Presa scrisă clujeană a avut momentele ei de strălucire şi de cădere. În fiecare zi a celor două decenii de libertate vreo sută şi ceva de oameni se înghesuiau prin redacţii, ei fiind primii care au visat să facă dreptate, să construiască democraţia, să devina celebri sau să câştige o pâine mai albă. Pentru visele lor unii poartă azi papion, alţii au primit chiar cătuşe, unii au rămas în redacţii fără să primească prea multe în schimb. Tiberiu Farcaş a simţit gustul plumbului în salivă, mirosul cernelii şi al celulozei din hârtia proaspăt tăiată şi a văzut multe răsărituri de soare întorcându-se spre casa de la redacţie. De aceea nu acceptă moartea ziarelor şi, atunci când a simţit că trebuie să fugă de această mare iubire, a hotărât să lase ceva în schimb. S-a luat de piept cu Timpul, ucigaşul clipei cea repede a fiecarui număr de ziar, recuperând ziare îngălbenite, momente şi oamenii lor. Demersul său monumental este obiectiv, emoţional, idolatru, ironic, trist sau comprehensiv. Lucrarea sa excepţională ne demonstrează însă fără echivoc: ziarele mor, ziariştii îmbătrânesc sau dispar, dar ziaristica rămâne.
Vasile Sebastian Dancu
Leave a Reply