Luc Ferry – Învaţă să trăieşti. Tratat de filozofie pentru tânăra generaţie

În Învaţă să trăieşti, Luc Ferry ne spune povestea filozofiei. Nu este vorba de o istorie exhaustivă a gândirii filozofice, ci de relatarea a cinci momente importante din evoluţia acesteia, ilustrate prin explicarea marilor viziuni asupra lumii. Scriitorul pare că se adresează unui tânăr cititor confruntat pentru prima dată cu universul sistemelor filozofice care au marcat devenirea culturală a umanităţii. Ce este filozofia? La ce serveşte ea? Aceste întrebări sunt însoţite de prezentarea principalelor etape ale gândirii filozofice occidentale. Autorul deplânge faptul că filozofia a ajuns cu timpul o „materie” de studiu, nemaifiind o şcoală de înţelepciune şi o disciplină de viaţă, ca în Antichitate. Pentru un neofit, probabil că paginile cele mai interesante sunt cele consacrate antinomiei dintre filozofie şi religie. Luc Ferry face efortul de a se apropia de un tânăr discipol imaginar şi pare preocupat de faptul de a fi înţeles fără să fie nevoit să recurgă la simplificări facile. Alături de el, filozofia îşi pierde caracterul obscur şi intimidant. Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, facem copii, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare  dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze. Order Învaţă să trăieşti. Tratat de filozofie pentru tânăra generaţie Preţ @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

Robin Smith – Minciuni la altar. Adevărul despre căsniciile fericite

Atunci când vă luaţi angajamentul de a rămâne în cadrul unui cuplu „la bine şi la rău”, vă gândiţi cumva că asta înseamnă „atâta vreme cât încă e bine şi lucrurile sunt în avantajul meu”? În această carte, dr. Robin L. Smith vorbeşte despre nevoile nerostite, întrebările neadresate încă şi de planurile ascunse care se găsesc, de regulă, în spatele jurămintelor făcute în faţa altarului. De multe ori, după o vreme, toate acestea dau naştere luptelor pentru putere, suferinţei şi sentimentului de neajutorare şi de eşec în căsnicie. Autoarea găseşte soluţiile prin intermediul cărora orice cuplu poate transforma jurămintele oneste şi inocente de la început într-o şansă reală de a pune bazele unei căsnicii fericite, pline de satisfacţii şi de durată. Cu ajutorul unor istorisiri emoţionante şi prin dezvăluirea unor experienţe proprii, dr. Smith explică de ce este important să „deschizi bine ochii” atunci când faci un  asemenea pas, cum anume trebuie să scrii nişte jurăminte adevărate, care să-ţi fie călăuze reale în viaţă, şi de ce nu e niciodată prea târziu să reformulezi promisiunile făcute la începutul căsniciei. Jurămintele rostite în faţa altarului pot deveni planuri realiste pentru sudarea unui cuplu şi obţinerea fericirii pe termen lung. Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, facem copii, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare  dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o...

James Patterson – Salvamarul

După o copilărie plină de dificultăţi, viaţa salvamarului Ned Kelley pare să o fi luat pe un drum fericit: este îndrăgostit de Tess, cea mai frumoasă femeie din lume, şi un milion de dolari pot să fie ai lui cât se poate de uşor. Banii reprezintă partea ce i se cuvine din furtul unor opere de artă, tot ce trebuie să facă fiind să pună poliţia pe o pistă falsă. Însă când Tess este ucisă cu brutalitate şi partenerii implicaţi în jaf sunt masacraţi, Ned devine suspectul principal. Mult prea târziu îşi dă seama că totul a fost o înscenare şi tot ce poate să facă este să fugă cât mai departe, ca să-şi salveze viaţa, în acelaşi timp încercând să descâlcească iţele misterului. Pe urmele lui se află însă nu numai FBI-ul, ci şi cei care se aflau în spatele organizării jafului… De James Patterson De-a v-aţi ascunselea 1-ul pe lista morţii Order Salvamarul Preţ @ RON24,99 Qty: Adauga in cosul de...

Francisco Munoz Guerrero – Colinele Edenului

În anul 955 d.Hr., un filolog evreu preia din tradiţia orală evreiască adevărata istorie a lui Adam şi a Evei ­ numiţi Adam şi Havvah în scrierile sale. Prin compilarea datelor acestuia, rezultă povestea fascinantă a protopărinţilor, poveste care nu are nimic în comun cu geneza. Au fost oare Adam şi Eva alungaţi din Paradis pentru că au sfidat o poruncă divină, pentru că au dobândit cunoaşterea? Cine pe cine a convins să guste din fructul interzis? Chiar l-a ucis Cain pe Abel? Iată nişte întrebări incomode la care Francisco Munoz încearcă să dea altfel de răspunsuri. O viziune mai puţin obisnuită asupra trecutului şi asupra originilor noastre. Order Colinele Edenului Preţ redus @ RON21,99 Qty: Adauga in cosul de...

Philippe Nemo – Ce este Occidentul?

Notiunea de „Occident” este prezentă în filigran în toate marile probleme geopolitice de azi. Dar ea este extrem de vagă. Philippe Nemo încearcă aici s-o definească in mod schematic, sprijinindu-se pe istorie. Autorul vede cultura occidentală nu ca pe un produs al hazardului şi al necesităţii, ci ca pe o construcţie a spiritului, structurată în cinci momente-cheie: inventrea Cetăţii şi a ştiintei de către greci, crearea dreptului privat şi a umanismului de către romani, profeţia etică şi escatologică din Biblie, „Revoluţia Papală” din secolele XI-XIII şi, în sfârşit, ceea ce s-a convenit să se numească marele revoluţii democratice moderne. Deschide cartea Order Ce este Occidentul? Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »