Deşi a publicat mai multe romane biografice despre diverse personalităţi, unele notorii, ca Vincent Van Gogh, Freud sau Darwin, altele mai puţin cunoscute, ca Jesse Benton Frémont, soţia exploratorului John Frémont, Irving Stone a câştigat brusc popularitatea după apariţia, în anul 1961, a romanului Agonie şi extaz.
Cartea, pentru care s-a documentat mai mult de cinci ani prin biblioteci şi arhive, dar şi vizitând monumentele şi carierele de marmură ale Italiei, spune povestea pictorului renascentist care a creat unele dintre cele mai influente capodopere ale artei universale: Michelangelo Buonarotti.
Romanul este, de fapt, un tablou cuprinzător al Renaşterii italiene. Florenţa şi Roma, cuprinse de efervescenţă artistică, sunt adevărate personaje în Agonie şi extaz, conturându-se aşa cum le vede pictorul Capelei Sixtine şi creatorul atâtor opere celebre. Printre intrigi politice şi dispute de natură religioasă, Michelangelo îşi urmează neabătut vocaţia, împlinindu-şi-o prin necontenită luptă cu prejudecăţi, convenţii şi mode, dar şi cu papa sau cu alţi artişti.
Popularitatea romanului se datorează în mare măsură talentului de povestitor al autorului, care a ales să scrie o ficţiune accesibilă tuturor categoriilor de cititori. Astfel, cei dornici să intre în laboratorul geniului lui Michelangelo şi să alcătuiască din piese de puzzle imaginea unei Renaşteri frământate vor fi cuceriţi de Agonie şi extaz. Lor le revine misiunea de a alcătui un întreg din fragmente. Unul relevant este cel care ni-l arată pe celebrul artist cugetând la domul din Florenţa: „Niciun om care stătea sub domul său nu trebuia să simtă că îi poate atinge marginile. Cerul era o creaţie perfectă. Oricine stătea pe pământ, oriunde s-ar fi aflat, era chiar în inima sa, cu bolta cerească împrăştiată echidistant în jurul său. Lorenzo, Il Magnifico, cei patru platonicieni, umaniştii l-au învăţat că omul este centrul universului.”
De acelaşi autor
Leave a Reply