Tiberiu Farcaş – Colosul cu picioare de hârtie. O istorie subiectivă şi ilustrată a presei scrise din Cluj-Napoca, 1989-2010

Presa scrisă clujeană a avut momentele ei de strălucire şi de cădere. În fiecare zi a celor două decenii de libertate vreo sută şi ceva de oameni se înghesuiau prin redacţii, ei fiind primii care au visat să facă dreptate, să construiască democraţia, să devina celebri sau să câştige o pâine mai albă. Pentru visele lor unii poartă azi papion, alţii au primit chiar cătuşe, unii au rămas în redacţii fără să primească prea multe în schimb. Tiberiu Farcaş a simţit gustul plumbului în salivă, mirosul cernelii şi al celulozei din hârtia proaspăt tăiată şi a văzut multe răsărituri de soare întorcându-se spre casa de la redacţie. De aceea nu acceptă moartea ziarelor şi, atunci când a simţit că trebuie să fugă de această mare iubire, a hotărât să lase ceva în schimb. S-a luat de piept cu Timpul, ucigaşul clipei cea repede a fiecarui număr de ziar, recuperând ziare îngălbenite, momente şi oamenii lor. Demersul său monumental este obiectiv, emoţional, idolatru, ironic, trist sau comprehensiv. Lucrarea sa excepţională ne demonstrează însă fără echivoc: ziarele mor, ziariştii îmbătrânesc sau dispar, dar ziaristica rămâne. Vasile Sebastian...

Jean Carper – Cum să oprim îmbătrânirea

Suntem conştienţi de faptul că sănătatea este un capital care trebuie păstrat, că actualul stil de viaţă este răspunzător de suferinţele fizice, că sufletul şi trupul nu sunt entităţi ce trebuie luate separat, că legătura omului cu universul este importantă pentru regăsirea echilibrului psihic, fizic şi spiritual. Căile medicinei clasice se îmbogăţesc, viziunea asupra bolii şi bolnavilor se schimbă, iar informaţia constituie un aspect important al profilaxiei medicale. Colecţia „Să fii sănătos“ deschide publicului noi căi pentru a înţelege de unde vine boala, cum se poate vindeca şi mai ales ce poate face pentru menţinerea sănătăţii şi pentru a se bucura pe deplin de viaţă. De acelaşi autor Cum să-ţi păstrezi sănătatea creierului Order Cum să oprim îmbătrânirea Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Jean Carper – Cum să-ţi păstrezi sănătatea creierului

La sfârşitul secolului trecut, oamenii de ştiinţă au mai demolat un mit: cel conform căruia creierul este o maşină cu care ne naştem, fără a avea posibilitatea să-i modificăm funcţionarea şi capacitatea. Astăzi s-a demonstrat: creierul este un organ care creşte şi se dezvoltă permanent; mai mult, capacitatea şi vitalitatea lui depind de modul în care îl hrănim şi îl tratăm. Nu contează mărimea creierului sau numărul de neuroni, contează neurotransmiţătorii, cei care trasează autostrăzile creierului, făcând posibilă circulaţia gândurilor şi a sentimentelor: ei sunt esenţa memoriei, a inteligenţei, a creativităţii şi a dispoziţiei dumneavoastră. Din cartea de faţă aflaţi tot ceea ce trebuie să faceţi pentru a vă menţine creierul sănătos şi tânăr. De la suplimentele nutriţionale până la vitamine, produse alimentare şi factori legaţi de stilul de viaţă, fie că sunteţi o viitoare mamă, fie că aţi ajuns la o vârstă înaintată, aici veţi găsi soluţii pentru a reuşi să vă utilizaţi întregul potenţial intelectual, creator şi emoţional al creierului, ceea ce este sinonim cu a fi sănătos. De acelaşi autor Cum să oprim...

Kakuzo Okakura – Cartea ceaiului

Cartea ceaiului prezintă, intr-o formă uşor de înţeles pentru occidentali, istoria ceremoniei ceaiului, influenţele ei asupra artei, dar şi asupra stilului de viaţă asiatic, în general, şi japonez în special, Kakuzo susţinând că teismul, născut în China, a atins perfecţiunea abia după ce a ajuns pe tăramurile nipone. De-a lungul întregii sale vieţi, Kakuzo Okakura a încercat să promoveze arta şi gândirea japoneză şi asiatică în Occident, văzând în schimburile culturale reciproce o cale de reconciliere a diferenţelor dintre cele două lumi. Cu toate acestea, nu poate fi negat faptul că lucrările sale, inclusiv Cartea ceaiului, poartă amprenta, pe de o parte, a pan-asiatismului, iar pe de altă parte a naţionalismului japonez al vremii, care le ştirbeşte din obiectivitate. Acest neajuns este însă compensat de limbajul poetic folosit de Kakuzo, a cărui putere de convingere a făcut din Cartea ceaiului una dintre lucrările de referinţă pentru ceremonia ceaiului, chiar şi după mai bine de un secol de la apariţie. deschide cartea Order Cartea ceaiului Preţ @ RON31,90 Qty: Adauga in cosul de...

Dorling Kindersley – Istanbul

Istanbulul este situat pe malul Bosforului, care separa Europa de Asia şi Marea Neagră de Marea Marmara. Singurul oraş din lume întins pe două continente, Istanbulul şi-a cunoscut gloria sub numele de Constantinopol, capitală a Imperiului Bizantin şi apoi a Imperiului Otoman. De acelaşi autor...

Ileana Ene – Colinde

Datinile şi obiceiurile străbune încă suscită interesul tinerilor ca şi vârstnicilor, într-o epocă a informaticii, a locuitorilor de la sate ca şi a celor de la oraşe, în ciuda părerilor şi mentalităţilor moderniştilor, a spiritelor progresiste. Prin cânt, Colindele fac parte din poezia lirică; prin naraţiuni, descrieri, dialog, miraculos şi acţiuni eroice, Cântecele vechi constituie genul epic. În genul dramatic intră reprezentaţiile Vicleimului, ca şi spectacolul din Pluguşor. Valoarea poetică a creaţiei populare răspunde oricăror pretenţii. Aceste datini din viaţa creştinilor sunt rânduielile calendaristice cu care s-au născut şi au crescut generaţii întregi şi şi-au înfrumuseţat viaţa cu „florile de aur”, cum le numea Mihai Eminescu, şi a căror profunzime de idei n-au degenerat în simple formalităţi, nici până astăzi. Dragostea lui Mihai Eminescu pentru creaţiile noastre populare pornea dintr-un profund sentiment religios. Simţindu-se „suflet din sufletul neamului său”, el va afirma că e „un prieten pasionat al poporului”, „o parte a totalităţii”, „adică a neamului românesc”, mărturisind că: „Nu pierd niciodată ocazia de a lua parte la petrecerile populare. Ca un prieten pasionat al poporului, când acesta se adună în mase, simt că sunt o parte a totalităţii. E ceva dumnezeiesc în acest sentiment, aşa că orice serbare a poporului mi se pare o sărbătoare sufletească, o rugăciune cucernică. Într-un asemenea moment pare că deschid un mare Plutarh şi din feţele cele mai vesele sau de o tristeţe ascunsă, din mersul vioi sau obosit, din legănarea şi din gesturile diferite citesc biografiile unor oameni fără nume, dar nimeni nu va putea înţelege pe cei nenumiţi, fără a fi simţit vreodată pe ceşti necunoscuţi”. Din amintirile lui D. Teleor, care ni-l înfăţişează pe marele admirator al creaţiei populare, nu numai în calitate de culegător şi cercetător al folclorului, se mai adaugă şi aceea de interpret al lui. Aflându-se odată la hanul Kiriazi, din Bucureşti, „Eminescu, după oarece timp, punea...