Currently Browsing: Poezie

William Shakespeare – Visul unei nopţi de vară

Dar dac-aceasta-i voia sorţii rele, Să îndurăm şi noi primejdii grele. Ca toţi iubiţii, — noi s-avem răbdare, Că nu-i pe lume-amor lipsit de chin, De gânduri negre şi de-adânc suspin, De dor, de lacrimi şi de griji...

Aurelia Marin – Albul miresei care se vedea în oglindă

Versurile Aureliei Marin atesta o certă înzestrare poetică, recogniscibile în sensibilitatea lirică şi în capacitatea sugestivă. Indiferent de tematica lor, poemele au o mişcare hieratică, repetitoare şi promiţătoare în acelaşi timp. Atmosfera lor este, în genere, învăluitoare, pregnantă, insinuantă.` (Mircea Martin) Albul miresei care se vedea în oglindă este a cincea carte de versuri a Aureliei Marin. Firesc ar fi să punem în textul nostru de recomandare spre lectura o scurtă istorie a experienţelor poetice ale autoarei şi să ne folosim de acest demers în decodificarea mesajului din acest volum de poezie. Dar ar fi vorba doar de o opţiune mai mult sau mai puţin orgolios-critica, pentru că poezia Aureliei Marin se articulează, esenţial, pe formele pe care le capătă propria identitate în faţa unor experienţe umane ce tentează limitele. În fond, identitatea este, dacă nu tema, problematica centrală a poeziei ei. Order Albul miresei care se vedea în oglindă Preţ @ RON8,90 Qty: Adauga in cosul de...

Gabriela Toma – Cântecul geamănului

Cântecul geamănului este un volum de versuri omogen, cu o arhitectură simbolică unitară şi o construcţie pe mai multe paliere de semnificaţie, de la cel direct existenţial la cel metafizic. Unitatea de viziune se asociază perfect cu unitatea de dicţiune. Textele sunt în general scurte, intense, enigmatice, cu personaje lirice care apar şi dispar, fantomatic, din cadru. Poemele Gabrielei Toma developează secvenţe onirice, meditative, cu un amestec de suavitate şi cruzime, iar afectivitatea bine ţinută în frâu a tonului imprimă secvenţelor o atmosferă psihedelică, stranie. Un talent puternic interiorizat, de o forţă...

Mircea Cărtărescu – Levantul

Un personaj absolut deosebit ne propune Mircea Cărtărescu în Levantul: poezia românească de la începuturi până în zilele noastre. Scrisă la sfârşitul anilor ’80, poemul său epic reiterează traseul gândirii poetice româneşti şi reconstituie, în interiorul unui „roman în versuri” cu acţiune labirintică, marile epoci ale literaturii. Rafinantele procedee metatextuale folosite de autor fac din carte un exemplu de scriere postmodernă. Dragoste, aventuri, meditaţie filozofică şi inspirţtie poetică se contopesc într-un tot unic – emblema a „valahiei eterne”. De acelaşi autor...

Alexandru Macedonski – Opera poetică. 3 volume

Teoretizând simbolismul, Alexandru Macedonski a înteles să-l şi promoveze vizionar în literatura română. În numele acestui curent, directorul „Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească de pâna atunci: parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism tot ce putea impresiona prin neobişnuit şi bizar. El însuşi s-a exersat în compuneri alcătuite după ultima modă pariziană, cea care avea să revoluţioneze lirica.  A afişat uneori preferinţe morbide pentru macabru ca în Vaporul morţii de exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-şi să creeze efecte lirice prin pure combinaţii de imagini şi sunete.   Poezia lui Macedonski propunea o nouă estetică, anticipind modernismul secolului XX. Volumul II conţine: Excelsior, Poema...

Şerban Foarţă – Ethernul pheminin

Aşa cum ne-a obişnuit poetul Şerban Foarţă şi în Ethernul pheminin manipulează cu o dexteritate uimitoare, inginerească, cuvintele şi sensurile lor simbolice. Ori are fraze muzicale, ori te lasă să pendulezi peste şotronul lettrist, ieşi năuc după lectura epistolar fantezistă, în care calamburul, cochetăria, graţiosul, omagiul eternului feminin se îmbină într-un discurs curtenitor, supus delicilor stilistice. „Doamnele vertijuri, doamnele deranjuri, doamnele invidiosincrasii mai au: unele văd roşu, altele oranjuri, unele văd dublu, cestelalte blau.” (fragment Despre ethernul pheminin) Order Ethernul pheminin Preţ @ RON16,50 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »