Heinrich Zimmer – Regele şi cadavrul. Povestiri despre biruinţa sufletului

Preocuparea marelui indolog Heinrich Zimmer este dacă sufletul nostru poate găsi drumul spre Adevărul universal al fiinţei. În Regele şi cadavrul. Povestiri despre biruinţa sufletului, destinată atât specialiştilor, cât şi profanilor, autorul trece printr-o succesiune unitară de eseuri prin care demonstrează — pe linia lui C.G. Jung — în ce măsură moştenirea spirituală a omului arhaic supravieţuieşte în straturile inconştiente cele mai profunde ale psihismului nostru. Acolo se desfăşoară lupta, cu consecinţe greu previzibile, dintre suflet şi principiul omniprezent al răului. Liber de orice prejudecăţi scientiste, Heinrich Zimmer a reusit, ca putini alti autori, să discearnă implicaţiile universale ale memoriei colective care au inregistrat etapele războiului dintre suflet şi rău si le-a ascuns, sub forme azi mai greu accesibile, in simbol si in...

Rodica Zafiu – 101 cuvinte argotice

Argoul fascinează prin exotism şi familiaritate, fiind un limbaj deopotrivă depărtat şi apropiat, al altora şi al nostru: alcătuit din cuvinte uneori misterioase, cu formă de neînţeles, dar, mai des, înşelătoare prin sensul neobişnuit asociat unei forme banale. În acelaşi timp, argoul e o ilustrare a posibilităţilor ludice şi estetice ale limbii; un spaţiu în care îşi manifestă creativitatea vorbitori anonimi, dotaţi cu ingeniozitate şi umor. Multă vreme neînregistrate în scris şi necuprinse în dicţionare, unele dintre aceste cuvinte (şi expresii) şi-au schimbat destul de mult forma şi sensul, devenind mici enigme etimologice. Dar tocmai acest lucru trezeşte curiozitatea justificată a cititorului. Prezenta lucrare s-a încumetat pe acest teren alunecos, unde efortul detectivistic aduce surprize şi satisfacţii mai mari decât în zonele mai aşezate, mai cunoscute ale limbii. Colecţia „Viaţa cuvintelor“ – concepută ca itinerar în lumea cuvintelor româneşti, într-o formă atrăgătoare şi accesibilă oricărui cititor – prezintă, în volume variabile ca mărime (de aproximativ două sute cincizeci de pagini), cele mai importante fapte lexicale de natură să ilustreze ideea formulată în titlul ei. Fiecare volum al colecţiei 101 cuvinte argotice cuprinde povestea a circa o sută de cuvinte dintr-un anumit domeniu. Am ales să utilizăm, în toate viitoarele titluri, numeralul „o sută unu” pentru simbolica sa (101 cuvinte argotice, 101 nume de monede, 101 nume de boli, 101 termeni de şah, 101 termeni religioşi, 101 termeni din muzică, 101 greşeli de limbă etc.). „Viaţa cuvintelor“ beneficiază de contribuţiile a numeroşi lingvişti de mare valoare, din ţară şi din...

Cristian Vasile – Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului

Punctele nodale ale biografiei politice a lui Leonte Răutu (n. Lev Oigenstein, 1910-1993) au coincis cu momentele cele mai dramatice din istoria comunismului românesc. Răutu a fost exponentul unei tradiţii intolerant-dogmatice care şi-a pus pecetea asupra evoluţiei, ori mai precis spus, involuţiei culturii române, în cele peste patru decenii de dictatură comunistă. Într-un interviu acordat unui politolog elveţian (unicul de acest gen pe care a acceptat să-l dea), Răutu a declarat: „România comunistă a fost în întregime construită după modelul sovietic.” A uitat să adauge că el a fost arhitectul acestei construcţii diabolice. Prin intensitatea obsesivă a acţiunilor sale devastatoare, Răutu poate fi asemuit lui Andrei Jdanov, şeful absolut al aparatului ideologic sovietic după 1945, un adevărat dictator cultural. Răutu a fost principalul arhitect al ideologiei de partid şi al unei construcţii diabolice puse în slujba îndoctrinării şi înregimentării – e vorba de Secţia de Propagandă şi Agitaţie, denumită ulterior Direcţia de Propagandă şi Cultură. Având aceste prerogative, a patronat numeroase campanii de linşaj mediatic. În 1949, când rememora atacurile contra lui Arghezi, Leonte Răutu conchidea cu cinismul binecunoscut că intelectualii şi artiştii „care sunt şi astăzi duşmani trebuie bătuţi fără milă. Pe Tudor Arghezi, care nici acum nu s-a schimbat, l-am desfiinţat”. Leonte Răutu şi a sa Direcţie de Propagandă, sub diversele sale înfăţişări şi indiferent de etapele comunismului românesc, s-au ocupat cu combaterea activităţii intelectuale spontane, nedirijate, cu condamnarea formulei „artă pentru artă”, vădind dispreţul pentru libertatea intelectuală, libertate suprimată tocmai în numele unei noi libertăţi promise poporului. „Vladimir Tismăneanu, pe lângă faptul că a cunoscut din interiorul unei ţări comuniste ce înseamnă comunismul în diferite feluri, de la diferite paliere, a avut apoi experienţa ideală pe care a luat-o în mediul academic american pentru a putea privi acest fenomen, simultan, cu familiaritate şi distanţă. Este, pesemne, cel mai calificat intelectual din lume în clipa de faţă...

Raymond Aron – Opiul intelectualilor

Denunţând, în anii 1950–1960, conformismul marxizant al intelighenţiei franceze, Raymond Aron este văzut, în contextul disputei intelectuale a epocii respective, drept principalul oponent al lui Jean-Paul Sartre, perceput ca un campion al intelectualilor angajaţi de partea stângii. În cartea sa Opiul intelectualilor, publicată la numai doi ani după moartea lui Stalin, în 1955, Aron condamnă adeziunea colegilor săi intelectuali la o filozofie totalitară. Alcătuind o istorie a miturilor politice franceze, o critică din perspectivă filozofică a marxismului şi o sociologie a intelectualilor, argumentaţia sa convingătoare subliniază deriva „intelectualilor aflaţi în căutarea unei religii“, care au trădat ceea ce ar fi trebui să constituie raţiunea lor de a fi — căutarea adevărului. Opiul intelectualilor este o carte esenţială: ea demonstrează că inteligenţa şi cultura nu împiedică fanatismul şi propune o analiză surprinzător de actuală a contradicţiilor stângii franceze. Raymond Aron (1905–1983) a fost filozof, sociolog, politolog şi jurnalist. Odată cu ascensiunea totalitarismelor, a devenit un promotor neobosit al liberalismului: „[Din mediul meu,] eram cel mai hotărât în materie de anticomunism, de liberalism. Dar abia după 1945 m-am eliberat cu totul şi definitiv de prejudecăţile stângii“ — scria el în Memoriile publicate în 1983. Timp de treizeci de ani (1947–1977), a fost editorialist la cotidianul Le Figaro, apoi, din 1977 până în 1983, a condus revista L’Express. Între 1970 şi 1983, a fost profesor de sociologia culturii moderne la Collège de...

Peter Mayle – Hotel Pastis

La 42 de ani, Simon Shaw, om de publicitate, este un tip bogat, de succes, de curând divorţat şi cam plictisit. Tânjind după o viaţă fără complicaţii, el evadează în ţinutul pitoresc şi rural al regiunii Provence. Aici,încurajat de încântătoarea Nicole şi de către inimitabilul lui majordom Ernest, Simon transformă cu entuziasm sediul jandarmeriei din BrassiÉre-les-Deux-Églises în Hotel Pastis, un mic colţ de rai pentru cei bogaţi şi celebri. Dar când în peisaj îşi fac apariţia Ambrose Crouch, un jurnalist englez alcoolic, Enrico, sinistrul gangster din Marseille şi spărgătorul de bănci Jojo şi acoliţii lui din puşcărie, se pare că Simon este doar la un pas de a-şi începe criza de la jumătatea vieţii… De acelaşi autor Un an bun Order Hotel Pastis Preţ @ RON24,99 Qty: Adauga in cosul de...