Currently Browsing: Ştiinta

Moroianu Gheorghe – Statutul profesiilor liberale

În doctrina juridică din România o analiză a profesiilor liberale (care să ofere trăsăturile comune, dar și particularitățile întâlnite, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea practica o profesie liberală, incompatibilitățile și nedemnitățile din cadrul fiecărei profesii ce împiedică exercitarea lor, modalitățile și formele în care se pot exercita aceste profesii, răspunderea juridicăa membrilor profesiilor liberale) cuprinsă în lucrări de sine stătătoare încă nu s-a realizat. Există însă lucrări care abordează anumite profesii liberale de mare interes teoretic și practic. Scopul lucrării de față este și acela de a realiza o analiză, pe cât posibil, exhaustivă a profesiilor liberale, de a desprinde mecanismul evoluției lor de după...

Dana Levi – Fundamentele iudaismului

Moise aduce Tablele Legii în timpul Exodului în deșertul Sinaiului, tanaimii și amoraimii au creat Misna și Gemara după căderea celui de-al doilea Templu, Lenin începe marea revoluție socialistă după primul război mondial, implementarea comunismului a avut loc după cel de-al doilea și, în mod similar, preoții și leviții definitivează Tora și monoteismul în exilul babilonian, după marea catastrofă a căderii primului Templu. Order Fundamentele iudaismului Preț @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Adrian Levi – Fundamentele iudaismului

Aristotel – Etica nicomahică

Nu există o înviorare mai puternică pentru spirit decât lectura vechilor clasici: îndată ce ai luat pe vreunul dintre ei în mână, fie numai pentru o jumătate de oră, te simți îndată împrospătat, ușurat, purificat, înălțat și...

Gabriel Delanne – Karma și reâncarnarea

Fiecare din celulele corpului nostru acționează în contul ei, în mod inconștient; la fel, acțiunile lumii exterioare sunt inconștiente; cine oare disciplinează toate aceste elemente pentru a le conduce spre ținta finală care este întreținerea...

Paul Sedir – Istoria ordinului Rosicrucian

Membrii Ordinelor inițiatice au fost întotdeauna impiedicați să-și afirme public afilierea la vreun ordin, ba chiar trebuiau să nege această afiliere, dacă ar fi fost interogați de autoritățile...

« Older Entries Next Entries »