Stoian G. Bogdan – Torrent

De Marius Ghilezan Torrent e un fel de traseu prin grădina cu suflete şi nicidecum un sistem de căutare de filme mişto. De undeva de sus, autorul (ajuns în eternitate) priveşte „nemuritor şi rece” la întâmplările fierbinţi cu sex, droguri şi chiar acţiuni necrofilice, unde altundeva, decât pe strada Stoian G. Bogdan sau în cimitir. În poemul eseu, named Torrent by the author: „uite-l pe Louis Armstrong, negru ca ciocolata cu lapte/şi Ela Fitzgerald ca tăciunii de înger,/şi Paganinio cu vioara cu vene de drac/what a wonderfull world”, o lume trăieşte la foc intens nebunia. Autorul e un altfel de demiurg. Dacă din scris, reiese că nu crede în viaţa de apoi, textul e un elogiu carnal la poezeu (o altă divinitate).  Sub ochii impasibili ai cititorului se petrece un masacru morbid al pudibonderiei, un fel de obişnuinţă la poeţii neamului, „când nimic nu au a spune”. Torrent e un tunet, nu un torent. Cuvintele explodează, nu vindecă prejudecăţi. Excită şi zăpăcesc. Versurile sunt cearşafuri de lupanare, nu deprinderi zemoase ale textului fără conţinut. Când nu vrăjeşte şi nu execută angelicele făpturi, Stoian G. Bogdan parodiază viaţa, paştişează poetul neamului Ion Mureşan şi duce personajele sale să facă sex cu trupul nedescompus al cântăreţei din groapă. Aici, faza e memorabilă. Citiţi-o şi nu dormiţi la noapte! Supraomul din eseu sfidează imponderabilitatea gesturilor şi trăirilor poetice, aşezate comun în obişnuinţa literară românească. Dacă alţii plictisesc, SGB provoacă senzaţii tari. Nebunia la el nu e numai în pantaloni. Parafrazându-l pe Brecht, aş zice: „Opriţi ascensiunea lui Arthuro Ui,” deci a celui neadaptat unei lumi înţepenite în mediocritate. Şi la ce ar folosi această frână? „Lumea va fi mai chill mai cool mai dă-o dracu’?” SGB îşi trăieşte condiţia de supraerou cu aripile în vânt, nu cu pliscul spre animalele de companie, cu plictisul în gheare. Plăcerea scrisului e la ea acasă,...

Alessandro Baricco – Novecento

De Alexandru Cristian Viața  omului este înlănțuită de o plăcere, de o pasiune, de o durere, de o iubire. Omul nu poate trăi independent pe acest Pământ. O forță misterioasă, unică îl ține. Este sensul unei vieți, este datoria de a demonstra că nu te-ai născut degeaba. De ce ne-am  născut ? De ce vedem și auzim frumusețile lumii ? Ca să vorbim despre ele sau ca glasul nostru să fie un mormânt veșnic ? Pasiunea adevărată te ucide dar nu te distruge.    În anul 1900 un biet marinar Danny Boodman descoperă o cutie de carton ce scoate sunete nemaiauzite de el, Un copil căuta un drum spre viață. Marinarul îl adoptă și îl crește până la opt ani când moare. Copilul este botezat cu un nume ce marchează apariția sa pe lume, Novecento, începutul secolului XX. Danny Boodman T.D. Lemon Novecento va ajunge unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii. Singuratic dar genial, valurile mării îl fac să înțeleagă lumea cu ajutorul notelor muzicale. Începe să cânte de la vârsta de opt ani. Până la moarte nu a coborât niciodată de pe vasul de croazieră Virginian, unde tatăl său adoptiv l-a găsit. După un duel pe care îl câștigă cu inventatorul jazz-ului, Novecento începe să cânte dumnezeiște. Nimic nu-l oprește. Cum poate acest băiat care nu a coborât niciodată de pe vas să cânte despre toată splendoarea, grația și minunea lumii ? Dăruit de Dumnezeu cu un talent uriaș Novecento începe să-și dorească să vadă marea de pe țărm. Deși a trăit toată viața pe mare, Novecento simte că marea nu se poate observa decât de pe pământ. Se hotărăște se coboare la 33 de ani de pe vas,  în celebrul port al New York-ului. Entuziasmat de acest gând, își face bagajele și așteaptă cu nerăbdare atingerea țărmului. Se aruncă vijelios pe scară, dar la a treia scară se oprește. Privirea îi îngheață spre...

Caius Dobrescu – Euromorphotikon

Dacă vrei să te dai cult şi în ton cu noile tranduri ale culturii, nu poţi să nu ai pe noptieră Euromorphotikon-ul lui Caius Dobrescu. E cu totul altceva decât s-a scris la noi în ultimii douăzeci de ani.

Niccolo Machiavelli – Principele

De Marius Ghilezan Niccolo Machiavelli s-a retras într-o localitate, departe de viaţa tumultoasă a Florenţei, pentru a scrie o carte de istorie a Armatei din Imperiul Roman. La scurt timp, şi-a dat seama că nu va avea prea mulţi cititori. S-a gândit să conceapă un ghid practic pentru prietenul său Lorenzo, nepotul lui Lorenzo Magnificul, în lupta de câştigare a postului de secretar al Republicii. Aşa s-a născut lucrarea, care va fi publicată de abia după moartea autorului. De la această carte a rămas omenirii atributul „machiavelic”, nu numai pentru învăţăturile sale teoretice bazate pe principiul neortodox  „scopul scuză mijloacele.” Istoria politică a demonstrat veridicitatea deducţiei sale logice că e mai uşor să fii temut decât respectat. Cei care vor să conducă organizaţii, să câştige respect sau admiraţie, să facă politică înaltă trebuie să citească pe lângă Arta războiului, un îndreptar de strategii de acţiuni, şi cartea lui Niccolo Machiavelli. Culmea este că acest îndreptar cinic a fost redactat pentru unificarea Italiei şi alungarea barbarilor din...

Ismail Kadare – Piramida

22.90 – 10.00 Lei Piramida lui Kadare este o carte despre egolatria dictaturii, care te poartă cu gândul la realismul magic al lui Flaubert, Garcia Marchez sau Stefan Heym. Calculele mercantile aduc teroare, dispariţiile sunt ţinute sub tăcere, în numele democraţiei simbolizate de faraon ancheta oficială provoacă o adevărată demonologie. O parabolă politică scrisă minuţios, ca un arc peste timp între doi tirani, Keops al Egiptului şi Enver Hodja al Albaniei. Secrete maligne, conspiraţii, nedreptăţi nejustificate. O carte şlefuită, vigilentă ca un roman poliţist, care dovedeşte, pentru a nu ştiu câta oară, cât de periculoase sunt sistemele dictatoriale. De acelaşi autor Palatul...

Stoian G. Bogdan – Nu ştiu câte zile

De Marius Ghilezan Nu ştiu câte zile este romanul celor care nu vor să mergă cu tramvaiul, visează poziţii sociale, dar şi o viaţă de desfrâu erotic şi financiar. Adică, tânărul de azi care s-a născut într-o societate fără principii, în care dictează banul şi bunul-plac. Stoian G. Bogdan nu psihanalizează, trece direct la acţiune. Narcis, protipul descurcăreţului de azi, revine în comunitatea sa natală din Moldova, desigur „îmbrăcat foarte shuki” şi cu merzan. Intră într-un local de jocuri, se cinsteşte ca un belfer ce este şi-şi duce limuzina, cu număr de înmatruculare B-11-SUG ( „sug banii poporului” n.a.) la spălătorie, unde dă peste Ramona, fosta sa prietenă, „căzută” la munca de jos. O cinsteşte cu 500 de euro doar pentru a-i arăta ce mahăr a pierdut. Trebuie spus că în adolescenţă, ea „se vrăjea” ce fiul primarului, nu cu el. „Ramona era pişată. Îşi înghiţise limba. Aşa gest nu văzuse nici în telenovele.”  Vechii prieteni Novac, Cocostârcu, Daniel sunt tot pe „felie” . Puicuţele îi fac cu ochiul. Ascunde că este cuplat la Bucureşti cu fiica unui interlop notoriu, de unde are şi banii. Îi fură unui fiu de cămătar iubita, după care îl ameninţă că el e mai tare la Bucureşti. „Ţiganul a început să o dea la mangleală, cum se zice, adică i s-a înmuiat tupeul”. Autorul taie planurile. Influenţele lecturilor generaţiei beat nu sunt prea evidente. Şi bine face. Cititorul nu e lăsat să respire. E bine conectat la aparatul de accelerat pulsul, adrenalină, „la greu”. Bătăii cu ciorile dintr-un bar sătesc i se interpun aducerile aminte. Vremea copilăriei sale triste când părinţii i-au fost executaţi de mafia mercurului. Activ în procesul de seducţie, dezvirginează o puştoaică după care zăpăceşte pe alta şi o duce la Torino, unde chipurile avea treabă. „Ştii că nu există dragoste. Dragostea este o invenţie a poeţilor romantici care nu...