Fiul kefalinitului din Faraklada, Panait Istrati, de profesie zugrav la început şi apoi pictor zugrav, integrat de timpuriu în mişcarea socialistă de la noi, om cu spirit de aventură, a scris una dintre cele mai frumoase povestiri din literatura română. Fiica unei mame extrem de frumoase, care îşi ducea existenţa în petreceri şi răsfăţ, într-o frumoasă casă unde seară de seară veneau bogaţi seducători, negustori turci, greci, creştini, armeni, Chira s-a născut prin placerile trupului. Jună fiind, şi-a însoţit mama în acţiunile nefireşti ale oferirii trupurilor oricui şi oriunde. Fratele ei, Stavru (fost Dragomir), îi evocă viaţa cu acea senzualitate care ascunde de regulă o fascinaţie incestuoasă (pederastia fiind în acea lume cel mai grav act posibil). Seară de seară petrecerile duceau la desfrâu. Interesant – din evocările lui Stavru – lipsesc tocmai momentele în care sora şi mama cedau pretendenţilor. Poate că povestitorul urmărea să le prezinte, ca-n Bjelo Dougme, kurve svetice, prostituate sacre. Cele două frumoase, cu siluete splendide, se mişcau lasciv, într-un erotism oriental sufocant, când tata a intrat, împreună cu fratele incesutos şi le-a bătut cu bestialitate feroce, până la sânge. Curtezanele – într-un fatalism balcanic – aşteptau să-şi vindece rănile pentru a relua desfrâul. Totul se rupse când juna fu luată cu japca, iar mama schilodită. Dacă prima s-a pierdut într-un harem, cea de-a doua, de groaza pierderii singurului bun de preţ al său, frumuseţea, şi-a luat viaţa probabil undeva în Levant. Totul în universul lui este copleşit de puterea sufocantă a kismet-ului, a predestinării de care oamenii nu pot scăpa. Totul, de la nastere la moarte este „scris”, si nici Stavru nu poate fi altfel, decât i-a dictat soarta, nici sora sa Chiralina, nici mama, femei fericite. Prin Chira Chiralina, Panait Istrati a adus orientalismului valoarea scrierilor occidentale. Povestea unei obsesii debordante, a unei realităţi psihologice determinante, schimba la acele vremi (anii ’20-’30)...
