Gabriela Adameșteanu, față în față cu timișorenii

După ce le-a explicat studenților de la Universitatea de Vest cum a scris romanele „Dimineață pierdută” și „Provizorat”, Gabriela Adameșteanu s-a întâlnit cu publicul timișorean, marți seara, în librăria Cartea de Nisip, la lansarea volumului „Provizorat”. Studenții de la litere au reușit să umple puținul spațiu dintre rafturi, fie atrași de renumele scriitoarei, fie constrânși de vreun profesor. Chiar și așa, prin mulțimea de studenți și-au făcut loc și alți admiratori și oameni de litere din oraș, în total aproape 100 de oameni. Așa cum șade bine unei lansări importante, de prezentarea romanului s-au ocupat oameni nu mai puțin cunoscuți publicului decât scriitoarea însăși. Timp de o oră, Cornel Ungureanu, Smaranda Vultur, Elena Craşovan şi Radu Pavel Gheo s-au întrecut în laude la adresa Gabrielei Adameșteanu și a romanului „Provizorat”, „unul dintre romanele deceniului”, vorba lui Gheo. La final, a avut și autoarea puțin timp la dispoziție pentru a prezenta romanul din perspectivă proprie și pentru a răspunde întrebărilor din public. În ciuda prețului destul de piperat al cărții, înghesuiala de la sesiunea de autografe spune multe despre priza scriitoarei la publicul bănățean. Și, ca o informație inedită, Gabriela Adameșteanu a mărturisit să că este legată de Timișoara și datorită traducătoarei Gabriella Koszta, fostă actriță la Teatrul Maghiar de Stat, cea care a tradus în limba maghiară romanul „Dimineață pierdută”. Per ansamblu, o seară plăcută, cu invitați carismatici și public receptiv. Hotărât lucru, așa cum spunea aseară și Radu Pavel Gheo, parafrazându-l pe Roberto Benigni, reținerea în exprimarea aprecierilor e un semn al...

Robert Şerban şi-a lansat „Moartea parafină”

Lume multă, marţi seara, la lansarea noului volum de versuri al lui Robert Şerban. Părea că toată spuma culturii timişorene s-a strâns în foaierul Teatrului Naţional, de la conducerea Uniunii Scriitorilor, la directorul Filarmonicii Banatul. Să tot fi fost vreo 150-200 de persoane, ceea ce aş putea spune că este enorm, dacă aş încerca o paralelă cu alte lansări de carte de prin urbea bănăţeană. Luni, în 4 octombrie, poetul a împlinit 40 de ani, aşa că vinul, adus tocmai din Oltenia, şi cozonacul n-au fost doar răsplată pentru iubitorii de poezie. Cornel Ungureanu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies şi Tudor Cretu ne-au introdus, scurt şi la obiect, în atmosfera volumului „Moartea parafină”. De departe cele mai savuroase afirmaţii au aparţinut Adrianei Babeti („Toate femeile, de la 9 ani la 80 de ani, sunt îndrăgostite de Robert Şerban.”) şi lui Mircea Mihăieş („Nici Robert nu poate fără noi, nici noi fără el”). Evident, cum redactorul şef al revistei Orizont s-a lăudat cu sugestiile pe care i le-a făcut poetului, şi replica lui Robert Şerban a fost pe măsură: „Dacă unele texte nu vi se par la locul lor, să ştiţi să e vina domnului Mihăieş.” Una peste alta, o seară plăcută. Robert Şerban a fost o gazdă bună, mereu în priză, trecând de la unii la alţii, parcă pentru a-i băga pe toţi în seamă. Vinul vin şi cozonacul bun, oaspeţi de soi şi… Moartea parafină. La o privire prin sală nu se putea să nu observi şi câteva domnişoare mai de soi, genul acela de păpuşă Barbi, semn că, fie cultura ajunge unde nu a mai ajuns până acum, fie vorba Adrianei Babeti chiar e adevărată. La final, am ascultat şi câteva poeme, în lectura autorului. Nu înainte de a-l asculta pe Tiberiu Giucă. Artistul plastic, apărut parcă de nicăieri, i-a cântat sărbătoritului „Viţă verde iadără”, fix în momentul...

Salman Rushdie: „Este povestea mea şi trebuie să o spun”

Celebrul scriitor de origine indiană, Salman Rushdie, intenţionează să scrie o carte despre perioada pe care a petrecut-o ascunzându-se de islamiştii fanatici. Datorită romanului său, “Versetele satanice” (1988), considerat o insultă adusă islamului, lui Mohamed şi Coranului, Rushdie a fost condamnat la moarte de liderul iranian, Ayatolahul Khomeini, printr-un decret religios numit fatwa. Autorul, acum în vârsta de 62 de ani, a fost obligat să stea  sub protecţie, departe de viaţa publică, timp de 10 ani, începând cu 1989. Foarte puţine lucruri se ştiu despre această perioadă din viaţa scriitorului. Apropiaţi ai lui Rushdie susţin că acesta a avut o relaţie dificilă cu ofiţerii responsabili de protecţia sa. Nu a încetat să îşi viziteze prietenii, să meargă la teatru şi la cinema, în ciuda interdicţiilor impuse de permanenta ameninţare care plana asupra vieţii sale. Recompensa pentru uciderea lui Rushdie ajunsese la impresionanta sumă de 1,8 milioane de lire sterline. De suferit au avut şi traducătorii operei „Versetele satanice”. Traducătorul japonez a fost ucis, în vreme ce traducătorul italian şi cel norvegian abia au supravieţuit tentativelor de asasinat. O altă tentativă de asasinat, de această dată asupra unui traducător turc, a dus la uciderea a 37 de intelectuali prezenţi la un festival cultural. La 20 de ani de la condamnarea la moarte a lui Rushdie, fanii scriitorului speră că în curând vor afla mai multe detalii despre misterioasa perioadă în care acesta a stat ascuns. Prezent la Emory University din Altanta, cu ocazia unei expoziţii care conţine manuscrisele, corespondenţa şi fotografiile donate universităţii în 2006, scriitorul a declarat: „Este povestea mea şi la un moment dat va trebui spusă. Cred că acel moment se apropie”. Conform editorilor, un roman auto-biografic ar deveni cea mai bine vândută carte a scriitorului, luându-i astfel locul romanului „Versetele satanice”. Între timp, sub semnătura lui Salman Rushdie va apărea, în toamna anului 2010, romanul „Luka...