Albert Cătănuş – El sueno espanol. Jurnal de căpşunar

„Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie a societăţii spaniole, nici măcar o analiză a situaţie diasporei din Spania, ci pur şi simplu voi vorbi despre mine şi oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, să-i întâlnesc în aceşti patru ani. Unele întâmplări sunt fictive şi toate numele au fost schimbate pentru a-i feri pe protagonişti de eventuale neplăceri. Unii se vor identifica totuşi cu anumite personaje, sau îşi vor recunoaşte rude ori vecini. Iar întotdeauna va exista întrebarea: „de ce se întâmplă toate astea, de ce oamenii acceptă un asemenea tratament?”. Pentru mine toate întâmplările povestite nu sunt decât o „goană după aur” a secolului XXI. Nu voi vorbi despre românii din Spania, voi generaliza, voi scrie despre oameni, despre natura umană, despre motivele care duc la schimbări bruşte de comportament şi de gândire. Din discuţiile mele cu diferite persoane care aparţin altor naţionalităţi am aflat că nu suntem singurul popor care a fost nevoit să practice o asemenea „goană după aur”; şi spaniolii şi portughezii şi-au părăsit căminul pentru a-şi căuta un loc de muncă decent şi bine plătit în anii ’60-’70. Dar, nici spaniolii şi nici portughezii nu s-au comportat ca...

Mircea Vasilescu – Europa dumitale. Dus-întors între „noi” şi „ei”

Volumul Europa dumitale. Dus-întors între „noi” şi „ei”, este alcătuit în urma unei selecţii de articole apărute în ultimii ani în revista Dilema Veche, în cadrul rubricii „Europa dumitale” susţinute săptămânal de Mircea...

Gabriel Liiceanu – Apel către lichele (broşată)

Licheaua este o figură eternă a umanităţii. Aceste pagini nu reprezintă însă un portret al lichelei universale, ci spectacolul întrupării ei în perioada numită „comunism”. Licheaua care a făcut cu putinţă comunismul are desigur o mulţime din trăsăturile lichelei eterne. Cu toate acestea, ceva o distinge de toate lichelele lumii: puterea ei de a se organiza şi de a transforma lichelismul în regula a lumii şi sistem.           De acelaşi autor: Cele trei norme ale mamei. Prăjitura interzisă Despre limită Întâlnire cu un necunoscut Scrisori către fiul meu Cearta cu filozofia Uşa interzisă   Order Apel catre lichele Preţ @ RON32,00 Qty: Adauga in cosul de...

Vladimir Tismăneanu – Scopul şi mijloacele. Eseuri despre ideologie, tiranie şi mit

„Cărţile lui Vladimir Tismăneanu sînt daruri oferite cititorilor. Fascinaţia pe care ele o exercită este expresia unei inteligenţe vii, care îşi întreţine flacăra din acceptarea provocărilor morale, teoretice, politice şi culturale ale celui mai complicat secol din istoria umanităţii.” Dan Pavel (Prefaţă la volumul Scrisori din Washington de Vladimir Tismăneanu) „Publicul unui asemenea autor ştie bine la ce să se aştepte cînd deschide cărţile sale, şi anume el trebuie să se aştepte la ceva neaşteptat. Întotdeauna Vladimir Tismăneanu mi-a împlinit aşteptările. El se plasează, deci, în paradoxul marelui autor: împlineşte aşteptările de a fi neaşteptat, viu, provocator.” Sever Voinescu, Dilema „Ce pot să afirm cu siguranţă este că aceste scrisori din Washington sînt ca nişte guri de oxigen pentru cititorul român înglodat în smîrcurile ideologiilor putrezite şi complet aburit de politicile zădărniciei generale.” Dan C. Mihăilescu, Ziarul de duminică „O sursă a originalităţii lui Vladimir Tismăneanu este combinaţia de fapt autentificat istoric şi de reverie plină de farmec. El însuşi o arhivă uluitoare a celor mai incredibile întîmplări din culisele comunismului românesc şi internaţional, pune în astfel de naraţiuni întreaga subtilitate a unui istoric al mentalităţilor şi expresivitatea unui creator epic. A spune că Vladimir Tismăneanu a impus în România politologia de tip occidental e un truism. Volumele româneşti ale lui Vladimir Tismăneanu sînt încercări programatice de a fundamenta o disciplină.” Mircea MihăieŞ, Cuvîntul „Participînd constant la dezbaterile intelectuale din Statele Unite (şi, în general, din lumea occidentală), cît şi la cele din România (şi, în general din lumea post-comunistă), profesorul Vladimir Tismăneanu reuşeşte să se adecveze acestor foarte diferite sisteme de referinţă tocmai fiindcă le tratează cu egală seriozitate şi cu egală lipsă de complexe.” Caius Dobrescu, Observator cultural „Vladimir Tismăneanu este unul dintre românii care s-au impus şi sînt citiţi, studiaţi, admiraţi dincolo de ceea ce reprezintă valoarea lor (supra)naţională, dincolo de apartenenţa cetăţenească fie ea americană,...

Vladimir Tismăneanu – Refuzul de a uita. Articole şi comentarii politice (2006-2007)

La câtă mizerie, lovituri şi atacuri mârşave a încasat Vladimir Tismăneanu în ultimele luni, ar trebui trecut în galeria martirilor. E adevărat, ca şef de comisie, a făcut şi greşeli. Vorbind prea slobod, şi-a pus în gardă adversarii, dintr-o convingere uşor naivă că marile adevăruri nu mai pot viermui, odată aflate, în subteranele arhivelor. România se desparte de comunism urlând cu toate capetele celor zdrobiţi sub greutatea a 660 de file dintr-un raport târziu. Mai e puţin şi ecoul unei lumi în agonie se va stinge treptat într-un viitor incert. Dan Tapalagă, Hotnews În termeni dostoievskieni — de sub mantaua lui Vladimir Tismăneanu ne tragem cam mulţi din câmpul analizei istorico-sociale din această ţară: Stelian Tănase, Mircea Mihăieş sau subsemnatul, Marius Oprea, Stejărel Olaru, Dragoş Petrescu, Dan Pavel şi alţii, cu toţii am receptat, de-a lungul anilor ‘90, cărţile şi articolele lui, cu plăcerea şi beneficiul cu care, de regulă, se primeşte luminarea generică. Adrian Cioroianu, Dilema Veche De acelaşi autor Fantoma lui...

Umberto Eco – Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi

„Dispare cartea!“ Strigătul acesta de alarmă răsună de cel puţin douăzeci de ani, de când Internetul, cu formidabilele lui posibilităţi, a început să pătrundă în viaţa noastră. Iată de ce Umberto Eco şi Jean-Claude Carrière s-au hotărât să cerceteze temeiurile acestei spaime, într-o suită de convorbiri moderată discret de eseistul Jean-Philippe de Tonnac. Îndrăgostiţi cu patimă de obiectul numit carte, păstrători de exemplare cu valoare afectivă, ba chiar colecţionari de rarităţi bibliofile, nici unul din cei doi nu dă crezare acestei apocalipse anunţate pe toate vocile. Pentru amândoi, spiritul va avea întotdeauna nevoie de un mediu în care să se întrupeze, iar textul – fie el dăltuit în piatră ori înscris pe papirus, pe pergament, pe hârtie sau, ca astăzi, pe suport electronic – va fi întotdeauna unul din mediile privilegiate. Performanţa celor doi scriitori aflaţi în dialog nu e doar aceea de a ne alunga spaima, un dialog cu asemenea protagonişti devine inevitabil şi el un spectacol al spiritului, iar aici Antichitatea şi Evul Mediu, Orientul şi Occidentul, romanul şi filmul, ideile cele mai subtile şi lucrurile cele mai pamânteşti îşi dau replica şi se oglindesc reciproc, luminând condiţia omului în lumea contemporană. De Umberto Eco Pendulul lui Foucault De Jean Claude Carriere Cercul...