au obţinut ce au dorit. Reîntors a scris:  „Revenirea din URSS”, o critică acidă a sistemului dictatorial. Cu Prométhée mal enchaîné (1899) (Prometeu rău înlănţuit), Gide se întoarce...

George Coşbuc – Balade şi idile. Fire de tort

Cea mai întinsă parte a operei lui Coşbuc e cea consacrată eroticii rurale. Supusă acestor determinări ce decid cursul vieţii sub toate aspectele, iubirea descifrată de poet în sufletele tinerilor (a fetelor îndeosebi) ce populează lumea Baladelor şi idilelor, a Firelor de tort se distinge printr-o intensitate şi o prospeţime particulare. Coşbuc revelează erosul ţărănesc în toate fazele sale. Prima este faza înmuguririi tainice a sentimentului. O fată stă în faţa oglinzii. Copilăresc, răsfăţul ei trădează începutul preocupării de a plăcea: „Uite, zău, acum iau seama/ Că-mi stă bine-n cap năframa,/ Şi ce fată frumuşică/ Are mama!“ De acelaşi autor Povestea unei coroane de...

Gabriela Socaciu – Draculinaria. Reţete culinare din timpul lui Dracula

Draculinăria. Reţete culinare din timpul lui Dracula, scrisă de Gabriela Socaciu, reface viaţa gastronomică a secolului XV, secol ştiut în ţara Bârsei şi Valahia ca fiind perioada în care a trăit cel care avea să fie cunoscut sub numele de Dracula. “Fără să fie un roman istoric, Draculinăria are pretenţia de a oferi  cititorilor, în premieră mondială, o culegere de reţete culinare care reface viaţa gastronomică a secolului XV, secol ştiut în ţara Bârsei şi Valahia ca fiind perioada în care a trăit cel care avea să fie cunoscut sub numele de Dracula. Trebuie înţeles, în primul rând, contextul general al epocii din perspectiva legumelor şi cărnurilor folosite în gastronomia secolului XV. Ne referim în special la legumele care nu fuseseră aduse încă de peste Atlantic în Europa: cartofi, porumb, ardei, floarea soarelui şi care nu vor exista în cartea apărută la Tracus Arte. Trebuie ştiut, însă, că pe plaiurile noastre se cultivau destule legume şi fructe pentru a mulţumi orice bucătar: varză, mazare, linte, bob, napi, ceapă, usturoi, morcovi, bame, salată verde, ciuperci. Existau suficiente ierburi pentru a da gust mâncărurilor: pătrunjel, cimbru, tarhon, leuştean, roinița, rozmarin, șovarv, ienupăr, coriandru, pelin, hasmatuchi. Nu mai spunem de livezile de meri, peri, gutui, pruni, vişini, viţă de vie şi culturile de hamei pentru bere. Branul, dupa cum ştiţi, păzeşte trecătoarea de pe cel mai important drum comercial al timpului. Aşa că ce nu se găsea în ţările de la Dunare se aducea pe aici. O altă poartă de intrare a mărfurilor europene sau asiatice pe teritoriul actual al ţării noastre erau gurile Dunării. Caravane lungi se deplasau încet din China şi Mongolia spre Samarkand sau Marea Mediterană, spre Constantinopol şi Marea Neagra, care era „ genoveză” şi „veneţiană”, pe braţele Dunării spre Sfântul Gheorghe, Chilia şi Brăila, spre Târgovişte şi Câmpulung, apoi spre Râşnov şi Bran”, a comentat „Draculinaria”, special...

Cine sunt „Vacile sacre“ ale României culturale?

Volumul Idolii forului, epuizat la nici şase luni de la apariţie, stârneşte în continuare reacţii. Într-un comentariu „Vacile sacre“ ale României culturale: între adulaţie şi critică, apărut în Observatorul cultural, Lavinia Bârlogeanu consideră că acţiunea de desacralizare a elitelor româneşti era necesară. Nu e greu de ghicit cine sunt vacile sacre la care trebuie (un must puternic, sonor) să se închine turma de credincioşi ai esoterismului cultural. „Este cel puţin interesant de constatat că mecanismul de fabricare a „vacilor noastre sacre“ se întreţine chiar cu concursul intelectualilor care, prin statutul lor academic, au obligaţia morală a producerii unei cunoaşteri înalt specializate”. „Autorii au meritul incontestabil de a fi demascat fenomenul sacralizării unei anumite grupări culturale care se adresează nu unui public, ci unei „turme de credincioşi“ sau de a fi evidenţiat caracterul religios al adeziunii intelectualilor publici la actuala putere”, conchide autoarea. Cartea a fost epuizată în scurt timp mai ales datorită reacţiilor umorale ale celor din Pantheonul cultural ridicat pe  malul mlăştinos al Dâmboviţei. La un moment dat, Andrei Pleşu i-a beştelit pe autori, fără a-i numi, ştiind şi el, probabil din cărţi, că „bad, good, to be in a first page” e o reclamă bună făcută produsului. A preferat să lase unui idol mai mic, Andrei Cornea, misiunea ingrată de a fi Neokorosul...

Vasile Paraschiv – Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu!

Memorii după 20 de ani „Arătând toate aceste josnicii care nu fac deloc cinste şi onoare în străinătate unei societăţi socialiste cum este societatea noastră şi nici Partidului Comunist Român sub patronajul căruia s-au petrecut toate aceste nelegiuiri, eu nu vreau decât să arăt adevărul, să demasc şi să condamn astfel de fapte şi practici ale PCR, ca ele să fie cunoscute şi apreciate de toată lumea şi să nu se mai întâmple în viitor, iar cei vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat până acum să dea socoteală în faţa justiţiei. Şi dacă pentru acest lucru voi fi pedepsit din nou, calomniat, defăimat şi calificat din nou drept „un nebun“, aruncat iar într-un spital de psihiatrie unde voi fi înnebunit cu adevărat, prin tratament medical special făcut în acest scop, drept măsură de represiune pentru că am spus adevărul sau poate voi fi chiar asasinat, după cum m-a avertizat chiar dl dr. Moruzzi, atunci sunt gata să suport orice, inclusiv moartea, dar vreau să se ştie acest lucru şi să se cunoască practicile şi metodele de represiune ale guvernului şi Partidului Comunist Român. Şi dacă voi fi asasinat, după cum mi-au promis ofiţerii de Securitate terorişti care m-au anchetat, torturat şi maltratat în mod bestial şi apoi m-au iradiat, indiferent unde şi cum voi fi asasinat, pe stradă, în pădure sau într-un spital de psihiatrie, atunci aceasta va fi considerată de familia mea, de rudele şi de prietenii mei, de întreaga opinie publică din ţara noastră şi din străinătate, încă O CRIMĂ A PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN, executată de Securitate din ordinul Ministerului de Interne şi al şefului statului şi al partidului, Nicolae Ceauşescu.” (Vasile Paraschiv, fragment volumul: Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae...