Currently Browsing: Ştiinta

Ioan Stanomir – Junimismul şi pasiunea moderaţiei

„Junimismul şi pasiunea moderaţiei propune cititorului de astăzi revizitarea unui moment intelectual esenţial pentru geneza modernităţii româneşti. Între 1864 şi 1918, Junimea a fost unul dintre grupurile cele mai influente, impunând nu doar un canon literar, ci şi o gramatică a înţelegerii societăţii. De aici, utilitatea unei priviri asupra imaginarului ideologic şi politic generat de această asociere de spirite. O asemenea examinare este cu atât mai necesară cu cât decenii de-a rândul proiectul politic junimist, ca parte a proiectului conservator românesc şi occidental, a fost supus unei logici procustiene şi reducţioniste a lecturii. Junimismul şi pasiunea moderaţiei duce mai departe o încercare a autorului de a schiţa o genealogie şi un profil al gândirii conservatoare româneşti, de la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga. În această economie a dezvoltării direcţiei conservatoare, Junimea, prin P. P. Carp şi Titu Maiorescu, deţine o poziţie canonică. Ea este întruchiparea, în peisajul local intelectual, a unei linii pe care, preluând o sintagmă deja clasicizată, am denumit-o «liberal-conservatoare». În cadrul acestei familii de spirite, junimismul îşi află locul natural, valorizabil nu ca forţă a reacţiunii, ci ca etos al echilibrului şi al prudenţei.“ (Ioan STANOMIR) Order Junimismul şi pasiunea moderaţiei Preţ @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

Adam Burakowski – 1989. Toamna naţiunilor

Volumul prezintă schimbările care au început în Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, România şi Bulgaria în a doua jumătate a anilor ‘80 şi au culminat cu prăbuşirea sistemului comunist în 1989, accentul fiind pus nu atât pe evenimentele în sine, cât mai ales pe cauzele şi consecinţele acestora, pe studiul comparativ al sistemelor şi pe caracterul specific al schimbării din fiecare ţară. Order 1989. Toamna naţiunilor Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Aleksander Gubrynowicz – 1989. Toamna naţiunilor

Volumul prezintă schimbările care au început în Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, România şi Bulgaria în a doua jumătate a anilor ‘80 şi au culminat cu prăbuşirea sistemului comunist în 1989, accentul fiind pus nu atât pe evenimentele în sine, cât mai ales pe cauzele şi consecinţele acestora, pe studiul comparativ al sistemelor şi pe caracterul specific al schimbării din fiecare ţară. Order 1989. Toamna naţiunilor Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Pawel Ukielski – 1989. Toamna naţiunilor

Eben Alexander – Dovada lumii de dincolo. ADUSĂ DE UN NEUROCHIRURG

Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boală extrem de rară. Timp de şapte zile s-a aflat în comă. Apoi, tocmai când doctorii se gândeau să întrerupă tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc. Se întorsese în lumea aceasta. Însănătoşirea lui Alexander este un miracol medical. Dar adevăratul miracol al poveştii sale se află altundeva. Cât timp corpul lui a zăcut în comă, Alexander a călătorit dincolo de această lume şi a întâlnit o fiinţă angelică. Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tărâmuri ale existenţei superfizice. Acolo s-a întâlnit şi a vorbit cu sursa Divină a universului însuşi. Înainte de această călătorie, el nu găsea împăcare între cunoştinţele de neurochirurg şi credinţa în ceruri, Dumnezeu sau suflet. Astăzi, Alexander este convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită decât atunci când realizăm că Dumnezeu şi sufletul sunt reale şi că moartea nu reprezintă sfârşitul existenţei personale, ci doar o tranziţie. Order Dovada lumii de dincolo. ADUSĂ DE UN NEUROCHIRURG Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Wilhelm Stekel – Psihologia eroticii masculine

Să fie impotenţa una dintre bolile epocii noastre? În volumul de faţă, pornind de la lupta dintre natură şi cultură care se dă în fiecare disntre noi, Stekel atrage atenţia asupra importanţei psihoterapiei în cazul disfuncţiilor sexuale. Impotenţa psihogenă, ejacularea precoce, tulburările de orgasm îşi găsesc rezolvarea prin identificarea cauzelor inconştiente ale inhibiţiei. Însă lucrarea de faţă nu abordează doar soluţiile nevrotice de rezolvare a conflictului naturăă, ci şi succesul sublimării sexualităţii în activitatea profesională, care aduce cu sine plăcerea de a munci. Bogată în ilustrări clinice, scrisă cu claritate, oferind recomandări pentru tinerii aflaţi la începutul vieţii de familie, cartea se adresează atât specialiştilor,cât şi tuturor cititorilor interesaţi de psihologia sexualităţii masculine. Order Psihologia eroticii masculine Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »