Jack London – Sub constelaţia ultimei şanse

Plecat să caute aur pe albia râului Klondike, Jack London s-a întors în California fără un ban. De fapt, goana după aur a fost, pentru London, doar un pretext pentru a arăta că e mai bun, mai puternic, mai iscusit decât cei din jurul său. Era într-o permanentă competiţie cu sine însuşi, cu ceilalţi, cu natura, cu destinul. Poate că acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu s-a întors în însorita Californie încărcat cu aur, deşi avea toate calităţile învingătorilor. Sau poate că pur şi simplu n-a avut noroc la bani. Călătoria în Alaska a fost însă pentru Jack London acea călătorie iniţiatică ce duce la descoperirea sinelui şi la formarea celui care o întreprinde. Iar faptul că acolo s-a  îmbolnăvit de scorbut şi şi-a pierdut dinţii din faţă a fost doar preţul plătit pentru imensul bagaj de cunoştiinţe, impresii şi trăiri care vor constitui temelia a numeroase romane nuvele, parte din aceste nuvele fiind incluse în volumul de faţă. „Klondike e locul în care m-am aflat pe mine însumi”, avea să spună London peste ani, făcând referire la perioada petrecută în Nordul îndepărtat. De acelaşi autor Martin Eden. (Colecţia...

George Călinescu – Enigma Otiliei. (Colecţia Adevărul)

Într-un clasament sui-generis al valorii, Enigma Otiliei este considerat de numeroşi critici drept cel mai bun roman al lui George Călinescu. În paginile cărţii, viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea este înfăţişată în tuşe balzaciene, impresia de realism este predominantă, iar acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri doar aparent opuse. Pe de-o parte, puterea banului – „Zeul la care se închină toţi”, cum spunea Balzac – face ca familia, clanul Tulea, să lupte prin mijloace mai mult ori mai puţin ortodoxe pentru acapararea averii lui moş Costache Giurgiuveanu, un Harpagon dâmboviţean care ascunde banii sub parchet. De cealaltă parte, povestea de dragoste, împărtăşită, dar, paradoxal, prea puţin împlinită, dintre romanticul student medicinist Felix şi enigmatica Otilie, plus tomnaticul amorez Pascalopol, întregeşte tabloul unei societăţi cu personaje aparte. Dintre acestea, în evidenţă iese intrigantul Stănică, perfect caracterizat de Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române: „… e parşiv şi seducător, hoţ şi sentimental, escroc şi principial”. De acelaşi autor Istoria literaturii române. De la origini până în...

Jack London – Martin Eden

Cariera de pirat de stridii a lui Jack London l-a împins spre prietenii dubioase, beţii crunte urmate de scandaluri pe măsură. Totuşi, după fiecare chiolhan, se furişa în cabina sa de pe vas şi citea cu ceeaşi ardoare cu care, doar cu puţin timp în urmă, golea sticle întregi de whisky. Oscila între pasiunea pentru cărţi şi cea pentru aventură, încă îşi mai căuta drumul în viaţă. După un chef de trei săptămâni, întrerupt scurte perioade de trezie, Jack London a încercat să ancoreze vasul la ţărm, dar a căzut în apă, chiar după miezul nopţii, atunci când fluxul înălţa valurile spumoase ale oceanului peste chei. Apa l-a luat ca pe o coajă de nucă şi l-a acoperit, imensitatea albastră apăsându-i corpul amorţit de whisky şi de frig. A descris mai târziu ce a simţit atunci. Apa era minunată, limpede si de un albastru nemărginit. Era locul în care orice erou al mărilor ar fi dorit să-şi găsească sfârşitul. Şi-a cântat singur slujba de înmormântare, luându-şi rămas bun de la toate cele lumeşti. După un timp, apele reci l-au trezit din aburii beţiei. Deodată, nu mai avea chef să moară. S-a dezbrăcat şi a înotat din răsputeri. Dar curenţii puternici îi erau potrivnici şi, dacă nu ar fi trecut pe acolo un pescar, ar fi murit cu siguranţă. Acest episod din viaţa lui London este reprodus în cel mai autobiografic roman al său, Martin Eden, dar cu un alt final: eroul din carte îşi încheie socotelile cu lumea înecându-se. De acelaşi autor Călcâiul de fier. (Colecţia...

Irving Stone – Agonie şi extaz (Colecţia Adevărul) 2 volume

Deşi a publicat mai multe romane biografice despre diverse personalităţi, unele notorii, ca Vincent Van Gogh, Freud sau Darwin, altele mai puţin cunoscute, ca Jesse Benton Frémont, soţia exploratorului John Frémont, Irving Stone a câştigat brusc popularitatea după apariţia, în anul 1961, a romanului Agonie şi extaz. Cartea, pentru care s-a documentat mai mult de cinci ani prin biblioteci şi arhive, dar şi vizitând monumentele şi carierele de marmură ale Italiei, spune povestea pictorului renascentist care a creat unele dintre cele mai influente capodopere ale artei universale: Michelangelo Buonarotti. Romanul este, de fapt, un tablou cuprinzător al Renaşterii italiene. Florenţa şi Roma, cuprinse de efervescenţă artistică, sunt adevărate personaje în Agonie şi extaz, ­conturându-se aşa cum le vede pictorul Capelei Sixtine şi creatorul atâtor opere celebre. Printre intrigi politice şi dispute de natură religioasă, Michelangelo îşi urmează neabătut vocaţia, împlinindu-şi-o prin necontenită luptă cu prejudecăţi, convenţii şi mode, dar şi cu papa sau cu alţi artişti. Popularitatea romanului se datorează în mare măsură talentului de povestitor al autorului, care a ales să scrie o ficţiune accesibilă tuturor categoriilor de cititori. Astfel, cei dornici să intre în laboratorul geniului lui Michelangelo şi să alcătuiască din piese de puzzle imaginea unei Renaşteri frământate vor fi cuceriţi de Agonie şi extaz. Lor le revine misiunea de a alcătui un întreg din fragmente. Unul relevant este cel care ni-l arată pe celebrul artist cugetând la domul din Florenţa: „Niciun om care stătea sub domul său nu trebuia să simtă că îi poate atinge marginile. Cerul era o creaţie perfectă. Oricine stătea pe pământ, oriunde s-ar fi aflat, era chiar în inima sa, cu bolta cerească împrăştiată echidistant în jurul său. Lorenzo, Il Magnifico, cei patru platonicieni, umaniştii l-au învăţat că omul este centrul universului.” De acelaşi autor Turnul...

Jack London – Călcâiul de fier

Forţat să muncească încă din copilărie, Jack London a aderat sa tezele socialiste, pe care le-a susţinut în conferinţe publice şi articole de presă. A scris despre viaţa grea a muncitorilor, a prevestit o iminentă revoluţie socialistă şi chiar a anticipat fascismul şi impactul acestuia asupra societăţii. Convingerile politice i-au creat lui London o mulţime de duşmani, dar în acelaşi timp l-au adus pe prima pagină a ziarelor. Jurnaliştii se repezeau ca nişte păsări de pradă asupra oricărei declaraţii publice a scriitorului, căutând un sâmbure de scandal. Iar scriitorul avea grijă să ofere presei suficiente subiecte. Invitat să vorbească la o conferinţă a oamenilor de afaceri din Stockton, a spus că socialiştii din Rusia, care participaseră la răscoala din 1906 şi omorâseră mai mulţi nobili, erau fraţii lui. Altă dată, a ţinut un discurs în care a spus, citându-l pe generalul Sherman, „La dracu’ cu constituţia”, ceea ce a dat presei un nou subiect de prima pagină. Dar această atenţie a presei a însemnat şi foarte multă reclamă gratuită. În 1905, editura Macmillan i-a tipărit Lupta dintre clase, o culegere de articole revoluţionare. Cartea a fost foarte bine primită de public, fiind retipărită de două ori în cursul aceluiaşi an. Anul următor, sciitorul a început lucrul la Călcâiul de fier, un soman cu pronunţate accente socialiste. Cartea nu fusese comandată de vreo editură sau publicaţie, ceea ce însemna că London nu putea cere vreun avans. Cum nevoile financiare ale lui London creşteau permanent, pentru că începuse construcţia unui vas cu care voia să facă înconjurul lumii, autorul şi-a impus o normă de două mii de cuvinte pe zi. Astfel, dimineaţa lucra la Călcâiul de fier, iar după prânz scria pentru bani schiţe sau povestiri pentru reviste. Când a teminat Călcâiul de fier, Macmillan şi-a dat acceptul pentru publicare, în ciuda riscurilor generate de subiectul romanului. Cea mai mare parte...