Currently Browsing: Ştiinta

Valentin Mureșan – Un filosof rătăcit în agora

Ce mai poate face filosofia în lumea contemporană, care pare să dispreţuiască exerciţiul gândirii critice, al discriminării valorilor şi preocuparea pentru Bine, Adevăr şi Frumos? Volumul Un filosof rătăcit în agora cuprinde o culegere de eseuri scrise de filosoful Valentin Mureşan despre câteva teme fierbinţi ale actualităţii. Autorul scrie despre criza filosofiei, despre felul în care ar trebui reformat sistemul de învăţământ, despre anomaliile culturale ale dragostei ori despre secretul construirii unor instituţii morale. Reflecţiile, amare în constatări, dar entuziaste în construirea soluţiilor, sunt completate de câteva portrete sentimentale ale unor colegi. Filosofia îşi reafirmă astfel puterea de a explora cotidianul şi de a redefini direcţiile în care poate evolua lumea actuală. Order Un filosof rătăcit în agora Preţ @ RON18,90 Qty: Adauga in cosul de...

Moshe Idel – Mircea Eliade. De la magie la mit

Cărţile ce i-au fost dedicate lui Mircea Eliade în Occident, atât înainte, cât şi după prăbuşirea comunismului românesc, se sprijină pe scrierile sale târzii, fără a lua în considerare, în majoritatea cazurilor, studiile româneşti timpurii. Cu acces la sursele originale, Moshe Idel pleacă de la premisa că scrierile româneşti ale lui Eliade sunt esenţiale pentru a-i înţelege parcursul biografic şi academic, stabilind astfel alte raporturi şi alt echilibru între biografia, operă ştiinţifică şi opera literară ale acestuia. Order Mircea Eliade. De la magie la mit Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Christophe Andre – Seninătatea. 25 de povestiri despre echilibrul interior

Ne-ar plăcea să rămânem mereu senini… Dar viaţa ne tulbură apele, iar demonii noștri lăuntrici se trezesc: atunci devenim îngrijoraţi, ne pierdem speranţa, ne risipim. Prin cele 25 de istorioare și prin învăţămintele lor, cartea vă propune să înaintaţi, în ritmul vostru, pe calea echilibrului și a seninătăţii. Descoperiţi înţelepciunea vieţii de zi cu zi ascunsă în micile și efemerele momente de fericire, precum un telefon de la un vechi prieten, un jurnal abandonat și redescoperit sau o frunză dansând în vântul tomnatic. Învăţaţi să savuraţi clipa, să vă relaxaţi, să zâmbiţi și vă menţineţi trupul binedispus și spiritul treaz. Order Seninătatea. 25 de povestiri despre echilibrul interior Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Christopher Bollas – Isteria

A venit vremea pentru o reconsiderare a isteriei în comunitatea terapeutică? Aparent, isteria a dispărut din cultura contemporană. În realitate, aceasta a fost pusă în umbră de popularul diagnostic al „tulburării de personalitate borderline”. În Isteria, celebrul psihanalist Christopher Bollas oferă o teorie originală asupra isteriei, ce împleteşte trăsăturile­i bine cunoscute – ideile sexuale refulate, exprimarea de manieră teatrală, supraidentificarea cu celălalt etc. Citindu­-l pe Freud într­o cheie diferită, Bollas argumentează că sexualitatea în sine este traumatică pentru toţi copiii, dat fiind că „distruge” relaţia cu mama.Astfel, dintr­o ocrotitoare a bebeluşului, ea devine obiectul sexual al copilului şi al tatălui. Pentru isteric, asumarea acestei schimbări este perpetuu traumatică, iar personalitatea isterică se formează prin opoziţie cu această dezvăluire. Isteria oferă o lectură captivantă studenţilor şi specialiştilor implicaţi în psihanaliză şi psihoterapie, precum şi cititorului obişnuit interesat de formarea personalităţii. Order Isteria Preţ @ RON49,00 Qty: Adauga in cosul de...

Sadock – Manual de buzunar de psihiatrie clinică

Acest ghid compact, aflat la cea de-a III-a ediţie, a cărui conciziune şi claritate vor uimi, acoperă întreaga gamă a tulburărilor psihiatrice şi constituie o lucrare de referinţă în diagnosticul şi tratamentul bolilor mintale ale adultului şi copilului. Sunt prezentate sinteze deosebit de informative, care includ aspectele esenţiale ale etiologiei, epidemiologiei, clinicii şi tratamentului majorităţii afecţiunilor psihiatrice şi au fost incluse planşe color, aduse în întregime la zi, ale medicamentelor mai importante care se folosesc în psihiatrie. Criteriile de diagnostic din noul DSM-IV-TR vor ajuta la folosirea celor mai recente standarde diagnostice din...

Martin Heidegger – Interpretări fenomenologice la Aristotel

În anul 1922, când a fost scris acest text, Heidegger dobândise deja notorietate prin prelegerile şi seminarele sale de la universitatea din Freiburg. Cum în acelaşi an se eliberaseră două posturi de profesor, la Marburg şi la Göttingen, şi cum Heidegger nu mai publicase nimic de peste şase ani, Paul Natorp şi Georg Misch i-au solicitat, din partea celor două facultăţi, o succintă prezentare scrisă, în care să lămurească parcursul cercetărilor sale. Lucrarea de faţă, cunoscută şi ca Raportul către Natorp, reprezintă răspunsul inedit dat de Heidegger la această solicitare. Ea nu e un arid curriculum academic ori un simplu „proiect de cercetare“, ci un pasionant text programatic, ce expune, sub pretextul unei interpretări originale la Aristotel, o primă schiţă a ceea ce avea să fie analitica existenţială din Fiinţă şi...

« Older Entries Next Entries »