Currently Browsing: Eseuri

Enrique Vila Matas – Parisul nu are sfârşit

Dintre toate cărţile lui Enrique Vila-Matas, probabil că Parisul nu are sfârşit are cel mai pronunţat caracter autobiografic; este şi un roman-eseu, în care îşi povesteste cu duioasă ironie începuturile scriitoriceşti din epoca săracă şi foarte nefericită. În mansarda închiriată rând pe rând multor scriitori ai boemei pariziene de către Marguerite Duras a început să se configureze biblioteca mobilă a tânărului spaniol, la care se adăugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov şi alţii. E adevărat, avea să mărturisească peste ani Vila-Matas ca aproape toţi m-au influenţat, dar n-am izbutit să-l copiez pe nici unul… De acelaşi autor Asasina cultivată Bartleby <(>&<)>...

Lucian Mîndruţă – Ce n-a avut loc în prompter

Lucian Mîndruţă are talent, are sensibilitate, are o mare dragoste de oameni. Dar, mai ales, are deja o lume, care este doar a lui şi în care pulsează, ca o inimă, Pantelimonul cu blocuri încălzite de soarele adolescenţei. Eseurile sale sunt proze în linia lui Arghezi, uneori crude, alteori ironice şi, de cele mai multe ori, alcătuite din poveşti vibrante, care par răsărite pe un blog legat la mii de creiere. Sunt aici idei unanim aşteptate, polemici la modă, confesiuni, portrete luminate de reflectoarele timpului nostru şi multă...

Carmen Muşat – Canonul şi tarotul

În România, definiţia presei drept «câine de pazã al democraţiei» este contracarată  de binecunoscutul adagiu «Câinii latră, caravana trece». Existã un remediu la acest impas? Da. Paznicul nu tace până când nu opreşte caravana. Este şi felul în care înţelege  Carmen Muşat puterea şi rolul presei. Ea a înregistrat chiar  în relativ scurta ei carieră publicisticã unele asemenea opriri de caravanã. Cu aerul său  politicos, de o civilitate absolutã,  oroare de pamflet şi bãşcãlie, dar de o fermitate pe care mulţi publicişti experimentaţi n-o mai au,  a pus degetul pe câteva rãni: un răsunător plagiat neasumat şi nepedepsit, grupurile de prestigiu şi certurile lor, expoziţiile goale de la noi  şi cozile de mii de persoane în faţa muzeelor, în Occident, lipsa ori precaritatea instrumentelor de lucru în cultura noastrã. Cartea de faţă este alcătuită în principal din editorialele lui Carmen Muşat din Observator cultural, dar şi din contribuţiile ei la dezbateri pe probleme ale învãţãmântului şi culturii. Strânse în volum şi scoase din contextul în care au apãrut — paginile revistei acuzate deseori de conformism, stângism şi corectitudine politicã —, editorialele lui Carmen Muşat sunt net avantajate. Descoperim în ele o voce câtuşi de puţin cuminte, conformistã, corectã politic, ci doar una lipsitã de narcisism şi de gust al punerii în spectacol, vocea bunului-simţ, a bunei creşteri, a respectului de sine şi de interlocutor, în fine, lucru atât de rar în România tuturor iritãrilor, umorilor şi chiar grosolăniei, o voce remarcabilã prin normalitate. Aceasta fiindcã asemenea revistei în care au apãrut de-a lungul a cinci ani, preponderent informative, ele ne aduc la cunoştinţã fapte de culturã curente: expoziţii, happeninguri, colocvii, dezbateri, lansãri de carte, gale de film şi de teatru, uneori în neaşteptate locuri uitate de lume. Cum ar fi, într-un sãtuc pierdut din Semenic, unul dintre cele mai bune festivaluri de jazz din Europa. Consecinţele acestei alegeri, cãci...

Emanuela Ilie – Basarab Nicolescu, eseu monografic

Este o lucrare ce analizează şi pune în evidenţă bogăţia conceptuală, profunzimea şi noutatea  gândirii lui Basarab Nicolescu, a întregii sale opere. O operă despre care textele de referinţă care însoţesc inspirat exegeza Emanuelei Ilie dau mărturie cu evidenţă. Căci miza acestui eseu monografic aceasta este: să dea seamă despre destinul şi opera exemplare ale unei personalităţi de excepţie. De acelaşi autor Didactica literaturii române Order Basarab Nicolescu, eseu monografic Preţ @ RON22,00 Qty: Adauga in cosul de...

George Radu – Funia de nisip

Ce este „funia de nisip„? Este o metaforă, a cărei semnificaţie o aflăm din primele pagini ale acestei cãrţi – un roman-eseu, conceput ca o cronicã a vieţii ţărăneşti în momentele ei cheie, din trecut pânã în zilele noastre. Metafora unei înţelepciuni lipsite de orice aroganţã, de orice rigiditate, clarvăzătoare şi izvorâtă dintr-un profund bun simţ. Pledoaria lui George Radu apãrã – într-un univers şi un timp al atâtor anomalii şi excese – acea lume (cum spuneam) a bunului simţ, a simţului mãsurii, valori ale vieţii ţărăneşti de zi cu zi, dar şi în ceasurile de grea încercare. Order Funia de nisip Preţ @ RON29,98 Qty: Adauga in cosul de...

Proust – Eseuri

Puţini sunt aceia care ştiu că eseurile lui Proust constituie un punct de plecare întru descifrarea ciclului În căutarea timpului pierdut.

« Older Entries Next Entries »