Currently Browsing: Dezvoltare personală

Maricica Stoica – Proiect tehnico-economic

Obiectivele de investiţii au la baza proiectării lor o concepţie care trebuie să ţină cont de un număr mare de factori de natură tehnică, economică şi legislativă. Rezolvarea armonioasă în faza de proiectare a tuturor aspectelor impuse de aceşti factori impune desfăşurarea unei activităţi complexe  care se face prin participarea specialiştilor din domenii diferite. Obţinerea de profit este scopul activităţii oricărui sistem tehnico-economic, deci una dintre problemele principale care trebuie rezolvate cu ocazia proiectării obiectivului de investiţii este aceea de a dota şi organiza sistemul tehnico-economic cu utilaje, echipamente şi dotări specifice procesului de producţie, de a organiza şi dimensiona subsistemele componente, ţinând cont şi de celelalte sisteme tehnico-economice existente. Proiectarea construcţiilor, instalaţiilor şi căilor de acces aferente  sistemului tehnico-economic se constituie ca o parte din activitatea de proiectare a obiectivului de investiţii. Numai prin cunoaşterea conexiunilor dintre componentele subsistemului tehnico-economic şi dintre acesta şi mediul exogen, de către arhitect, inginer, se vor putea rezolva problemele funcţionale şi constructive ale obiectivului de investiţii. Răspunzând acestor cerinţe, lucrarea de faţă completează alte materiale de specialitate din domeniu, cum sunt: Proiectarea sistemelor tehnico-economice, Proiectarea obiectivelor de investiţii,  Investiţii. Totodată, pune la dispoziţia specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea la graniţa dintre tehnic şi economic un caz practic care-i va ajuta în aprofundarea metodelor şi a tehnicilor specifice concepţiei obiectivelor de investiţii. Autoarea are meritul de a aborda într-un mod unitar şi practic aspecte privind proiectarea unui obiectiv de investiţii, parcurgând toate etapele aferente acesteia. Lucrarea are menirea de a contribui la formarea competenţelor de auto-instruire, a unui tip de personalitate adaptabil la schimbare şi apt de a o înţelege. De acelaşi autor Proiectarea sistemelor tehnico-economice Order Proiect tehnico-economic Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Nicolescu Ovidiu – Managementul organizaţiei


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Lucrarea este structurată în 11 capitole ce tratează problematica de bază a managementului: procesul, funcţiile şi principiile managementului, tipologia şi caracteristicile organizaţiei, întreprinzătorii, mediul ambiant al organizaţiei, strategia şi politica organizaţiei, subsistemele decizional, informaţional, metodologic,  structural-organizatoric şi managementul resurselor umane, managerii, liderii, leadershipul, cultura organizaţională, competitivitatea, eficienţa, eficacitatea şi benchmarkingul organizaţiei şi managementului. Volumul reprezintă rezultatul unor importante acumulări şi eforturi de cercetare, consultanţă, pregătire universitară şi training postuniversitar realizate în ultimele trei decenii, atât în ţară, cât şi în străinătate (SUA, Franţa, Japonia, Belgia, Germania, Suedia, Spania, Italia, Canada etc.) de către cei doi autori. De aceiaşi autori Fundamentele managementului organizaţiei Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Ioan Leş – Sisteme judiciare comparate

Un loc important în economia cercetării îl ocupă sistemele judiciare ale statelor din Uniunea Europeană, dar şi cel nord-american, asiatic sau latino-american. De acelaşi autor Codul de procedură civilă. Comentariu pe...

Fukuyama Francis – Marea Ruptură

Creşterea delincvenţei, destrămarea familiilor, neîncrederea şi individualismul sînt fenomene care însoţesc tranziţia de la lumea industrială la cea postindustrială. Ce şanse au societăţile contemporane să depăşească momentul de criză şi să refacă ordinea socială? Aceasta e întrebarea pe care o pune Francis Fukuyama, filozof american devenit celebru după apariţia cărţii Sfîrşitul istoriei şi ultimul om. Răspunsul e o construcţie intelectuală impresionantă ce face apel la sociologie, istorie, economie, religie, filozofie politică, biologie, antropologie. Fukuyama aduce astfel în discuţie fundamentele înseşi ale organizării sociale şi prezintă dovezi ce indică apariţia, în Occident, a primelor semne de redresare socială. Deşi analiza din Marea Ruptură se referă la ţările dezvoltate, există două motive importante pentru care lucrarea merită atenţia publicului român. În primul rînd, mecanismele de fond ale agregării sociale sînt pretutindeni aceleaşi, iar crizele societăţii nu ocolesc România. În al doilea rînd, informatizarea a pătruns deja la noi şi impactul ei devine tot mai puternic. Marea Ruptură e o fascinantă perspectivă istorică şi filozofică asupra începutului secolului XXI. De acelaşi autor America la...

Paul Dragoş Aligica – Reconstrucţia dreptei.Între experimentul capitalist occidental şi proiectul naţional românesc

Lăudabilă pare a fi iniţiativa unui profesor şcolit prin SUA, Dragoş Paul Aligică, tânăr cu aspiraţii intelectuale înalte şi a lui Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL, de a scrie o carte despre Reconstrucţia dreptei. După jumătate de secol de ideologie marxistă, mult prea păguboasă ca ancoră pentru încercările de politică social democrată, consolidarea dreptei ideologice era chiar necesară.  Dar ce ne facem cu praftica? Reconstrucţia dreptei este un excelent îndreptar didacticist. Mai ales pentru şcolari. Prezintă istoria liberalismului, în contrast funcţional faţă de libertarianismul de mulţi visat. Şi ideea de a împărţi în două volumul, unul care să trateze modelul occidental şi sursele ideologice ale unui regim pe care ni-l dorim, şi cea a contextului românesc manelizat şi pierdut în deruta oamenilor şi a ideilor. Prin încercarea de a explica angoasele trecutelor figuri ale dreptei româneşti, autorii eşuează lamentabil. Nu se prezintă soluţii, doar perifraze şi explicaţii fără valoare conceptuală care să producă efecte. Lecturând tomul de scrieri ale celor doi, fie vorba între noi, liberali de catedră, îmi vin în minte vorbele lui Noica: “toţi oamenii au gânduri, puţini, însă, idei.” Şi aici în bogata lucrare e o sărăcie lucie. Chiar dacă intenţiile sunt bune, praftica pedelistă cu Ancuţe, Lenuţe şi Roberte, partid  al căror naşi ideologici s-ar dori cei doi purtători de inteligenţă, ne demostrează că pentru a ajunge la efecte, trebuie să umbli puţin la cauze. Eşecul modelului liberal se explică şi în promovarea unor amulete pe post de practiciene ale unui cult neînţeles de enoriaşele crescute în cultul socialist. Nu se face liberalism de la catedră, ci prin instituţiile statului, iar intervenţionismul de stat, atât de cântat în tomul epic, ar trebui desţelenit de la sursă, nu din manuale atent rânduite. Şi aici se înregistrează al doilea mare eşec. Vorba liberalului autentic Horia Rusu: “Băutorii de vodcă se integrează mai greu într-o lume în...

Irina Petrea – Şi tu poţi fi Supernanny. Cum să-ţi creşti bine copilul

Când a acceptat să devină Supernanny – guvernanta ideală, în reality show-ul omonim difuzat de Prima TV, pentru Irina Petrea cel mai mult a cântărit dorinţa de a veni în sprijinul copiilor şi al părinţilor. Cu toţii ştim că o relaţie defectuoasă între părinte şi copil, le amărăşte şi, de multe ori, chiar otrăveşte viaţa, pe moment, dar şi pe termen lung, în loc să aducă, de ambele părţi, bucurie, dragoste, împlinire şi mulţumire, aşa cum ar trebui. De aceea, această carte nu trebuie să lipsească din casa nimănui care crede că educaţia se face din inimă. IRINA PETREA e cunoscută publicului larg mai ales în postura de Supernanny, protagonista reality show-ului sus-menţionat, cu acelaşi titlu, difuzat de Televiziunea Prima TV, dar şi datorită numeroaselor articole publicate în reviste mondene. Recent, s-a alăturat Organizaţiei Salvaţi Copiii România în campania împotriva violenţei asupra copiilor. A lucrat ca realizator şi producător de emisiuni de televiziune, scenarist, traducător, director de relaţii publice şi profesor de limba şi literatura...

« Older Entries Next Entries »