Louis Claude de Saint Martin – Despre Numere. Principiile, esenţa şi puterea lor

Numerele nu reprezintă decât traducerea prescurtată sau limbajul concis al adevărurilor şi legilor al căror text şi idei sunt în Dumnezeu, în om şi in natura. Le-am mai putea defini ca fiind portretul intelectual şi oral al operaţiunilor naturale ale fiinţelor ba chiar, dacă se doreşte, limita şi capătul proprietăţilor fiinţelor, precum şi acea măsură pe care acestea n-ar putea-o depăşi fără a se rătăci şi a se pierde, fapt ce a făcut pe unii să spună că numerele reprezintă înţelepciunea fiinţelor şi ceea ce le impiedică să nu devină smintite. Trebuie să ne păzim să facem separarea numerelor de ideea reprezentată de fiecare dintre ele, pentru că atunci ele îşi vor pierde toate virtuţile lor, devenind precum sintaxa unei limbi ale cărei cuvinte ne sunt necunoscute. Caracterul fiecărui număr al decadei trebuie să fie descoperit prin operaţia specifică de care el este unit şi de obiectul al cărui număr el este. De aici decurge faptul că virtutea fiinţelor nu rezidă în numere, ci acele numere există în virtutea acelor fiinţe care derivă din ele. Cu ajutorul inteligenţei omeneşti pot fi obţinute avantaje imense din folosirea corespunzătoare a numerelor. Dezvoltarea proprietăţilor fiinţelor este activa, iar aceste proprietăţi au numeroase corespondenţe între ele, care cresc şi descresc; astfel combinarea numerelor, luată în regularitatea sensului descoperit în ele printr-o observare raţională, ne va conduce la speculaţii îndoielnice şi va rectifica ceea ce este fals în ele, pentru că acest calcul adevărat şi spiritual – sau algebra a realităţilor, cum ar fi calculul convenţional sau algebra apariţiilor perceptibile – cunoscându-i valoarea, ne va conduce la rezultate precise şi pozitive. Dar mai întâi de toate, numerele îşi primesc valoarea prin natura lucrurilor şi nu prin voinţa omului; ele ne conduc către adevărul de cel mai înalt nivel, ce este esenţialmente conectat cu fiinţa noastră. Fără cheia numerelor, corespondenţa dintre cele trei regiuni ale...

Alexandru Vakulovski – 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană

Basarabeanul Tiuk, Alexandru Vakulovski, publică la Cartier o nouă carte: 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană, scrisă la Tescani, unde a beneficiat de o bursă ArtistNe(s)t. Dacă titlului  îi lipeşte din final semnul mirării (exclamării n.a.), asta e fie din neglijenţa corecturii, fie din nepriceperea autorului la gramatica limbii române. Între noi fie vorba, absolventul de Litere de la Cluj încă nu şi-a dat examenul de cetăţenie română, dar are pretenţii de literat român. Dacă s-a remarcat prin Pizdeţ, intitulat roman, volum clar interzis pudibonzilor, dar considerat un manifest al Generaţiei X, Vakulovski se întrece în limbaje licenţioase cu vocea cartierului în noua sa acţiune zis literară. Dacă nu ai cunoscut niciodată oamenii de la Roşia Montană, parcurgând cele 157 de trepte spre iad… ai fi tentat să crezi că localincii aşezării din Apuseni ar fi narcotizaţi permanent, fie cu droguri, fie cu băutură, într-un perpetuu sevraj şi obsedaţi de sex. Totul e negru. de la sufletele oamenilor, la mine, la Tăul din vârful dealului. „Pastile, injecţii, cearcăne, cicatrice…” Personajul principal e o curvă de mică. Deşi virgină, tot curvă o fac bunicii. La fel ca pe mama ei. Ajunge rapid la maturitate. Prietena ei Angela o lămureşte că „a te fute e ceva plăcut”. „Futut e când un bărbat îşi bagă pula într-o femeie,” simte autorul să întărească un text plin de astfel de acţiuni. Personajele lui Vakulovski sunt altfel decât cei din Roşia Montană. E o lume imaginară de necredincioşi, vulve, lesbiene, băieţi care scot pirita din mină îndesând-o în anus, preoţi care  necinstesc Altarul Domnului. “Roşienii vorbesc despre Dumnezeu doar atunci când vor să te fraierească” trage Vakulovski o părere, de parcă nu a auzit niciodată cât de credincioşi pot fi minerii. Roşia Montană este poate singura comunitate rurală din România cu patru lăcaşe de cult. Dar de la Tescani, unde Andrei...

Nettesheim Cornelius Agrippa – Magia Naturală. Filosofia Ocultă (Cartea I)

Agrippa avea o vastă cultură enciclopedică şi era un mare cunoscător atât al autorilor din antichitate, pe care îi citise în original, cât şi al tuturor celor care, de-a lungul secolelor, s-au făcut remarcaţi prin scrierile lor, până în timpurile Renaşterii contemporane cu el. Contaminat şi fascinat de ideile cuprinse în textele hermetice, el a continuat să creadă în măreăţia omului care, prin gândirea sa, este „Dumnezeu muritor”. De Occulta Philosophia reprezintă o însemnată contribuţie la reflecţia filosofică din Renaştere asupra magiei şi a relaţiei acesteia cu religia. Agrippa se situează în continuitatea magiei „naturale” a lui Ficino şi Pico, însă lărgeşte ideile pe care le-a găsit în vastele sale surse pentru a elabora o concepţie despre ocult mult mai cuprinzătoare. Este motivul pentru care opera sa a ajuns să fie unanim recunoscută drept cea mai importantă realizare din istoria ocultismului...

Paracelsus – Opus Paramirum – Principiile artei medicale

Pentru publicul român, Paracelsus este mai ales cunoscut pentru scrierile sale despre alchimie. Însă, geniul acestui autor, pe cât de misterios pe atât de clar şi riguros, a adus o serie de contribuţii şi în domeniul medicinei. Paracelsus, printre altele, este considerat părintele toxicologiei moderne, el fiind primul care a pus în discuţie efectul exercitat de substanţe asupra corpului uman, susţinând în premieră utilizarea substanţelor chimice şi a mineralelor în medicină. Concepţia sa hermetică era aceea că boala şi sănătatea din corp se bazează pe asemănarea dintre om (microcosmos) şi Natura (macrocosmos). Având o abordare foarte  diferită faţă de metodele practicate din Antichitate şi până în epoca sa, Paracelsus a pus un accent fără precedent în ştiinţa medicală asupra observaţiei şi experimentului, redefinind practic atât rolul medicului cât şi pe cel al medicinei ca artă. Paracelsus rămâne o figura renascentistă de mare complexitate, cercetările sale asupra alchimiei, medicinei, cosmologiei, astrologiei etc, precum şi personalitatea sa controversată fiind încă aduse în discuţie in universităţi şi în diferite cercuri culturale din Europa secolului XXI. * Potrivit lui Paracelsus toate funcţiile organice au la bază activitatea unui principiu universal de Viaţă. Acest principiu acţionează în toate formele – încet sau repede, perceptibil sau imperceptibil, conştient sau inconştient, normal sau anormal – în funcţie de constituţia formelor în care îşi manifestă prezenţa. Câtă vreme caracterul (spiritul) unei entităţi este menţinut, viaţa acţionează în acea calitate ca un întreg, dar dacă forma este distrusă si îşi pierde caracterul, ea se manifestă în alte forme. Spiritul este centrul care atrage principiul vieţii; dacă spiritul şi-a lepădat forma, viaţa va fi atrasă spre alte centre. Dacă activitatea principiului de viaţă se desfasoară într-o formă, în condiţii normale şi neimpiedicată de vreun obstacol, o asemenea stare se numeşte „sănătate”. Dacă activitatea lui este impiedicată de o cauză oarecare şi acţionează anormal, o asemenea stare se numeşte „boală”....

Păstorul lui Herma

Scriere apocrifă (neinclusă în canonul biblic), Pastorul lui Herma a fost considerată una dintre cele mai populare cărţi în Biserica creştină din secolele al II-lea, al III-lea si al IV-lea. Recomandată bisericilor răsăritene cu titlu de îndrumar folositor pentru popor şi ca măsură de siguranţă împotriva unor devieri eretice, Pastorul s-a răspândit curând oriunde predomină limba greacă. Unii exegeţi au pus-o pe seama acelui Herma pomenit de Sfântul Pavel şi au socotit-o întruchiparea unor proorociri autentice din perioada apostolică. Din acest motiv îi va fi atribuită o inspiraţie adevarată, cum de altfel sugerează şi Origen. Order Păstorul lui Herma Preţ @ RON19,90 Qty: Adauga in cosul de...