Daniel Pennac – Zâna carabină

Daniel Pennac, unul dintre cei mai faimoşi scriitori francezi ai momentului, revine cu o nouă povestire din ciclul Malaussenilor, care a debutat cu romanul „La căpcăunii veseli”, apărut la Editura Polirom în anul 2002. „Zâna carabina”, cel de-al doilea roman al seriei, continuă isprăvile excentricei familii din Belleville, antrenată de la copii şi până la bunici, vecini, prieteni, iubite, şefi în cea mai întortocheată intrigă poliţistă cu putinţă. În această lume nebună, nebună, nebună, bătrânele împuşcă tinerei, infirmierele împart medicamente interzise, bunicuţii se droghează, golanii de cartier sunt, la nevoie, băieţi inimoşi, poliţiştii sunt băgaţi în afaceri veroase şi un criminal misterios (sau mai mulţi?) umblă nestingherit pe străzi. De acelaşi autor Fructele pasiunii Necazuri la...

Daniel Pennac – La căpcăunii veseli

Mai multe fete şi băieţi, aflaţi la vârsta copilăriei şi adolescenşei (Louna, Thérèse, Clara, Jeremy, Piciul), făcuţi de aceeaşi mamă cu mai mulţi taţi succesivi şi tot succesiv abandonaţi (împreună cu neastâmpăratul câine Julius) în seama fratelui mai mare, Ben. În afara funcţiei de substitut de tată, Ben o mai îndeplineşte la serviciu şi pe cea neoficială, dar cât se poate de reală, de „ţap ispăşitor“. În cadrul marelui magazin universal unde lucrează, el se lasă sistematic umilit de cumpărătorii unor produse defecte. Însa apoi trece la atac şi caută să-i înduioşeze în toate modurile, etalându-şi lacrimogen condiţia de funcţionar amărât ce va fi dat afară din slujba, nu va mai fi primit nicăieri şi va sfârşi… la casa de nebuni. Scopul este să-i facă pe nemulţumiţi să-şi retragă plîngerea, iar directorul magazinului să nu le mai plătească despăgubiri. Atentate succesive cu bombe tradiţionale perturbă viaţa magazinului şi, printr-o ciudată coincidenţă, ultimul care trece prin zona ulterior afectată este întotdeauna Ben. Ironia, deriziunea, sarcasmul, verva pamfletara, umorul şi duioşia sunt pe rînd sau concomitent folosite în fiecare pagină a acestui roman ingenios construit, alert, dens, complex, cinematografic, trădând o scriitură degajată şi lipsită de accente moralizatoare. De acelaşi autor Fructele pasiunii Necazuri la şcoală Order La căpcăunii veseli Pret @ RON16,95 Qty: Adauga in cosul de...

Victor Suvorov – Ultima republică

Amestecul statului în activitatea particulară a cetăţenilor, lipsa proprietăţii private, precum şi consecinţele care au decurs din acestea – birocratizarea vieţii publice, răpirea libertăţii, prin urmare totalitarismul – sunt demascate nu doar ca trăsături nefaste ale unui anumit tip de societate, ci cât intenţii evidente ale comunistilor ruşi. Dorind un conflict internaţional pentru a putea răspândi comunismul în întreaga lume, Uniunea Sovietică trebuie considerată adevăratul iniţiator al celui de al doilea război mondial. De acelaşi autor Spărgătorul de gheaţă Ziua...

Philip Roth – Pata umană

În pragul pensiei, Silk Coleman, profesor de limbi clasice, acuzat de a fi emis afirmaţii rasiste la adresa studenţilor săi, preferă să demisioneze decât să facă public secretul care l-ar putea dezvinovăţi. În timp ce afacerea Lewinski ţine primele pagini ale ziarelor, scriitorul Nathan Zuckerman, prieten al lui Coleman, descoperă în spatele vieţii aşezate a acestuia din urmă un trecut misterios şi un prezent nu mai puţin tulburător: asumarea unei false identităţi evreieşti si relaţia cu senzuala Faunia, femeie de serviciu cu treizeci de ani mai tânără decât el. „Pata umană” a primit în Franţa Prix Medicis Etranger, iar prestigioasă revista „Lire” a desemnat-o drept cea mai bună carte a anului 2002. De asemenea, romanul a fost transpus pe marele ecran de regizorul Robert Benton, cu Anthony Hopkins si Nicole Kidman în rolurile principale. De acelaşi autor Operaţiunea Shylock Povestea lui Orişicine Viaţa mea de bărbat Order Despre rasism Preţ @ RON42,95 Qty: Adauga in cosul de...

Paul Ricoeur – Cum să înţelegem Biblia

Obiectul analizei este un acelaşi text din Biblia ebraică, supus unei duble investigaţii. Autorii nu au lucrat paralel, ci în succesiune: mai întâi exegetul, apoi filosoful. În cele din urmă, cele doua voci s-au unit, ţinând cont una de cealaltă, pentru a proceda la redactarea finală, cea a cărţii pe care au semnat-o împreună. Ne sunt, aşadar, propuse mai întâi două lecturi exemplare care duc la colaborarea celor două demersuri, unul istorico-critic, altul filosofic, pentru a demonstra că acest tip de interacţiune este nu numai posibil, necesar şi productiv, ci pur şi simplu o realitate. Lucrarea se adresează unui public cu pregătirea necesară pentru a înţelege că, deşi condiţiile de producere a textului şi intenţiile autorului nu sunt indiferente stabilirii sensurilor operei, ele nu mai pot fi propuse ca reguli exclusive de interpretare. Postulatul autorilor acestei cărţi este acela că, în general, semnificaţia unui text este „un eveniment” determinat atît dinăuntru, cît şi din afară, adică atât de constrângerile textuale, cît şi de aşteptările unor comunităţi de cititori pe care autorii textelor nu le puteau anticipa. De acelaşi autor La şcoala fenomenologiei Despre...

« Older Entries Next Entries »