Currently Browsing: Ştiinta

Victor Neumann – Istoria Banatului

„Banatul a fost spațiul experimentelor, al inițiativelor social liberale, al aspirațiilor umaniste și al dorinței de bunăstare materială. Uneori , locurile acestea au fost ale acelor indivizi și comunități ce au refuzat servituțile regimurilor autoritare sau totalitare. Din aceste motive și pentru multe altele, Banatul își are particularitățile sale. Cunoașterea și invocarea realităților istorice sunt direct legate de proiectele de viitor. Orice perspectivă culturală avem, nu vom putea ignora observația potrivit căreia o societate are viitor, atâta vreme cât are un trecut de la care se poate revendica”, spune prof. dr. Victor Neumann. Studii privind particularitatile unei regiuni transfrontaliere.  Victor Neumann (n. 1953, Lugoj) este istoric şi filozof al culturii, profesor de istoria modernă a României şi istoria modernă a Europei la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara. Este cofondator – împreună cu profesorul Armin Heinen de la Universitatea din Aachen – şi director (din 2008) al Şcolii Doctorale Internaţionale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Colaborator periodic al revistelor culturale româneştiOrizont (Timişoara), Timpul (Iaşi), Observator Cultural(Bucureşti), Revista 22 (Bucureşti), Dilema Veche (Bucureşti), Apostrof (Cluj), Idei în Dialog(Bucureşti), Altitudini (Bucureşti) etc., este semnatarul a peste 500 de...

Antony Beevor – Al doilea război mondial

Prin dimensiunea sa cu adevărat planetară, al Doilea Război Mondial, socotit drept cel mai mare conflict din istorie, prin amploarea distrugerilor, numărul victimelor şi modificările în structura lumii, a dominat peisajul mental al mai multor generaţii. Antony Beevor, folosindu-se de excepţionalul lui talent de povestitor, reuneşte aici elementele disparate ale micilor istorii pentru a compune mozaicul Marii Istorii, aşa cum nu ne-a fost prezentată niciodată, fiecare element găsindu-şi locul care i se cuvine. Pe baza unor documente vechi, precum şi a unor arhive inedite, cu stilul limpede şi compasiunea care îl caracterizează, Antony Beevor ne duce de la Atlanticul de Nord la Pacificul de Sud, din stepa siberiană în deşertul Libiei, din jungla birmaneză la Berlinul asupra căruia cad bombe, de la lambriurile aurite ale cancelariilor la Leningradul asediat, fără să ne ferească în niciun moment de ororile războiului, fie că este vorba despre Einsatzgruppen din spatele frontului de Est, de prizonierii din gulag înrolaţi cu forţa în batalioanele sinucigaşe sau de crimele sadice comise de armata imperială japoneză în China. Order Al doilea război mondial Preţ @ RON79,00 Qty: Adauga in cosul de...

Margaret MacMillan – Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914

Cum a renunţat Europa la pace şi a ales Primul Război Mondial

Noul Testament. Evanghelia după Matei

Noua ediție a Evangheliei după Matei conține peste 60 pagini inedite față de prima ediție, facilitând înțelegerea mai multor pasaje problematice. Order Noul Testament. Evanghelia după Matei Preț @ RON49,00 Qty: Adauga in cosul de...

Noul Testament. Evanghelia după Ioan

S-a urmat cu fidelitate ediția stabilită de Nestle-Aland, adusă la zi de cei mai reputați savanți internaționali. Traducerea îmbină criteriul fidelității cu eleganța stilistică. Textul original poate fi consultat „în oglindă”. Amplul comentariu discută variantele de manuscrise, oferind, de asemenea, toate informațiile necesare de ordin filologic, istoric și teologic. El nu inhibă, ci lămurește; nu sperie ci stimulează. Order Noul Testament. Evanghelia după Ioan Preț @ RON49,00 Qty: Adauga in cosul de...

Noul Testament. Apocalipsa lui Ioan

Prin anvergură și profesionalism, traducerea comentată a Noului Testament propusă de Cristian Bădiliță, specialist al creștinismului timpuriu, este o realizare unică în peisajul teologic și cultural românesc. Order Noul Testament. Apocalipsa lui Ioan Preț @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »