Robert Şerban şi-a lansat „Moartea parafină”

Lume multă, marţi seara, la lansarea noului volum de versuri al lui Robert Şerban. Părea că toată spuma culturii timişorene s-a strâns în foaierul Teatrului Naţional, de la conducerea Uniunii Scriitorilor, la directorul Filarmonicii Banatul. Să tot fi fost vreo 150-200 de persoane, ceea ce aş putea spune că este enorm, dacă aş încerca o paralelă cu alte lansări de carte de prin urbea bănăţeană. Luni, în 4 octombrie, poetul a împlinit 40 de ani, aşa că vinul, adus tocmai din Oltenia, şi cozonacul n-au fost doar răsplată pentru iubitorii de poezie. Cornel Ungureanu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies şi Tudor Cretu ne-au introdus, scurt şi la obiect, în atmosfera volumului „Moartea parafină”. De departe cele mai savuroase afirmaţii au aparţinut Adrianei Babeti („Toate femeile, de la 9 ani la 80 de ani, sunt îndrăgostite de Robert Şerban.”) şi lui Mircea Mihăieş („Nici Robert nu poate fără noi, nici noi fără el”). Evident, cum redactorul şef al revistei Orizont s-a lăudat cu sugestiile pe care i le-a făcut poetului, şi replica lui Robert Şerban a fost pe măsură: „Dacă unele texte nu vi se par la locul lor, să ştiţi să e vina domnului Mihăieş.” Una peste alta, o seară plăcută. Robert Şerban a fost o gazdă bună, mereu în priză, trecând de la unii la alţii, parcă pentru a-i băga pe toţi în seamă. Vinul vin şi cozonacul bun, oaspeţi de soi şi… Moartea parafină. La o privire prin sală nu se putea să nu observi şi câteva domnişoare mai de soi, genul acela de păpuşă Barbi, semn că, fie cultura ajunge unde nu a mai ajuns până acum, fie vorba Adrianei Babeti chiar e adevărată. La final, am ascultat şi câteva poeme, în lectura autorului. Nu înainte de a-l asculta pe Tiberiu Giucă. Artistul plastic, apărut parcă de nicăieri, i-a cântat sărbătoritului „Viţă verde iadără”, fix în momentul...

Carmen Sylva – Colţul penaţilor mei.Vol 2

Eram o fire foarte închisă şi împrejurările erau cât se poate de prielnice ca să mă facă şi mai închisă şi de aceea, de multe ori, nu reuşeam să spun oamenilor că-mi făceau un bine. Pe de altă parte, în toată viaţa mea n-am spus cuiva nici: „Mi-ai făcut un răul”. Şi la fel voi proceda şi în aceste zile; altminteri ar însemna să-i trădez şi ar fi o dovadă de rea credinţă. Eram şi excesiv de sensibilă, ca toţi oamenii pe care viaţa nu-i răsfaţă şi nu se simt fericiţi, care se simt uşor jigniţi şi iau în tragic ceea ce alţii le-au spus, poate, în glumă. Uneori, mama, m-ar fi vrut mai duioasă şi-şi dădea toată osteneala să mă facă astfel ori să-mi descopere în ochi lacrimi, crezând că aşa mi-ar fi mai uşor, dar n-a reuşit; eu eram cam rigidă şi aspră, pentru că altfel nici n-aş fi suportat multele neplăceri. Dacă aş fi fost moale şi sentimentală, n-ar fi mers defel. Mama însăşi era cel mai elocvent exemplu, nimeni n-ar fi putut s-o audă plângându-se de ceva şi, în timpul ultimei mari boli a lui Otto, când am cutezat să rostesc odată: „Of, e cumplit!”, s-a luat cu mâinile de cap şi mi-a strigat: „Te rog, nu mă face să plâng!”. Altfel nici n-ar fi putut rezista şi, astfel, stăm una lângă alta fără să ne exprimăm durerea ce ne încerca, suportând-o cu curaj. Ca un bun comandant de oşti, mama se pricepea ca, prin uriaşa-i personalitate şi voinţa-i de neînfrânt, să insufle curaj trupelor...

Paul Lindenberg – Regele Carol I al României

Viaţa lui Carol degaja tot parfumul de epocă al unui text scris în urmă cu un secol. Evocarea aparţine, în plus, cuiva care, ca apropiat al familiei regale, a stat în preajma personajului său, fiindu-i chiar întâiului nostru monarh un fel de fiu spiritual, şi l-a putut percepe în dimensiunea lui umană. Aspecte din viaţa de familie, din copilăria şi tinereţea viitorului rege la curtea de la Sigmaringen, şcoala, călătoriile, rămase, la un secol distanţă, inedite, fac savoarea acestei cărţi pe care am putea-o defini drept o biografie sentimentală.   şi-a publicat pentru prima dată cartea în limba germană, în anul 1906. Order Regele Carol I al României Preţ @ RON65,00 Qty: Adauga in cosul de...

Primul CHIC-event al Polirom

Miercuri, 6 octombrie, Editura Polirom si Redd’s organizează primul Chic-event în Cafeneaua Roc-a-fella din Afi Palace Cotroceni – Bucureşti, începând cu ora 19.00, cu ocazia lansării romanului Clubul de pe 5th Avenue de Candace Bushnell, tradus de curând în colecţia CHIC. Candace Bushnell est una dintre cele mai apreciate scriitoare de chick-lit ale momentului, autoarea cunoscută pretutindeni în lume datorită bestsellerului Sex and the City. Detalii despre carte, aici! Din colecţia chick-lit: Cineva ca tine, Diavolul se îmbracă la Prada, Vreau să fiu V.I.P., Fetele din Riad, Pentru totdeauna, Poemele secretarei, Gossip...

Dan Pătraşcu Baba: „Ce nu vrea să ştie Manolescu”

Ştim cu toţii că săptămâna trecută scriitoarea Hertha Müller s-a aflat în România, prilej cu care la Ateneul Român a avut loc un dialog între ea şi Gabriel Liiceanu, eveniment care s-a bucurat de o asistenţă numeroasă şi de o mediatizare pe măsură. Am citit astăzi un articol scris de Nicolae Manolescu referitor la prestaţa Hertei Muller care m-a lăsat năuc. Şi totuşi, la o analiză mai profundă a circumstanţelor, nu este nimic surprinzător. Dar să vedem ce spune Manolescu despre Hertha Muller: Un mesaj, nu doar răutăcios, ci şi incorect. Herta Müller îl transmisese şi cu alte ocazii, deşi nu cu audienţa din 27 septembrie. Mesajul consta în criticarea fără menajamente a comportamentului românilor în anii dictaturii comuniste şi a lipsei de atitudine civică a scriitorilor. „Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat … Nu mă mir că aceşti oameni nu vor să spună că dictatura a fost o crimă, şi-ar pune în discuţie propriul trecut”, a afirmat ritos Herta Müller. Adevărul este că oamenii din toate dictaturile „s-au aranjat” mai mult sau mai puţin. Regimurile comuniste au durat decenii şi trei sau patru generaţii au fost nevoite să caute moduri de supravieţuire. Eventual să emigreze şi să critice dictatura de la distanţă, cum a procedat Herta Müller însăşi. Cât timp s-a aflat în România, a tăcut, chiar dacă, vorba ei, s-a „enervat”; de solidarizat, nu s-a solidarizat cu disidenţii, fatalmente minoritari în toate dictaturile (reproş pe care îl face acum majorităţii românilor), ba s-a „aranjat” şi ea cum a putut, nerefuzând de exemplu un premiu literar acordat de UTC. Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Consiliului Naţional de Acreditare Titluri şi Diplome Universitare de pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării, membru de vază al Comisiei Tismăneanu, profesor doctor la Universitatea Bucureşti, director al revistei „România literară“, comentator sportiv la „Evenimentul...