Licuriciul

Pentru ca despotului să nu i se pronunţe numele i se spunea simplu Licuriciul avea palat păzit de grauri ciorile-i duceau trena de la genunchiul broaştei în paturi din harem corbii nu-i ciuguleau ochii pupau doar pulpana şi lăudau Mărita administraţie pădureaţă. La drumul mare, lotrii zeciuiau ca trântorii stupii în staul, guzganii dictau dreptul de a fi vită din foişor, unde nu mirosea balega apărători vegheau tecile de brusturi ca nu care cumva din ostilitate – şi prea multă libertate- să rânjească la parada lohiilor de pradă. De foame şi de viaţă grea viermuiau dobitoace printre grăunţe şi blana şi-o dădeau pe biruri şacalii – în pături conducătoare – organizau zapcimea întâiului sus pus. Muştele aveau imperiul lor şi fustele muşcau pământul sub apăsătoarea Sa luminăţie. O seamă de condori vegheau ca strălucirea să nu clipească roiuri de miere să curgă-n veselie cămărilor să nu le scadă gravitaţia prea binelui să-i crească imponderabilitatea nu cumva  felinele de companie să-şi piardă puterea de seducţie şi pofta de...

Gyorgy Dragoman – Regele alb

Structurat în 18 capitole, fiecare echivalent cu cîte o nuvelă aproape autonomă, romanul urmăreşte, pe parcursul unui an şi jumătate, întâmplările, când hazlii, când dramatice, ale personajului principal, un copil de 11 ani pe nume Dzsata, al cărui tată e „reeducat prin muncă” la Canalul Dunăre-Marea Neagră din pricina semnării unei petiţii cu conţinut critic la adresa regimului, ceea ce îl face vinovat de „activităţi subversive antistatale”. Order Regele alb Preţ redus @ RON38,00 Qty: Adauga in cosul de...

Kurt Vonnegut – Micul dejun al campionilor

Micul dejun al campionilor este o carte fantastică: scoate la iveală ca pe bandă toate nemulţumirile legate de America şi le face să pară proaspete, amuzante, şocante, pline de ura sau adorabile. De acelaşi autor...

Zoltan Boszormenyi – Trupul molatic al nopţii

Cele trei fire narative, aparent distincte la început, se vor împleti în mod neasteptat pe parcursul cărţii, trecute parcă printre degetele personajului principal, imigrantul Tamas. În afara acestora, în Trupul molatic al nopţii mai există şi un al patrulea fir ce se intersectează cu celelalte trei având o valoare simbolică, anume aceea a unui „roman-în-roman”: cartea cumpărată de Tamas la aeroport, pe care începe s-o citeasca în avionul ce-l duce spre Ţara Fagaduinţei. Böszörményi Zoltán este un prosper om de afaceri, care a preferat să se retragă şi să-şi scrie cărţile. Deşi nu este un boem, iubeşte poezia, mai ales sonetele. Are o predispoziţie aparte faţă de arta fotografică. În discuţii arborează o eleganţă (in)născută, nu fabricată de image-makeri, precum la alţii. Are un şarm aparte. Ştie multe bancuri. E mereu surâzâtor. Averea s-a a crescut cu 15 milioane de dolari după ce şi-a vândut acţiunile deţinute la grupul Luxten şi care astăzi este membru al Uniunii Scriitorilor din România, secţia maghiară. Stabilit de opt ani în Principatul Monaco, unde îşi petrece timpul scriind, Böszörményi  a fost de curând la Bucuresti, pentru a-şi lansa volumul Trupul molatic al nopţii, după ce nu demult a lansat unui de poezii O sumă de sonete. Order Boszormenyi Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dumitru Bădiţa – Invitat la Săvârşin

Nu ştiu de ce, dar după ce am citit Invitat la Săvârşin mi se pare că am descoperit în autorul Dumitru Bădiţa un prozator maximal, mai mult decât un poet minimalist. Poemul  său în proză are savuoare, naturaleţe şi farmec, mai mult prin istorisirile picante şi mai puţin prin expresia de factură Mallarmé-istă a discursului poetic. Această a treia carte a autorului de profesie ziarist îl aşază în avanposturile unei ariegarde firave, dar gălăgioase, de povestitori care ştiu să fixeze arcul spre ţintă. Până şi mărul babei – gazda poetului din Săvârşin- care ar fi trebuit „să lovească tare”, rezistă tălpii de cauciuc  a autobuzului. Atunci de ce cronicile tânărului Dumitru Bădiţa să nu lovească la fel ca cea de-a treia nucă tare căzută-i în cap, din mâna unei veveriţe cât un câine, aşa cum e scris în carte? Precum o dată, Lai Cantacuzin din nuvela lui Sadoveanu, personajul Invitat la Săvârşin nu este convins că-şi va putea anihila plictisul sufocant doar prin scris. Şi atunci purcede la aventuri: bere, ţuici, cărat de lemne, certat una bucată redacţie din Vinga. Şiria lui Slavici e tot acolo, adică în Ardeal, lângă Săvârşin (care nu e în Banat n.a.), iar spiritul familiei Martei, din Gura satului, parcă îi conduce lui Bădiţa purtarea. De teamă să nu fie luat drept un cibezăr aciuiat prin localitate, autorul pare obsedat de calitatea sa instituţională. N-a avut prea mult timp să intre în profunzimea mentalului colectiv din zonă, că ar fi înţeles şi el ce cred ţăranii simpli despre poeţi: „nişte pierde vreme.” Citind pe neresuflate cartea, care din paradoxuri compune un discurs epic incitant, am avut senzaţia că povestirea cu ducatul de argint dat Majestăţii sale Regele Mihai şi sticla de vin de la Suveran am mai lecturat-o undeva.  Restul e proză plină de anecdote şi întâmplări aproape de veridicitate care nu te fac...