Currently Browsing: Poezie

Şerban Foarţă – Ecclesiastul. Cântarea Cântărilor

Ca şi în cazul Cărţii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea în stihuri româneşti a celor două texte biblice faimoase constituie (într-o accepţie, sperăm, benefică) o compilaţie… Ar fi de-a dreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) să încercăm un comentariu al lor în câteva cuvinte. Întrucât inconturnabila clapetă a volumului trebuie, totuşi, scrisă, spune-vom doar atât: în timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato, ce reia tema incipientă (şi, de fapt, unică) până la propria-i istovire, Cântarea Cântărilor ar fi (zis cvasi-pleonastic) o cantată; în ciuda cantabilităţii, însă, cel mai hermetic text este al ei, – pe când al cestuilalt e sapienţial şi, ca atare, mult mai transparent. Cât despre cel dintâi, făcând abstracţie, aici, de conotaţiile-i absconse şi de subtextu-i esoteric, un comentariu optim (în, bineînţeles, puţine vorbe) ar fi acela din Samariteanca, o „proză” a marelui poet Arghezi: „Şi în mijlocul mânăstirii, urzită cu fulgi de ceaţă, ea [«ţiganca tânără şi frumoasă», n.n.] porni cu urciorul cu apă, ridicându-şi fusta ca o togă deasupra unui trup negru, molatic şi sprintem, ca din Cântarea Cântărilor, însoţită de murmur de cobze.” De acelaşi autor 33 de fatrazii Order Ecclesiastul. Cântarea Cântărilor Preţ @ RON19,50 Qty: Adauga in cosul de...

Şerban Foarţă – 33 de fatrazii

Modul de producţie şi întrebuinţare Strania fantazie zisă fatrazie nu-i un gen de centru; deci, a patra zi e cea mai proastă pentru scos o fatrazie de prin cap sau ventru. Şerban Foarţă De acelaşi autor Mr. Clippit & Comp Order 33 de fatrazii Preţ @ RON17,00 Qty: Adauga in cosul de...

Iulian Tănase – Adora

Adora este titlul care deschide colecţia de poezie a Editurii ART. Iulian Tănase este redactor la Academia Caţavencu, din anul 1997, şi realizator de programe la Radio Guerrilla din 2004. Din anul 2003, este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dintre volumele publicate: Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002), Sora exactă (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreună cu Dan Stanciu), Abisa (2007). A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum/For Gellu Naum (2002), precum şi publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei „Gellu Naum“, împreună cu Dan...

Dana Catona – Iepurele de martie

Iepurele de martie este o selecţie din poeziile scrise într-un interval de cinci ani; mai vechi sau mai recente, mai vesele sau mai triste, ele sunt un fel de pseudo-jurnal care a avut adesea un rol terapeutic. Am scris fără un ţel anume şi mult mai târziu m-am gândit că din înlănţuirea cuvintelor de pe foaia de hârtie a caietului din rucsac sau dintr-un fişier al computerului poate ieşi o carte. A fost o bucurie să scriu şi a fost o bucurie să arăt aceste poezii prietenilor sau celor apropiaţi, şi să văd cum ei regăsesc o parte din mine, acolo. O parte pe care nu o cunoscuseră, dar care totuşi le părea familiară. DANA CATONA Order Iepurele de martie Preţ @ RON12,90 Qty: Adauga in cosul de...

Ion Mureşan – Poemul beţivilor

Vai săracii, vai săracii alcoolici, cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere scrise de un şcolar stângaci. Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă, căci pentru El e uşor, ca pentru un copil ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ, de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc. Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi şi transpiră cumplit de atâta fericire. Şi până la amiază oraşu-i ca purpura. Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară, de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde. Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă, aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde, ci pentru că inspiraţi de tinereţe ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante. Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici. Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului şi îi invită pe alcoolici să privească. Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un petec de iarbă, tot e ceva peste fire. Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice: „În curând, în curând va veni seara, atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!” Atunci unul după altul se scoală de la mese, îşi şterg buzele umede cu batista şi le este foarte, foarte...

William Shakespeare – Sonete. Poeme

Între anii 1598-1601, Shakespeare a fost pasionat sonete şi a scris 154. Remarcabile sunt sonetul 116, în care autorul exprimă ideea unei iubiri pure şi statornice şi sonetul 130, care ilustrează însă luciditatea, realismul. De acelaşi autor Îmblânzirea scorpiei. Mult zgomot pentru nimic. Furtuna. (Colecţia...

« Older Entries Next Entries »