Apărut în 2009 la Editura Marineasa, volumul Oglinda lui Narcis de Constantin Buiciuc uimeşte, la prima vedere, prin titlu: autorul parcurge şi decodifică un valoros traseu din evoluţia literaturii contemporane cu modestia cronicarului ce consemnează prezenţe şi acribia exegetului obişnuit să privească textul în profunzime. Nimic narcisiac, dimpotrivă — criticul vădeşte preţuire pentru scriitorii analizaţi, trăind bucuria de a revela calităţile operelor.
Conform Precizării din pagina de titlu, Oglinda lui Narcis reuneşte „recenzii ale unor cărţi tipărite în perioada 1990-2006 (ediţii princeps şi reeditări)” (p. 5). Sunt enumerate, în continuare, publicaţiile care de-a lungul anilor i-au găzduit colaborările: săptămânalele „Lugojul” şi „Actualitatea”, revistele „Steaua”, „Reflex”, „Cuvinte româneşti” şi „Banat”. Precizarea face o semnificativă trimitere la spaţiul cultural spre care Constantin Buiciuc — cu dezinvoltură, erudiţie şi pasiune – îndreaptă „oglinda” simbolicului Narcis. Titlul îşi dezvăluie, astfel, conotaţia, sugerând atât proiecţia autorului în scriitură, cât şi proiecţia cărţilor în conştiinţa publicului iubitor de frumos.
Conţinutul volumului reuneşte şase secţiuni, orânduite în succesiunea dictată de cronologie şi apartenenţa operelor la un anumit domeniu literar.
Partea întâi include recenziile unor volume de versuri apărute între anii 1994-2006. Exegetul semnalează debuturile editoriale ale poeţilor Ion Monoran (Locus periucundus, 1994, debut postum), Constantin Brânduşoiu (Sunetul candelabrului, 1996) şi Mihai Moraru (Sărbătoarea ulciorului, 1998). Urmăreşte şi descifrează cu atenţie semnificaţiile artelor poetice, raportându-le la mesajul volumelor prezentate şi la personalitatea autorilor: poeţii Costel Stancu (Măştile solitudinii, 1997), Mihai Moraru (secvenţa Anotimpul poetului din volumul Sărbătoarea ulciorului, 1998), Ana Corcea (secţiunea Ars poetica, volumul Ochiul fântânilor, 2000), Viorel Suciu (poezia Perspectivă, volumul Ploaia care stă să cadă, 2001) şi Robert Şerban (poezia Ca să pot scrie, volumul Cinema la mine-acasă, 2006). Recenziile aduc portretizări, judecăţi valorice, clasificări şi subtile comparaţii. Despre Iosif Chirilă citim: „Influenţat de alţii, dar având şi timbrul lui propriu, poetul-ţăran Iosif Chirilă este un admirabil exemplu de trufie a sincerităţii.” (p. 18). Marcel Tolcea, autorul volumului Bicicleta van Gogh, este definit prin trăsăturile esenţiale ale universului său artistic: „Pornind din absurdul urmuzian, trecând prin suprarealism, poetul scrie o poezie postmodernă, în registru ludic, apropiat aceluia al lui Şerban Foarţă.” (p. 25). Aceeaşi optică funcţionează şi pentru caracterizarea poetului Lucian Alexiu: „este un poet al lirismului controlat. Cultura poetică nu-i înăbuşă sentimentul, ci îl potenţează. Versurile lui, serioase, grave, înnobilează poezia.” (p. 55)
În secţiunea a doua, dedicată prozei, sunt recenzate patru romane, un jurnal, un volum de proză eseistică şi unul de proză scurtă, toate apărute în intervalul 1990-2006. Comentariile şi reflecţiile autorului finalizează în caracterizări percutante. De pildă, romanul prozatorilor Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, „Femeia în roşu este un experiment textualist postmodern.” (p. 65) „O proză stranie, simbolică, onirică, luxuriantă, eseistică prezintă Lucian P. Petrescu în volumul Căutându-l pe Adam” (p. 71).
În secţiunea a treia sunt grupaţi poeţi contemporani ale căror volume au văzut lumina tiparului până în 2006. Recenziile se constituie în comentarii literare de întindere, fiind prezentată, în elementele ei esenţiale, evoluţia fiecărui poet de la debut până în anul menţionat. Titlurile, incitante şi subtile, condensează trăsături definitorii ale personalităţilor: Ion Scorobete — un aristocrat al poeziei (p. 132), Nicolae Sârbu — un poet al entropiei (p. 112), Simona Ciurdar, între eu şi Dumnezeu (p. 186). Frecvent, judecăţile lui Constantin Buiciuc îmbracă adevărurile de ordin critic şi stilistic în formulări aforistice, potenţându-le caracterul persuasiv: „Poezia lui Ion Scorobete este, prin excelenţă, oximoronică.” (p. 134); „poeziile [lui Adrian Bodnaru, n.n.] evadează în lumea unui alt limbaj.” (p. 131); la Eugen Dorcescu „Poezia religioasă se iveşte sub raza înţelepciunii filosofice.” (p. 182)
Partea a patra a cărţii revine la proză, intervalul de referinţă fiind cuprins între 1990 şi 2005. Prozatorii Viorel Marineasa, Mircea Pora, Dan Floriţa-Seracin, Rodica Draghincescu, Paul Eugen Banciu, Ion Scorobete, Veronica Balaj, Remus Valeriu Giorgioni şi Cristian Ghinea sunt prezenţi cu romane şi metaromane, proze scurte, jurnale şi scrieri jurnalistice. Comentariile surprind mărcile fundamentale ale formulelor epice şi stilistice, iar concluziile exegetului validează prezenţa semnificativă a barocului şi postmodernismului în proza bănăţeană contemporană. Autorul notează tranşant: „Proza barocă a lui Viorel Marineasa impresionează prin somptuoasa ei faţadă, dar şi prin interiorul auster, plin de seriozitate.” (p. 219) Într-o apreciere globală, Mircea Pora aparţine postmodernismului: „Prin toate cărţile sale, […] este un excelent şi nostalgic comediograf postmodern.” (p. 225) Romancierul Paul Eugen Banciu este individualizat prin referirea la simbolurile sale; de pildă, în romanul Noaptea strigoilor (martorul): „Simbolul «Pluta Meduzei» este central în roman.” (p. 235) Remarcabile în această secţiune sunt şi glosele cu privire la relaţia poezie-roman, ilustrată de operele lui Ion Scorobete, Remus Valeriu Giogioni şi ale Veronicăi Balaj.
Partea a cincea a volumului se aşază tematic în şi despre critica literară, lucrările aparţinând intervalului 1995-2006. Volumele recenzate sunt referenţiale pentru fenomenul critic şi literar din aria bănăţeană. În maniera deja cunoscută, Constantin Buiciuc întregeşte comentariile cu reflecţii şi, mai ales, judecăţi valorice. Despre una din cărţile prozatorului Cornel Ungureanu, autorul concluzionează: „Volumul Fragmente despre teatru scoate în evidenţă faptul că, în spatele criticului şi istoricului literar bine-cunoscut se ascunde un excelent prozator, un povestitor de primă mărime.” (p. 268) Din perspectiva volumului Valahia de mucava, lui Daniel Vighi i se face următorul portret literar: „Valahia de mucava este produsul unui moralist sever, dezamăgit de prezent, dar şi de sine însuşi.” (p. 271) Eliade. Căderea în istorie de Graţiela Benga este receptat ca „o carte excepţională despre un autor excepţional. Portretul lui Mircea Eliade primeşte noi tuşe, puternice, prin eseul Graţielei Benga.” (p. 316) Recenziile cărţilor semnate de Alexandru Ruja, Şerban Foarţă, Dorin Murariu, Eugen Dorcescu, Ioan Ardeleanu, Gheorghe Secheşan, Simion Dănilă incită la lectura şi descifrarea integrală a lucrărilor respective.
Ultima parte, a şasea, reţine puternic interesul prin registrul amplu de personalităţi şi lucrări. Exegetul are în vedere lucrări de critică, istorie literară, stilistică, eseuri cu tematică diversă, colaje (de articole, confesiuni, însemnări şi interviuri din presă), romane, jurnale, volume de poezie. Sunt reuniţi, în această secţiune, Nicolae Balotă, Livius Ciocârlie, Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, Octavian Paler, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Augustin Buzura, Alexandru Paleologu, Gheorghe Schwartz, Radu Paraschivescu – şi enumerarea ar putea continua. Cititorului i se pune la dispoziţie un veritabil compendiu literar al intervalului 1994-2005. Din multitudinea judecăţilor critice exprimate reţinem câteva. De pildă, referinţa la una dintre cărţile lui Livius Ciocârlie: „Viaţa în paranteză este un text literar în care autorul se priveşte ca Narcis în oglinda apei, într-o libertate deplină.” (p. 339) Este de presupus că din această caracterizare a rezultat, mai târziu, titlul cărţii lui Constantin Buiciuc. Recenzia consacrată lui Octavian Paler inserează, între altele, aserţiunea: „Ca şi alte cărţi ale lui […], şi noua versiune a Apărării lui Galilei impresionează în primul rând prin tensiunea ideilor, prin complexitatea dezbaterii morale, dar şi prin eleganţa stilului şi prin unele surprinzătoare şi delicate ecouri lirice.” (p. 346). Analiza cărţii Orbitor. Aripa stângă. Jurnal (I) de Mircea Cărtărescu finalizează cu surprinderea manierei de creaţie într-o viziune generalizatoare: „Viziunile specific cărtăresciene sunt ţinute prin fire greu vizibile cu descinderile în sufletul creator, ascuns în text. Ele se leagă, într-o ţesătură semiotică, aparent haotic construită, cu toate celelalte elemente care creează lumea jurnalului. În centrul ei stă, nezdruncinat, autorul, creatorul acestei lumi. El nu o contemplă, ci se contemplă pe sine în timp ce o creează.” (p. 350)
Adresându-se persuasiv atât publicului cu apetit literar, cât şi celui specializat, volumul antologic Oglinda lui Narcis pendulează cu deplin echilibru între erudiţia criticului şi accesibilitatea implicată de apartenenţa la jurnalism. Conformându-se spaţiului restrâns pe care tradiţia şi canoanele le arogă cronicii literare, autorul îmbină elementele comentariului literar cu fixarea valorică a operei şi personalităţilor, trasând filiaţii, apartenenţe la curente şi tendinţe literare ori disocieri şi singularizări.
Dana Nicoleta Popescu
Leave a Reply