Alice Hoffman – Al treilea înger

În Al Treilea Înger, Alice Hoffman urzeşte o poveste magică şi uluitoare despre trei femei îndrăgostite de bărbaţii nepotriviţi: încăpăţânata Madeleine Heller se îndrăgosteşte fără speranţă de logodnicul surorii ei; Frieda Lewis, fiica unui doctor, fugită de acasă, devine muza unui star rock lipsit de noroc; iar frumoasa Bryn Evans trebuie să se căsătorească în scurt timp cu un englez, deşi încă îl mai iubeşte în secret pe fostul ei soţ. În centrul romanului se află Lucy Green, care se autoînvinovăţeşte pentru un accident tragic la care asistase pe când avea 12 ani, şi care petrece 40 de ani în căutarea celui de-al Treilea Înger, cel despre care este convinsă că este menit să-i redea credinţa pierdută. Evocând cu iscusinţă King De acelaşi autor Aquamarine Order Al treilea înger Preţ @ RON36,99 Qty: Adauga in cosul de...

Wayne Bernhardson – Canada

Canada este un stat situat în extremitatea nordică a continentului american. Ca suprafață, Canada este a doua țară a lumii ca întindere după Rusia, teritoriul său fiind organizat asemenea unui stat federal, în zece provincii și trei teritorii. Este mărginită la est de Oceanul Atlantic, la nord de Oceanul Arctic, iar la vest de Oceanul Pacific. La sud, se învecinează cu Statele Unite ale Americi. De acelaşi autor Argentina (Colecţia...

Cornel Ungureanu – Despre regi, saltimbanci şi maimuţe

Volumul lui Cornel Ungureanu, Despre regi, saltimbanci şi maimuţe, apărut la Editura Marineasa din Timişoara, în 2003, este subintitulat Jurnal, august 1976 – august 2003. Însemnările, rare în prima parte a jurnalului, uneori sărind peste câţiva ani, devin, mai ales după 2001, tot mai dese, aproape cotidiene. Textul este un produs postmodern, în care fragmentarismul şi polimorfismul sunt la ele acasă. La început, apar însemnări alternative: din Arhiva Aurel Buteanu şi din cartea despre Franyo Zoltan. Din arhivă, autorul reproduce memorii adresate lui Iuliu Maniu şi, apoi, statului român, prin care Aurel Buteanu şi Alexandra Indrieş cer anumite drepturi. Tot din arhivă, este reprodusă o amintire a lui Zaharia Stancu, din 1940, de la începutul colaborării României cu Germania. Nu lipseşte o serie de scrisori, din anii ‘40 şi ‘50, dintre Victor Iancu şi Aurel Buteanu. Produsul postmodern se întregeşte cu articole de presă, ale altora sau ale autorului însuşi, cu începutul unui curs universitar, cu o recomandare pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Timişorii actriţei Florina Cercel, cu comentarii despre teatru, despre unele cărţi citite sau despre emisiuni tv. Vorbind despre Rene Fulop – Miller, autor de cărţi “eretice”, trecut din stânga bolşevică în dreapta eşichierului politic, autorul jurnalului reproduce largi citate din nuvela “americană” a acestuia, Unchiul Gioca. Jurnalul lui Cornel Ungureanu nu conţine introspecţii, autorul nu este un Narcis care se contemplă în apa oglinzii, ci priveşte spre alţii, realizând scene din viaţa literară, pline de dinamism, uneori cu comentarii minime. Alteori evocă, cu un mare talent de portretist. Dacă ne reţine atenţia chipul original al lui Ion Stoia – Udrea, nu putem să nu constatăm că figura care domină prima parte a jurnalului este cea a lui Franyo Zoltan. Amplul portret al cunoscutului traducător este alcătuit, pe spaţii despărţite între ele, în spirit postmodern. Datele biografice nu sunt importante în sine, ci pentru...

Constantin Buiciuc – Oglinda lui Narcis

Apărut în 2009 la Editura Marineasa, volumul Oglinda lui Narcis de Constantin Buiciuc uimeşte, la prima vedere, prin titlu: autorul parcurge şi decodifică un valoros traseu din evoluţia literaturii contemporane cu modestia cronicarului ce consemnează prezenţe şi acribia exegetului obişnuit să privească textul în profunzime. Nimic narcisiac, dimpotrivă — criticul vădeşte preţuire pentru scriitorii analizaţi, trăind bucuria de a revela calităţile operelor. Conform Precizării din pagina de titlu, Oglinda lui Narcis reuneşte „recenzii ale unor cărţi tipărite în perioada 1990-2006 (ediţii princeps şi reeditări)” (p. 5). Sunt enumerate, în continuare, publicaţiile care de-a lungul anilor i-au găzduit colaborările: săptămânalele „Lugojul” şi „Actualitatea”, revistele „Steaua”, „Reflex”, „Cuvinte româneşti” şi „Banat”. Precizarea face o semnificativă trimitere la spaţiul cultural spre care Constantin Buiciuc —  cu dezinvoltură, erudiţie şi pasiune – îndreaptă „oglinda” simbolicului Narcis. Titlul îşi dezvăluie, astfel, conotaţia, sugerând atât proiecţia autorului în scriitură, cât şi proiecţia cărţilor în conştiinţa publicului iubitor de frumos. Conţinutul volumului reuneşte şase secţiuni, orânduite în succesiunea dictată de cronologie şi apartenenţa operelor la un anumit domeniu literar. Partea întâi include recenziile unor volume de versuri apărute între anii 1994-2006. Exegetul semnalează debuturile editoriale ale poeţilor Ion Monoran (Locus periucundus, 1994, debut postum), Constantin Brânduşoiu (Sunetul candelabrului, 1996) şi Mihai Moraru (Sărbătoarea ulciorului, 1998). Urmăreşte şi descifrează cu atenţie semnificaţiile artelor poetice, raportându-le la mesajul volumelor prezentate şi la personalitatea autorilor: poeţii Costel Stancu (Măştile solitudinii, 1997), Mihai Moraru (secvenţa Anotimpul poetului din volumul Sărbătoarea ulciorului, 1998), Ana Corcea (secţiunea Ars poetica, volumul Ochiul fântânilor, 2000), Viorel Suciu (poezia Perspectivă, volumul Ploaia care stă să cadă, 2001) şi Robert Şerban (poezia Ca să pot scrie, volumul Cinema la mine-acasă, 2006). Recenziile aduc portretizări, judecăţi valorice, clasificări şi subtile comparaţii. Despre Iosif Chirilă citim: „Influenţat de alţii, dar având şi timbrul lui propriu, poetul-ţăran Iosif Chirilă este un admirabil exemplu de trufie a sincerităţii.” (p. 18)....

Ion Vasile Şerban – Oglinzi de pământ

„Ion Vasile Şerban a fost, timp de patruzeci de ani, unul dintre cei mai respectaţi profesori din Universitatea Bucureşti. Numele lui s-a legat, până în 1998, de catedra de teoria literaturii, disciplină din care a făcut o pasiune constantă, pe care a ştiut să o insufle şi studenţilor săi. Temeinic şi foarte exigent cu sine, de o mare generozitate şi sensibilitate, profesorul Şerban a pus pe primul plan activitatea didactică, preocupat mereu de responsabilitatea uriaşă ce-i revenea în formarea şi stimularea gândirii libere. Dincolo de rigoarea conceptuală, exista şi o altă latură a personalităţii sale, mai puţin evidentă, care transpare în versurile scrise de-a lungul întregii sale vieţi. Cititor avid de poezie, Ion Vasile Şerban şi-a turnat în versuri sensibilitatea exacerbată. Poemele sale – în care se aud frecvent ecouri ale poeziei lui Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, ale lui Ion Pillat şi Bacovia – dezvăluie profilul unui sentimental incurabil, reflexiv şi afectiv, preocupat de preaplinul lumilor lăuntrice. Poezia a fost pentru teoreticianul sobru şi riguros un violon d’Ingres, un contrapunct existenţial ce transcrie o experienţă individuală, îndatorată tradiţiei moderniste interbelice. Publicarea acestui volum vrea  să întregească portretul unui autor care ar fi meritat, cu siguranţă, mai multă atenţie în timpul vieţii.“Carmen...