Şerban Foarţă – Ecclesiastul. Cântarea Cântărilor

Ca şi în cazul Cărţii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea în stihuri româneşti a celor două texte biblice faimoase constituie (într-o accepţie, sperăm, benefică) o compilaţie… Ar fi de-a dreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) să încercăm un comentariu al lor în câteva cuvinte. Întrucât inconturnabila clapetă a volumului trebuie, totuşi, scrisă, spune-vom doar atât: în timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato, ce reia tema incipientă (şi, de fapt, unică) până la propria-i istovire, Cântarea Cântărilor ar fi (zis cvasi-pleonastic) o cantată; în ciuda cantabilităţii, însă, cel mai hermetic text este al ei, – pe când al cestuilalt e sapienţial şi, ca atare, mult mai transparent. Cât despre cel dintâi, făcând abstracţie, aici, de conotaţiile-i absconse şi de subtextu-i esoteric, un comentariu optim (în, bineînţeles, puţine vorbe) ar fi acela din Samariteanca, o „proză” a marelui poet Arghezi: „Şi în mijlocul mânăstirii, urzită cu fulgi de ceaţă, ea [«ţiganca tânără şi frumoasă», n.n.] porni cu urciorul cu apă, ridicându-şi fusta ca o togă deasupra unui trup negru, molatic şi sprintem, ca din Cântarea Cântărilor, însoţită de murmur de cobze.”

De acelaşi autor

33 de fatrazii

Order Ecclesiastul. Cântarea Cântărilor Preţ @ RON19,50

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *