Marguerite Jean Blain – Eugène Ionesco: mistic sau necredincios?

Cartea Eugène Ionesco: mistic sau necredincios? nu dă un răspuns clar, dacă dramaturgul de origine română a fost un mistic sau un necredincios, însă oferă un documentat eseu în care Ionesco este surprins în postura unui homo viator, aflat la „antipodul retoricii pure.” Un spirit care și-a regăsit sursele de viață în scris, iar inspirația în cele mai complexe documentări – cărți de psihologie și religie, de la Freud si Jung, la operele lui Jean Baruzi și mistica iudaică a lui Ghershom Scholem la compleșitoarele povești hasidice ale lui Buber. Marguerite Jean Blain a fost destul de prudentă, conștientă de semiprofanul interpretat anagogic, care leagă extrema necredinței de adularea misticii. În fond, întreaga operă a lui Ionesco a avut ca sursă fondul religios a tot ce există în uman, printr-un corpus evanescent plin de spaime și frisonări. „Trebuie să ne învățăm să trăim sau să murim”, conchide Ionesco, mizând pe faptul că „persoana este izvorul tututror valorilor.” Mi-au plăcut enorm așa-numitele augmentări în ceea ce priveste scrierea textelor marelui dragmaturg, în paralel cu asimilarea unor formule care nu au permis apropierea nicunei inserții demagogice contemporane lui, atâta vreme cât sub comunist îl regăsea tot pe nazist, iar lista numelor care au polemizat pe acastă temă să devină „un primat necondiționat al problemei mântuirii neamului.” Problema religioasă în ansamblu? O reacție de sorginte filosofică, în disputele vremilor. „Dumnezeu nu-şi face apariţia decât atunci când nu te aştepţi sau când nu te mai aştepţi. Este Neaşteptatul, nesperatul, vreau să spun, El este Cel sau cei în care eşti tentat să nu mai speri, să nu mai crezi. Crezi în el, de fapt, când nici nu mai ştii că mai crezi. Poate că eu însumi sunt un necredincios plin de credinţă. Credinţa necredinţei, speranţa disperării. El este Cel pe care crezi că l-ai uitat şi pe care-l poţi întâlni la colţul străzii....

Grigore Gafencu – Învăţămintele istoriei. Articole, discursuri şi interviuri din presa exilului

În anii de după 1945, Grigore Gafencu întruchipează, cu elocvenţă şi echilibru, valorile pe care exilul democratic românesc s-a întemeiat. Patriotismul lipsit de ostentaţie, moderaţia, luciditatea şi viziunea politică de lungă durată sunt parte a moştenirii pe care biografia lui Grigore Gafencu o lasă celor de astăzi. Întoarcerea către Gafencu este întoarcerea către sursele unui viitor european şi democratic al României. Ioan Stanomir Order Învăţămintele istoriei. Articole, discursuri şi interviuri din presa exilului Preţ @ RON24,00 Qty: Adauga in cosul de...

Cătălin Avramescu – Filozoful crud. O istorie a canibalismului

Scrisa pe baza documentarii în colecţii de carte rară din Scoţia, Statele Unite, Finlanda, Islanda, Olanda, Germania şi Austria, lucrarea Filozoful crud. O istorie a canibalismului, oferită publicului român de Cătălin Avramescu este unica istorie sistematică a canibalismului reflectată în oglinda filozofiei. Această istorie este reconstituită ca o succesiune de trei stadii. În cel dintâi, canibalul este tratat ca o creatură ivită din menajeria dreptului naturii. În cel de-al doilea, el ajunge o retortă diabolică, al cărei rost e să încurce socotelile teologilor şi metafizicienilor. Cel de-al treilea este cel în care se pare că am ajuns azi: un stadiu în care antropofagia apare ca un produs al circumstanţelor şi al educaţiei. Dreptul natural, materialismul şi relativismul sunt cele trei mari discipline animate de prezenţa canibalului. Fiind doar în ultima instanţă subiectul concret al unei antropologii aberante, canibalul este mai înainte de orice o creatură livrescă, un personaj ce animaăscrierile filozofilor şi juriştilor dintr-o perioadă sau alta a istoriei. Destinul sau luminează misterul general al declinului teoriilor dreptului natural, un declin în spaţiul căruia gândim noi astăzi noţiunile de bine şi...

Octavian Paler – Mitologii subiective

Publicată iniţial în 1976, Mitologii subiective este o carte remarcabilă, scrisă în mai multe registre, care invită la reflecţie. Diferitelor personaje din mitologia greacă le este alocat cîte un capitol ce îmbină descrierea istorică şi interpretarea eseistică: prezentarea secvenţei mitologice este completată de comentariul autorului, pasionant, adesea surprinzător, care ne învită la o „aventură interioară”, mai importantă decît orice excursie turistică. De acelaşi autor Aventuri solitare Order Mitologii subiective Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Dan Dungaciu – Naţiunea şi provocările (post) modernităţii

Ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu relaţia dintre Europa şi naţiunea ei, pe toate palierele devenirii acestei relaţii politice, economice, sociale, identitare este o întrebare legitimă. Cartea de faţă încearcă să descifreze cu prioritate acest ultim palier, fără îndoială, crucial. Pentru aceasta, cartea porneşte de la relaţiile de astăzi şi, în căutare de răspunsuri, coboară către cele de ieri. De acelaşi autor Moldova ante...

Marie Darrieussecq – RAPORT DE POLIŢIE. Acuzaţii de plagiat şi alte moduri de a supraveghea literatura

Una dintre cele mai importante romanciere franceze contemporane a fost acuzată de plagiat. Două cunoscute colege de breaslă i-au reproşat lui Marie Darrieussecq – mai întâi în 1998, apoi în 2007 – ca şi-ar fi sustras subiectele romanelor din căţile scrise de ele. Sau, şi mai rău, chiar din vieţile trăite de ele. Autoarea romanului Schimbarea la trup, care în 1996 a revoluţionat piaţa literară, a decis să scrie acum, în chip de replică, un eseu cuprinzător în care analizează cele mai importante acuzaţii de plagiat aduse unor mari autori de-a lungul istoriei literaturii. De la Platon la evocatorii Gulagului. Că o acuzaie de plagiat e o tentativă de asasinat simbolic – e de domeniul evidenţei. Dar în câte feluri poate reacţiona un scriitor în faţa unei astfel de acuzaţii? Cu furie, cu revoltă, având sentimentul nedreptăţii sau al neputinţei. Prin tăcere sau prin scandal. Marie Darrieussecq a reacţionat scriind (un) Raport de poliţie. A ales să reviziteze istoria literaturii, această ţară a literelor în care, spune ea, cuvintele, temele şi imaginaţia nu pot şi nu trebuie să devină proprietate privată. În care cărţile îşi vorbesc între ele, iar intertextualitatea e o lege nescrisă. Raport de poliţie este o carte nouă despre un obicei vechi: acuzaţia de plagiat. O practică ce are, de fapt, aceeaşi vârstă ca şi literatura. Că scriitorii îşi doresc să fie citiţi este un fapt legitim. Că scriitorii îşi doresc să fie iubiţi, în fine, de ce nu? Dar că mai vor să fie şi plagiaţi, ei bine, abia aici începe să se contureze o anumită viziune asupra literaturii. (Marie Darrieussecq) Născută în 1969, Marie Darrieussecq a scris mai mult de zece romane, dintre care: Naissance des fantomes, Bref sejour chez les vivants, Le Bebe, White. Romanul Truismes, pe care l-a publicat când avea 27 de ani, s-a bucurat de un mare succes internaţional. A...